Osho [Ego-ul este o iluzie]

   Împăratul Milind l-a chemat la curte pe călugărul Nagsen. Mesagerul s-a apropiat de Nagsen  si i-a spus:

- Nagsen, împăratul doreste să te vadă. Am venit să te invit la curte.

Nagsen i-a răspuns:

- Dacă asa doreste, voi veni, dar scuză-mă, nu există nici o persoană care să fie una cu Nagsen. Acesta nu este decât un nume, o etichetă functională.

   Curierul s-a întors la împărat si i-a raportat că Nagsen este un om foarte ciudat: i-a răspuns că va veni, dar că nu există nici o persoană care să fie una cu Nagsen. Împăratul a spus:

- Hm! Într-adevăr ciudat! Dar dacă a spus că va veni, va veni cu sigurantă.

   Nagsen a sosit la timp, în trăsura regală, iar împăratul l-a primit la portile palatului.

- Bhikshu Nagsen, fii binevenit! i-a spus el.

Auzind aceste cuvinte, căugărul a început să râdă:

- Îti accept ospitalitatea în calitate de Nagsen, dar te rog să nu uiti că nu există nici un Nagsen aici.

   Împăratul i-a spus:

- Vorbesti în enigme. Dacă nu esti aici, cine este cel care se află în fata mea si îmi acceptă salutul de bun venit? Cine vorbese cu mine?

   Nagsen a privit în spate, apoi a întrebat:

- Oare nu este aceasta trăsura în care am venit, maiestate?

- Ba da.

- Te rog să dispui eliberarea cailor.

După ce caii au fost eliberati, Nagsen a arătat către ei si a întrebat:

- Este aceasta trăsura?

- Cum ar putea fi numiti caii trăsură?  A întrebat împăratul.

La un semn al călugărului, caii au fost condusi în grajd. Nagsen a arătat către frâie si a întrebat:

- Este aceasta trăsura?

- Evident că nu. Acestea sunt frâiele.

Au fost descătusate si frâiele, iar Nagsen a întrebat:

- Sunt aceste roti trăsura?

- Nu, sunt doar rotile ei, nu trăsura în sine, a răspuns împăratul.

Călugărul a continuat, ordonând desfacerea treptată a părtilor trăsurii, dar la fiecare întrebare a sa, împăratul a fost nevoit să răspundă: ,,Aceasta nu este trăsura.’’.

În final, nu a mai rămas nimic. Călugărul a întrebat:

- Ei bine, unde este trăsura? La fiecare parte componentă, te-am întrebat: ,,Este aceasta trăsura?’’ iar tu mi-ai răspuns că nu. Spune-mi, unde este trăsura?

Revelatia l-a uluit pe împărat. Trăsura nu mai exista, dar când fusese dezmembrată, a fost nevoit să răspundă că nici una din părtile compenente nu era cu ea.

Călugărul a continuat:

- Întelegi? Trăsura nu era altceva decât o asamblare a mai multor părti componente. Ea nu are o existentă în sine, un ego. O trăsură este doar o combinatie.

Căutati în interior: unde este egoul? Unde este ,,eul’’dumneavoastră? Nu veti găsi acest ,,eu’’ nicăieri. El nu este altceva decât o combinatie între mai multe energii; asta-i  tot. Oricât de mult îl veti căuta, tot ce veti găsi va fi vidul. Iubirea se naste din acest vid, căci el nu este una cu eul, ci cu divinitatea.

Iubirea nu se poate naste decât din vid, căci numai vidul este capabil să fuzioneze cu alt vid; numai un vid poate deveni una cu un alt vid. Două persoane nu pot deveni una, dar două viduri pot, căci între ele nu mai există nici o barieră. Orice alt aspect în afara vidului este înconjurat de ziduri. De aceea, al doilea principiu pe care trebuie să-l retineti este acela că atunci când personalitatea dispare, ,,eul’’ nu mai poate fi găsit. Unicul lucru care rămâne este totalitatea. Atunci când se petrece acest lucru, toate zidurile se prăbusesc, toate barierele dispar, iar fluviul iubirii zăvorât până atunci în interior poate irupe. La urma urmei, a fost întotdeauna pregătit, asteptându-vă să deveniti un vid pentru a-i permite să curgă.

