Cunoastere si întelepciune

Cunoaşterea este cea care ne face să credem că nu suntem perfecţi. Orice tip de cunoaştere am avea, aceasta nu este reală decât dintr-o anumită perspectivă a percepţiei. Dacă schimbăm unghiul de percepție, cunoaşterea se schimbă. De aceea, dacă pornim numai de la cunoaşterea noastră, noi nu avem cum să ne descoperim pe sine, iar acesta este scopul oricărui om, indiferent dacă îşi dă seama sau nu: să se cunoască pe sine, să fie el însuși, să îşi trăiască propria sa viaţă, nu viaţa Parazitului – viaţa pentru care a fost programat.

Cunoaşterea nu ne poate conduce la descoperirea de sine; numai înţelepciunea poate face acest lucru. Există o mare diferenţă între cunoaştere şi înţelepciune. Noi folosim cunoaşterea pentru a comunica unii cu ceilalţi, pentru a cădea de acord asupra lucrurilor pe care le percepem. Cunoaşterea este singurul instrument pe care îl avem la dispoziţie pentru a comunica, întrucât oamenii nu mai ştiu să comunice de la suflet la suflet. De aceea, este foarte important felul în care ne folosim de cunoaşterea noastră, căci noi avem tendința să devenim sclavii ei şi să ne pierdem astfel libertatea.

Înţelepciunea nu are nimic de-a face cu cunoaşterea; ea reprezintă în schimb premisa libertăţii interioare. Omul înţelept este liber să îşi folosească mintea şi să îşi controleze viaţa aşa cum doreşte. O minte sănătoasă nu este afectată de Parazit; ea este la fel de liberă cum era înainte de domesticire. Prin vindecarea minţii şi eliberarea de Vis, omul nu îşi redescoperă inocenţa de dinainte, ci devine un înţelept. El redevine la fel ca un copil, dar cu o mare diferenţă: copilul este încă inocent, şi de aceea poate cădea cu uşurinţă în capcana suferinţei şi a nefericirii. Cel care îşi transcende Visul este un înţelept; el nu mai poate cădea, căci acum el cunoaște, deţine cunoaşterea supremă, inclusiv pe cea a Visului.

Pentru a deveni un înțelept nu este nevoie să acumulaţi cunoaştere. Orice om poate deveni un înțelept, absolut oricine. După atingerea înțelepciunii, viaţa devine mult mai simplă, căci omul devine cel care este cu adevărat. Este foarte greu să fii altcineva decât tu însuţi, să încerci să te convingi pe tine şi pe cei din jur că ești altcineva decât ești. Impostura presupune o cheltuială enormă de energie. A fi cel care ești cu adevărat nu presupune nici un efort.

Înțeleptul nu se mai folosește de toate imaginile pe care şi le-a creat de-a lungul timpului; el nu mai pretinde că este altcineva decât este în realitate. El se acceptă pe sine aşa cum este, iar acceptarea de sine se traduce inclusiv prin acceptarea celor din jur aşa cum sunt. Cel înțelept nu mai încearcă să-i schimbe pe ceilalţi sau să le impună punctul lui de vedere. El respectă convingerile lor, aşa cum sunt ele. Îşi acceptă corpul, cu toate instinctele lui. Nu este nimic rău în a avea un trup animalic. Toţi oamenii sunt simultan şi animale, iar animalele au instincte. Din cauza inteligenţei lor, oamenii învaţă să îşi reprime instinctele; ei nu mai ascultă de vocea inimii lor. De aceea, ei se opun corpului şi îi reprimă nevoile, negând chiar că ele ar exista. Acest mod de viaţă este departe de a fi înțelept. Înțeleptul îşi respectă corpul fizic, la fel cum îşi respectă mintea şi sufletul. Viaţa lui este controlată de inimă, nu de minte. El nu îşi mai pune singur piedici, nu îşi mai refuză singur fericirea sau iubirea. Nu se mai simte vinovat de nimic, nu mai emite judecăţi stupide despre sine sau despre cei din jur. Începând din clipa atingerii stării de înţelepciune, toate convingerile care conduc la nefericire, la luptă, care fac viaţa să fie atât de dificilă, dispar pur şi simplu.

Renunțați la toate acele idei care vă fac să credeţi că sunteţi cine nu sunteţi şi fiţi cel care sunteţi cu adevărat. Abandonaţi-vă naturii dumneavoastră, şi nu veţi mai cunoaște suferinţa. Când omul se abandonează adevăratului său eu, el se abandonează în faţa Vieţii, în faţa lui Dumnezeu. După abandonarea egoului, lupta dispare, dispare şi rezistenţa, deci şi suferinţa.

