Iubirea nu cunoaste eu-l

  Într-o după-amiază dogoritoare, Iisus a poposit sub un pom într-o grădină. Era foarte cald, iar el obosit, asa că a dormit la umbra unui pom. Nici măcar nu stia cui apartinea casa, grădina sau pomul. Era grădina Magdalenei, o foarte frumoasă prostituată a acelor vremuri. Magdalena s-a uitat pe fereastră si a văzut omul acesta frumos care dormea sub pom. Nu mai văzuse niciodată un bărbat atât de frumos. Tot asa cum există o frumusete a corpului, există si o frumusete a sufletului. Frumusetea corpului e adesea văzută, dar frumusetea sufletului rareori e văzută. Dar când apare frumusetea sufletului, până si cel mai urât corp devine floarea cea mai frumoasă. Văzuse multi oameni frumosi fiindcă la usa ei era mereu o multime adunată - adeseori îi era greu chiar si să se strecoare printre ei si să intre în casă. Magdalena a fost atrasă spre pomul acela ca de un magnet.  Iisus tocmai se pregătea să se ridice si să plece; îsi încheiase odihna. Magdalena i-a zis: ''Vrei să-mi faci hatârul de a intra la mine în casă ca să te odihnesti?''

   Iisus i-a spus: '' Mi-am încheiat acum odihna, sub pomul tău. Acum e timpul să plec. Dar dacă se întâmplă să mai trec pe aici si să fiu obosit, cu sigurantă mă voi odihni în casa ta''. Magdalena s-a simtit rănită. Printi de seamă fuseseră întorsi de la usa ei, iar acum când invita un cersetor de pe stradă să se odihnească în casa ei, el refuza. Lucrul acesta i-a rănit sentimentele astfel că i-a zis: '' Nu, nu primesc refuzul. Trebuie să intri - nici măcar atâta lucru nu faci ca să-mi arăti iubirea ta? Nu vrei să intri si să te odihnesti un răstimp în casa mea?''

   Iisus i-a zis: '' Prin însăsi invitatia ta ti-am intrat deja în casă, căci unde altundeva îti este casa, dacă nu în sentimentele inimii?'' Si dacă mă întrebi: ''Nici măcar atâta iubire nu vrei să-mi arăti?'', eu îti voi spune că poate vei fi întâlnit multi oameni care ti-au spus '' Te iubesc'', dar niciunul dintre ei nu te-a iubit, fiindcă în adâncul lor iubeau altceva.. Si te pot asigura că eu sunt de fapt unul dintre putinii care te pot iubi si chiar te iubesc - fiindcă numai cineva în a cărui inimă a răsărit iubirea poate iubi.''

În fiecare defect se află ascunsă o comoară

Un bărbat din India avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băt, si le căra pe după gât. Un vas era crăpat, iar celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: bărbatul aducea doar un vas si jumătate de apă. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit! După 2 ani de asa zisă nereusită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi bărbatului lângă izvor: “ - Mă simt atât de rusinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!” Bărbatul a zâmbit. “ - Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am stiut defectul tău si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospătează casa.” 

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile si defectele, împreună, ne fac viata mai interesantă si ne răsplătesc mai mult! Este bine să luăm fiecare persoană asa cum este si să căutăm ce este bun în ea. 

Deci, nu uitati să mirositi florile de pe partea voastră de drum!

Să primim Iubirea

Este adevărat, avem dreptul la iubire. Este dreptul nostru din nastere. Dar problema este că o căutăm în locurile nepotrivite - în afara noastră, în relatiile imperfecte cu oamenii „imperfecti” care sunt răniti asemnea nouă. A avea o inimă rănită seamănă mai mult cu a fi  rătăcit, pierdut printre norii care blochează temporar accesul spre soarele ce străluceste mereu. Dacă marea iubire este asemeni soarelui, atunci rana noastră este un nor care-i blochează temporar razele. Desi putem petrece o viată întreagă pierduti în nori, asta nu înseamnă că soarele în sine este pierdut sau distrus. Asadar, vindecarea rănii inimii nu necesită repararea vreunui lucru stricat. Vindecarea rănii din iubire, asadar implică, ideea de a ne deschide fată de soare, pentru ca el să facă ceea ce vrea să facă în mod natural: să strălucească asupra noastră. Majoritatea oamenilor religiosi încearcă să remedieze problema lipsei de iubire a umanitătii sfătuindu-ne să iubim cu mai multă generozitate. Calea de a ajunge să fim iubiti spun ei că începe atunci când iubim noi. „Celui care a avut i se va mai da”. „ E bine să dai decât să primesti.” Acest principiu esential al vietii spirituale cu sigurantă contine un adevăr profund. Totusi, mai există un adevăr care-i stă alături: nu putem da ceea ce nu putem primi. La fel cum pământul este mănos datorită capacitătii sale de a primi si absorbi ( lumina soarelui si ploaia ), si noi putem oferi mai departe iubire din abundentă doar dacă putem să o primim, să o absorbim si să ne hrănim cu ea. Dacă nu ne simtim iubiti în noi însine, atunci cum putem vreodată să iubim cu adevărat? Dacă rana noastră ne împiedică să primi iubirea, atunci cât avem de dat? „ Să iubesti înseamnă să răspândesti lumina”, scria Rilke, în timp ce „ să fii iubit înseamnă să te înflăcărezi”. Cine poate spune că a fi înflăcărat e mai putin sfânt decât a răspândi lumină? Si cum putem lumina cu adevărat dacă nu suntem înflăcărati? Asadar, cheia pentru a iubi este să fim mai deschisi către iubire, să o lăsăm să ne pătrundă întru totul, astfel încât să poată trăi si respira în noi. Chiar dacă avem credinta că Dumnezeu este iubire sau că trebuie să ne iubim aproapele, astfel  de credinte vor avea un efect slab atâta timp cât „canalul-interior” din noi e închis sau blocat, împiedicând marea iubire să curgă liber în si prin noi. Există un secret despre iubirea umană care este în mod constant trecut cu vederea: să o primesti este mult mai înfricosător si amenintător decât să o oferi. De câte ori în viată nu ati fost capabili să primiti iubirea cuiva sau chiar ati îndepărtat-o? Cu toate că ne proclamăm  dorinta de a fi cu adevărat iubiti, ne este deseori teamă de acest lucru, si astfel ne este greu să ne deschidem către iubire si să o lăsăm să ne pătrundă. O modalitate prin care cuplurile gestionează frica de a primi iubire este să se împartă în doi poli - unul dintre parteneri devine cel care cucereste, iar celălalt se distantează. Desi pare că cel  care se distantează ar fi cel căruia îi e frică să primească iubirea, de fapt ambele părti aleg controlul în locul receptivitătii. Cuceritorii rămân în control cerând, seducând sau urmărind - ceea ce îi împiedică să se „topească” si să se deschidă. Le este teamă deseori să primească si să răspundă, acesta fiind motivul pentru care preferă să cucerească. Cei care se distantează detin si ei controlul ascunzându-se. În timp ce fiecare se plânge de cealaltă, amândoi fac de fapt acelasi lucru: se implică într-o strategie prin care evită riscul de a se deschide total fată de iubire. 

Fie ca toate fiintele să fie fericite si relaxate. Stiind că iubirea ne sustine, sper să găsim sursa nelimitată de bucurie în noi însine si să o împărtim cu lumea din jur. Si mai sper să ne constientizăm adevărata natură ca fiind iubire extatică, radiantă. 

John Welwood - Iubiri Perfecte, Relatii Imperfecte