Atunci când săpăm un put, apa se află deja în interior; ea nu trebuie adusă de nicăieri. Tot ce trebuie să facem este că înlăturăm pământul si pietrele care îi blocau iesirea. De fapt, ce facem atunci când săpăm o fântână? Nu facem altceva decât să creăm un gol, astfel încât apa ascunsă dedesubt să poată iesi în afară, să poată curge. Ea se află în permanentă în interior, dar are nevoie de spatiu pentru a se manisfesta. Este dispererată să obtină acest spatiu, dar nu îl găseste nicăieri. Atunci când săpăm putul, noi eliminăm pietrele si nisipul care îi stau în cale, si apa paote să iasă liber la suprafată.

În mod similar, iubirea se află întotdeauna în interiorul fiintei umane; unicul lucru de care are ea nevoie este spatiul, vidul care să îi permită să curgă liber, să iasă la suprafată. Noi suntem însă plini de ,,eul’’nostru. Toată lumea se laudă cu propriul ,,eu’’, dar nu uitati: atât timp cât veti striga ,,eu’’,  fiinta dumneavoastră va fi plină de nisip si pietre, iar iubirea nu va putea curge liber prin ea.  

Limbajul Fiintei

Atunci când devii intim cu cineva, când există un fel de iubire, apare tăcerea si nu mai ai nimic de spus. În realitate, nu e nimic de spus - nimic. Cu străinii sunt multe de spus, cu prietenii nu e nimic de spus. Si tăcerea devine grea, apăsătoare, pentru că nu esti obisnuit cu ea. Nu stii ce muzică e tăcerea. Cunosti doar un singur mod de a comunica, si acela e cu mintea. Nu stii să comunici cu inima, de la inimă la inimă, în tăcere. Nu stii să comunici doar fiind acolo, prin prezenta ta. Cresti, si vechiul model de comunicare nu mai corespunde. Va trebui să găsesti alte moduri de comunicare nonverbale. Cu cât esti mai matur, cu atât ai mai multă nevoie de comunicare nonverbală. Ai nevoie de un limbaj fiindcă nu stii să comunici. Când ajungi să stii să comunici, încetul cu încetul renunti la limbaj, nu mai ai nevoie de el. Limbajul e doar o metodă de scoală primară. Adevărata metodă e tăcerea. Asa că nu adopta o atitudine gresită, altfel te vei opri din crestere. Nimic nu lipseste când limbajul dispare; asta e o idee gresită. Ceva nou a luat fiintă, si vechiul sablon nu mai ajunge ca să-l cuprindă. Cresti, si îmbrăcămintea îti va rămâne scurtă. Cu cât meditezi mai mult, cu atât vei iubi mai mult, iar, în cele din urmă, va veni o clipă când numai tăcerea te va ajuta. Asa că data viitoare când vei fi cu cineva si nu veti comunica prin vorbe, în loc să fii stingher, fii fericit. Rămâi tăcut si lasă tăcerea să comunice. Osho [ Intimitatea - Încrederea în sine si în celălalt]

Iubirea - starea de neutralitate

Adevărul este că orice gând prosperă. Fiecare gând pe care-l gândesti îsi aduce aportul de energie, pozitivă sau negativă, la situatia existentă. Gândurile negative prosperă aidoma celor pozitive. Întrucât ai un amestec de gânduri pozitive si negative, situatia ta exterioară le reflectă pe ambele. Cu toate acestea, nu vei reusi să-ti gonesti gândurile negative, focalizându-te pe cele pozitive. De fapt, cu cât te concentrezi mai mult pe gândurile pozitive, cu atât mai multă putere conferi gândurilor tale negative. Acesta este un paradox din care nu se poate iesi. 