Înțeleptul merge întotdeauna pe calea cea mai simplă, aceea de a fi el însuși. Suferința nu înseamnă altceva decât opunere a unei rezistenţe în faţa lui Dumnezeu. Cu cât veţi opune mai multa rezistenţă, cu atât mai mult veţi suferi. Este cât se poate de simplu.

Imaginaţi-vă că v-aţi trezit brusc de sub magia Visului şi că v-aţi vindecat complet. Nu mai aveţi nici un fel de răni, deci nici otravă emoţională. Imaginaţi-vă libertatea pe care o puteţi experimenta.   Don Miguel Ruiz - Arta de a iubi

Iubirea - starea de neutralitate

Adevărul este că orice gând prosperă. Fiecare gând pe care-l gândesti îsi aduce aportul de energie, pozitivă sau negativă, la situatia existentă. Gândurile negative prosperă aidoma celor pozitive. Întrucât ai un amestec de gânduri pozitive si negative, situatia ta exterioară le reflectă pe ambele. Cu toate acestea, nu vei reusi să-ti gonesti gândurile negative, focalizându-te pe cele pozitive. De fapt, cu cât te concentrezi mai mult pe gândurile pozitive, cu atât mai multă putere conferi gândurilor tale negative. Acesta este un paradox din care nu se poate iesi. 

Iată de ce poti să renunti la practica afirmatiilor pozitive. Ele sunt pur si simplu un hocus-pocus. Nu mai încerca să-ti schimbi gândurile negative, ci fii doar constient de ele. Fii constient de emotiile atasate de ele si lasa-ti constiinta să te ducă dintr-o parte într-alta. Când îti urmăresti gândurile, devii constient că o parte a ta vrea un rezultat si altă parte vrea altul. Simti că trebuie să alegi între aceste două părti, iar asta îti produce  tensiune si conflict. Când mintea ta se află într-o stare conflictuală, nu iesi din ea alegând între două pozitii opuse.  Asta nu va face decât să instaleze un conflict si mai intens. Iesi din starea de conflict, acceptând ambele pozitii. Cu alte cuvinte, accepti si gândurile pozitive, cât si pe cele negative, fără a le face pe unele mai bune decât pe celelalte. Acesta este un gest de iubire. Iubirea transcede întotdeauna orice fel de dualism. Iubirea nu se declară niciodată de partea cuiva. Ea acceptă întotdeauna validitatea ambelor părti. Crezi să trebuie să alegi între corect si gresit. Dar esti tu sau oricine altcineva capabil să hotărască ce este corect si ce este gresit? De îndată ce crezi să stii, ai pierdut firul adevărului. Asa că nu încerca să alegi. Tu nu stii ce e adevărat si ce este fals. Nu te situa de o parte si nu o respinge pe cealaltă. Acceptă-le pe amândouă, sau pe niciuna.

Fii neutru si vei da piept cu viata în conditiile puse de ea. Până ce nu vei ajunge în această stare de neutralitate, vei continua să impui propriul tău fel de a vedea lucrurile asupra a ceea ce se întâmplă în viata ta si întotdeauna vei avea senzatia lipsurilor sau a pedepsei, deoarece nu-ti cunosti propria valoare. 

- Paul Ferrini -

Gânduri despre bine si rău

EGALITATEA

Dumnezeu nu este Dumnezeul egalităţii, ci al dragostei. Egalitatea ar înlătură toată dreptatea şi toată dragostea, ar înlătură toată moralitatea. Oare soţul îşi iubeşte soţia din pricina egalităţii ? Mama îşi iubeşte oare copilul din pricina egalităţii? Prietenul îşi iubeşte oare prietenul din pricina egalităţii ? Inegalitatea este temelia dreptăţii şi reazemul (sprijinul) dragostei. Câtă vreme dăinuieşte dragostea, nimeni nu se gândeşte la egalitate. Câtă vreme domneşte dreptatea, nimeni nu vorbeşte despre egalitate. Când se pierde dragostea, oamenii vorbesc despre dreptate şi gândesc la egalitate. Când, odată cu dragostea, piere şi dreptatea, oamenii vorbesc despre egalitate şi se gândesc la imoralitate. Adică, când morala piere, imoralitatea îi ia locul. Din mormântul dragostei răsare dreptatea, din mormântul dreptăţii răsare egalitatea.