Iată de ce poti să renunti la practica afirmatiilor pozitive. Ele sunt pur si simplu un hocus-pocus. Nu mai încerca să-ti schimbi gândurile negative, ci fii doar constient de ele. Fii constient de emotiile atasate de ele si lasa-ti constiinta să te ducă dintr-o parte într-alta. Când îti urmăresti gândurile, devii constient că o parte a ta vrea un rezultat si altă parte vrea altul. Simti că trebuie să alegi între aceste două părti, iar asta îti produce  tensiune si conflict. Când mintea ta se află într-o stare conflictuală, nu iesi din ea alegând între două pozitii opuse.  Asta nu va face decât să instaleze un conflict si mai intens. Iesi din starea de conflict, acceptând ambele pozitii. Cu alte cuvinte, accepti si gândurile pozitive, cât si pe cele negative, fără a le face pe unele mai bune decât pe celelalte. Acesta este un gest de iubire. Iubirea transcede întotdeauna orice fel de dualism. Iubirea nu se declară niciodată de partea cuiva. Ea acceptă întotdeauna validitatea ambelor părti. Crezi să trebuie să alegi între corect si gresit. Dar esti tu sau oricine altcineva capabil să hotărască ce este corect si ce este gresit? De îndată ce crezi să stii, ai pierdut firul adevărului. Asa că nu încerca să alegi. Tu nu stii ce e adevărat si ce este fals. Nu te situa de o parte si nu o respinge pe cealaltă. Acceptă-le pe amândouă, sau pe niciuna.

Fii neutru si vei da piept cu viata în conditiile puse de ea. Până ce nu vei ajunge în această stare de neutralitate, vei continua să impui propriul tău fel de a vedea lucrurile asupra a ceea ce se întâmplă în viata ta si întotdeauna vei avea senzatia lipsurilor sau a pedepsei, deoarece nu-ti cunosti propria valoare. 

- Paul Ferrini -

Principiile miracolelor

1. Miracolele nu au o ordine a dificultatii. Unul nu e “mai greu” sau “mai mare ” decat altul. Sunt toate la fel. Toate expresiile iubirii sunt maxime.

2. Miracolele ca atare nu conteaza . Singurul lucru ce conteaza e sursa lor , care intrece cu mult orice evaluare.

3. Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevaratul miracol e iubirea care le inspira. In acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.

4. Toate miracolele insemna viata, iar Dumnezeu este Datatorul de viata. Vocea lui te va indruma foarte concret. Ti se va spune tot ce e nevoie sa stii.

5. Miracolele sunt deprinderi si trebuie sa fie involuntare. Nu trebuie sa fie sub control constient. Miracolele selectate constient pot fi dirijate gresit.

6. Miracolele sunt firesti. Cand nu se produc, ceva nu e in regula.

7. Miracolele sunt dreptul fiecaruia , dar mai intai e necesara o purificare.

8. Miracolele vindeca pentru ca suplinesc o lipsa; sunt savarsite de cei ce au temporar mai mult decat cei ce au temporar mai putin.

9. Miracolele sunt un fel de schimb. Ca toate expresiile iubirii, mereu miraculoase in adevaratul sens, schimbul inverseza legile fizice. Ele aduc mai multa iubire celui ce da si celui ce primeste.

10. Utilizarea miracolelor ca spectacole pentru inducerea credintei e o neintelegere a rostului lor.

11. Rugaciunea este mijlocul de propagare al miracolelor. E un mijloc de comunicare al creatului cu Creatorul. Prin rugaciune iubirea se primeste; prin miracole iubirea se exprima..

12. Miracolele sunt ganduri. Gandurile pot exprima nivelul inferior sau trupesc al experientei ori, nivelul superior sau spiritual al acesteia. Unul face fizicul; celalalt creaza spiritualul.

13. Miracolele sunt totodata inceputuri sau sfarsituri, modificand astfel ordinea temporala. Sunt intotdeauna afirmatii ale renasterii, care par sa mearga inapoi, dar defapt merg inainte. Ele desfac trecutul in prezent si elibereaza viitorul.

14. Miracolele stau marturie pentru adevar . Ele sunt convingatoare pentru ca se nasc din convingere. Fara convingere , degenereaza in magie, care nu are minte si este de aceea, distructiva; sau, mai bine spus, utilizarea necreatoare a mintii.