CERCETAREA

Cercetarea ucide dragostea. De aceea ştiinţa este aşa de rece. Şi de aceea nici nu se vorbeşte despre frumuseţea ştiinţei, ci numai de folosul ştiinţei. Omul îndrăgostit nu întreabă nici de neamul, nici de vârsta, nici de averea iubitei sale. Şi sufletul înduhovnicit, adică sufletul arzând de dragoste pentru Dumnezeu, cu mare neplăcere se lasă în cercetarea lui Dumnezeu. Dragostea alungă intelectul ca pe-o iscoadă nefolositoare. Dar, în schimb, uneşte trei raze la un loc: mintea, inima şi sufletul, şi le aprinde într’o singură flacără.

FELURITELE BUNURI

Dacă crezi în Dumnezeu şi gândeşti că bunurile simţurilor şi ale firii sânt singurele bunuri pe care Dumnezeu le dă omului, atunci cugeţi foarte jos despre Dumnezeu. Toate bunurile simţurilor şi ale firii se sfârşesc cu amărăciune. Iar Dumnezeu nu este un vânător care momeşte cu dulceţuri fiarele în groapă. Bunurile firii şi ale simţurilor sânt daruri de mâna a doua ale lui Dumnezeu. Darurile lui Dumnezeu de mâna întâi, pe care Dumnezeul le dă nemijlocit, sânt darurile duhovniceşti. Dumnezeu le dă oamenilor bunurile firii şi ale simţurilor cu un singur rost: ca să-şi aducă aminte de bunurile mai înalte, mai dulci şi mai trainice. Cu adevărat, fără de minte va fi cel ce nu înţelege acest lucru, şi nefericit cel ce nu-şi însuşeşte acest lucru. Bunurile firii şi ale simţurilor, împreună cu tot cosmosul, sânt doar o poftire la ospăţul împăratului, prin vestirea bucatelor şi a darurilor, a cântărilor şi a jocurilor. Fericit este cel ce se bucură de poftire şi se grăbeşte să-i răspundă. Fericit cel ce socoteşte poftirea, poftire. Dar vai de acela, de două ori vai de acela care va socoti poftirea împăratului drept adevărat ospăţ, şi lăudânduse şi bucurându-se nebuneşte de ea, uită să mai răspundă poftirii împăratului.

LUPTA PENTRU EXISTENTĂ

Să nu crezi în marea iluzie care se numeşte „lupta pentru existenţă.” Această vorbă are înţeles numai dacă înseamnă luptă pentru Dumnezeu, altfel e lipsită de înţeles. Iar pentru cel ce şi-a găsit viaţa în Dumnezeu, nu mai este nici o luptă pentru existenţă. Dumnezeu nu este în nici o luptă cu nimeni. Singură prezenţa lui Dumnezeu aduce biruinţa lui Dumnezeu. Lupta pentru a fi, în înţelesul obişnuit al cuvântului, înseamnă lupta pentru menţinerea cât mai lungă a trupului aici, pe pământ. Aceasta, deci, nu este o luptă pentru viaţă, ci o luptă pentru trup. Că această sintagmă este iluzorie se poate vedea limpede din faptul că oamenii care nu au cunoscut-o, n’au trăit nici mai puţin cu trupul, şi nici mai nefericiţi decât cei care au trăit urmându-o. Ci chiar dimpotrivă! Viaţa nu se răpeşte, viaţa se dă de bunăvoie de către Dătătorul de viaţă. Cine răpeşte viaţa, aceluia i se ia viaţa de la el. Închipuieşte-ţi că oalele pline cu untdelemn ar începe să se lupte între ele pentru a vedea care vor rămâne şi care vor pieri. Ce va face olarul? Mai întâi va goli untdelemnul din oale, deoarece untdelemnul este mai de preţ decât oalele, şi va privi apoi un timp lupta hazlie a oalelor goale, iar în cele din urmă le va sparge pe toate şi va face altele noi. De la cei ce se luptă pentru viaţă, necugetând la Dumnezeu ca la izvorul vieţii, Dumnezeu îşi retrage viaţa şi pe ei îi lasă ca pe oalele goale.

ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU

Tot ce ai pierdut pentru Dumnezeu, ai păstrat; tot ce ai păstrat pentru tine, ai pierdut. Tot ce ai dat în numele lui Dumnezeu, ai dat cu dobândă; tot ce ai dat în numele măririi şi deşertăciunii tale, ai aruncat în apă. Tot ce ai primit de la oameni ca de la Dumnezeu, ţi-a adus bucurie; tot ce ai primit de la oameni ca de la oameni, ţi-a adus griji.