15.Fiecare zi ar trebui inchinata miracolelor. Rostul timpului este sa iti permita sa inveti cum sa folosesti timpul in mod constructiv. El este, asadar, un instrument didactic si un mijloc de a atinge un scop.  Timpul va inceta cand nu va mai fi util la facilitarea invatarii.

16. Miracolele sunt mijloace didactice de a demonstra c e la fel de fericit sa dai, cat si sa primesti. Ele sporesc Simultan puterea celui care da si dau putere celui ce primeste.

17. Miracolele trascend trupul. Sunt treceri subite in invizibil, departe de nivelul trupesc. Iata dece vindeca.

18. Un miracol este un serviciu. E serviciul maxim pe care il poti face altuia. E un mod de a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti.Recunosti simultan valoarea ta si cea a aproapelui tau.

19. Miracolele fac mintile una cu Dumnezeu. Ele depind de cooperare pentru ca Fiimea e suma a tot ce a creat Dumnezeu. Prin urmare, miracolele reflecta legile vesniciei , nu ale timpului.

20. Miracolele retrezesc constienta ca spiritul, nu trupul, e altarul adevarului. Tocmai recunoasterea acestui lucru duce la puterea de vindecare a miracolului.

21. Miracolele sunt semen firesti de iertare. Prin miracole, accepti iertarea lui Dumnezeu acordandu-o altora.

22. Miracolele sunt asociate cu frica numai din cauza convingerii ca intunericul poate ascunde. Tu crezi ca ce nu pot sa vada ochii tai fizici nu exista. Asa ajungi la negarea vederii spirituale.

23. Miracolele rearanjeaza perceptia si asaza toate nivelurile in adevarata perspectiva. Lucrul acesta vindeca pentru ca boala e rezultatul confuziei de niveluri.

24. Miracolele iti dau posibilitatea sa ii vindeci pe bolnavi si sa ii invii pe morti pentru ca tu insuti ai facut boala si moartea, si poti de aceea sa le desfiintezi pe amandoua. Tu esti un miracol, capabil sa creezi dupa chipul si asemanarea Creatorului tau. Restul e propriul tau cosmar si nu exista. Numai creatiile de lumina sunt reale.

25. Miracolele fac parte dintr-un lant de iertari interconectate care, odata incheiat, e ispasirea. Ispasirea functioneaza tot timpul si in toate dimensiunile timpului.

26. Miracolele reprezinta descatusarea de toata frica. A ispasi inseamna a desface. Desfacerea fricii este o parte esentiala a valorii de Ispasire a miracolelor.

27. Un miracol este o binecuvantare universala de la Dumnezeu prin mine la toti fratii mei. E privilegiul celor iertati, sa ierte.

28. Miracolele sunt un mod de-a te elibera de sunb robia fricii. Revelatia induce o stare in care frica a fost deja desfiintata. Asadar, miracolele sunt un mijloc, iar revelatia este un scop.

29. Miracolele il lauda pe Dumnezeu prin tine. Ele Il lauda cinstindu-I creatiile, afirmandu-le perfectiunea. Ele vindeca pentru ca neaga identificarea cu trupul si afirma identitatea cu spiritul.

30. Recunoscand spiritul, miracolele aranjeaza nivelurile perceptiei si le arata aliniate cum trebuie. Aceasta aliniere asaza spiritul in centru, unde poate sa comunice direct.

31. Miracolele trebuie sa inspire recunostinta, nu veneratie. Trebuie sa Ii multumesti lui Dumnezeu pentru ce esti cu adevarat. Copiii lui Dumnezeu sunt sfinti, iar miracolul le cinsteste sfintenia, pe care o pot ascunde, dar niciodata nu o pot pierde.

32. Eu inspir toate miracolele, care sunt de fapt interventii. Ele intervin pentru sfintenia ta si iti fac perceptiile sa fie sfinte. Asezandu-te deasupra legilor fizice, te ridica in sfera ordinii celeste. In aceasta ordine esti perfect.