O LUME MAI  BUNĂ

Dumnezeu este marele bogat care joacă în această lume rolul marelui sărac. El îngăduie tuturor făpturilor sale să se îmbogăţească cu ceea ce vor şi astfel să pară mai bogate ca El. Însă oamenii duhovniceşti, al căror duh este treaz spre vederea lumilor mai înalte şi mai bune, se simt săraci, cu toată bogăţia acestei lumi, şi ştiu fără îndoială că îi aşteaptă o bogăţie mai de preţ şi mai trainică în acele lumi mai înalte şi mai bune, unde Dumnezeu se vădeşte a fi marele bogat. Ziditorul este atât de milostiv şi de oameni iubitor încât, dacă nu ar fi zidit dintru început o lume mai bună decât aceasta, ar zidit-o acum doar din pricina dorinţei fierbinţi a milioanelor de făpturi omeneşti care au plătit şi plătesc preţul acelei lumi. Iar duhurile cele mai înalte, cei mai înflăcăraţi iubitori de Dumnezeu nu râvnesc după nici o lume zidită, ci după Cel ce zideşte lumile.

- Sf. Nicolae Velimirovici -

Sensul abandonării

Pentru unii oameni, abandonarea poate avea conotatii negative, implicând înfrângerea, renuntarea, esecul de a face fată dificultătilor vietii, letargia s.a.m.d. Adevărata abandonare, totusi, este un lucru diferit. Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la exterior nu puteti întreprinde nimic pentru a schimba situatia. Nu înseamnă să accepti pasiv orice situatie în care esti implicat si să nu faci nimic în această privintă. Nici nu înseamnă să nu-ti mai faci planuri sau să nu întreprinzi actiuni pozitive. 

Singurul loc în care puteti simti cursul vietii este Clipa de acum, asa că a te abandona înseamnă a accepta momentul prezent neconditionat si fără rezerve. Înseamnă a renunta la orice rezistentă fată de Ceea Ce Este. Acceptarea stării prezente vă eliberează imediat de identificarea cu mintea si astfel vă reconectează cu Fiinta. Rezistenta este mintea. 

În starea de abandonare, întelegeti foarte clar ce trebuie făcut si treceti la fapte, făcând câte un lucru pe rând si concentrându-vă asupra fiecăruia. Învătati de la natură: observati cum se împlineste fiecare lucru si cum se desfăsoară miracolul vietii, fără nemultumire sau nefericire. De aceea a spus Iisus: '' Luati seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc si nici nu torc. ''

Abandonarea nu înseamnă să le permiteti unor persoane inconstiente să vă folosească. Fiind izolati de Fiintă, ei încearcă în mod inconstient să-si tragă energia si puterea de la dvs. Dacă vă opuneti sau vă împotriviti comportamentului inconstient al altor persoane, deveniti si dvs. inconstient. Este perfect posibil să spuneti un ''nu'' ferm si clar unei persoane sau să găsiti iesirea dintr-o situatie păstrându-vă în acelasi timp starea de lipsă de rezistentă internă completă. Lăsati-l să fie un ''nu'' care nu provine dintr-o reactie, liber de orice negativism si care nu mai creează suferintă. Dacă nu vă puteti abandona, faceti ceva imediat: exprimati-vă punctul de vedere sau faceti ceva pentru a schimba situatia - sau iesiti din ea. Asumati-vă responsabilitatea pentru viata dvs. Nu vă poluati Fiinta interioară, frumoasă si strălucitoare si nici Pământul cu negativism. Nu-i dati nefericirii, indiferent de forma ei, un lăcas în interiorul dvs. 

Dacă nu puteti accepta Ceea Ce Este, prin deductie, nu veti putea accepta pe nimeni asa cum este. Îl veti evalua, critica, eticheta, respinge sau veti încerca să îl schimbati. Mai mult, dacă transformati mereu Clipa de acum într-un mijloc pentru atingerea unui scop viitor,  veti transforma fiecare persoană pe care o întâlniti sau cu care intrati în relatie într-un mijloc pentru atingerea unui scop. Relatia si fiinta umană va avea atunci o importantă secundară pentru dvs. sau niciuna. Ceea ce puteti obtine din relatie este pe primul loc - un câstig material, un sentiment de putere, plăcere fizică sau o formă de gratificare a sinelui fals. Până când nu apare abandonarea, rolurile inconstiente constituie cea mai mare parte a interactiunilor umane. În abandonare, nu mai aveti nevoie de apărările si măstile sinelui fals. Deveniti foarte simplu, foarte real. '' Acest lucru este periculos '', spune sinele fals. '' Vei suferi. Vei fi vulnerabil. '' Ceea ce sinele fals nu stie, desigur, este faptul că numai prin renuntarea la rezistentă, devenind '' vulnerabil '', vă puteti descoperi invulnerabilitatea adevărată si esentială.  -Eckhart Tolle