33. Miracolele te cinstesc pentru ca esti demn de iubire. Ele iti spulbera iluziile de sine si percep lumina care e in tine. Scapandu-te de cosmaruri, ele iti ispasesc astfel greselile. Eliberandu-ti mintea din inchisoarea iluziilor tale, ele iti redau sanatatea mintii.

34. Miracolele repun mintea in deplinatatea ei. Ispasind lipsa, ele stabilesc o protectie perfecta. Puterea spiritului nu lasa loc niciunui lucru din afara.

35. Miracolele sunt expresii de iubire, dar pot sa nu aiba intotdeauna efecte observabile.

36. Miracolele sunt exemple de gandire corecta, aliniandu-ti perceptiile cu adevarul asa cum l-a creat Dumnezeu.

37. Un miracol e o corectie introdusa de mine in gandirea falsa. Actionand ca un catalizator, el descompune perceptia gresita si o reorganizeaza cum trebuie.  Asa ajungi sub principiul Ispasirii, unde perceptia e vindecata. Pana atunci, cunoasterea Ordinii Divine e cu neputinta.

38. Spiritul Sfant e mecanismul miracolelor. El recunoaste atat creatiile lui Dumnezeu, cat si iluziile tale. El separa adevaratul de fals prin capacitatea Lui de-a percepe total, si nu selectiv.

39. Miracolul dizolva greseala pentru ca Spiritul Sfant identifica greseala ca falsa sau ireala. Altfel spus, la perceperea luminii, intunericul dispare automat.

40. Miracolul recunoaste in fiecare un frate de-al tau si de-al meu. E un fel de-a percepe marca universala a lui Dumnezeu.

41. Intregimea e continutul perceptual al miracolelor. Ele corecteaza astfel – sau ispasesc – gresita perceptie a iluziei.

42. O contributie majora a miracolelor este puterea lor de-a te elibera de falsa senzatie a izolarii, a privarii si a lipsei.

43. Miracolele vin dintr-o stare miraculoasa a mintii, sau o stare in care mintea e gata de miracole.

44. Miracolul e expresia unei constientizari launtrice a lui Cristos si a acceptarii Ispasirii sale.

45. Un miracol nu se pierde, niciodata. Poate atinge multi oameni pe care nici nu i-ai intalnit si poate produce schimbari nebanuite in situatii de care nici nu esti constient.

46. Spiritul Sfant e cel mai inalt mijloc de comunicare. Miracolele nu implica acest tip de comunicare, pentru ca ele sunt instrumente de comunicare temporare. Cand vei reveni la forma originara de comunicare cu Dumnezeu prin revelatie directa, nu va mai fi nevoie de miracole.

47. Miracolul este un instrument de invatare ce reduce nevoia de timp. El instituie un interval de timp in afara tiparelor temporale, nesupus legilor obisnuite ale timpului. In acest sens el e atemporal.

48. Miracolul este singurul instrument de control al timpului la dispozitia ta imediata. Numai revelatia il transcende, neavand absolut nimic de-a face cu timpul.

49. Miracolul nu face nicio distinctie de grade intre perceptiile gresite. E un instrument de corectare a perceptiei, eficace intr-un mod total independent atat de gradul, cat si de directia greselii. Iata in ce consta adevarata lui nediscriminare.

50. Miracolul compara creatia cu ce ai facut tu, acceptand ca adevarat ce concorda cu ea si respingand ca fals ce nu concorda.

Buburuza si licuriciul

A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…
Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.
Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
- Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!”

Ce înseamnă Libertatea!?

La origine, sufletele trăiau în Dumnezeu, având o libertate totală, fără limite, dar ele au iesit, rupând astfel legătura directă ce le unea cu el. Sarcina fiintei coborâte pe pământ este de-a lucra, prin cunoasterea adevărului la regăsirea acestei libertăti primordiale la care are dreptul. Toate fiintele aspiră la libertate, dar fără să chibzuiască, fără să înteleagă că ea depinde exclusiv de adevărul si dragostea pe care le au în ele. Cea mai mică manifestare de violentă sau de nedreptate este un atac la adresa libertătii, a adevărului si a dragostei. 

Libertatea este înainte de toate o calitate de spirit. Un om poate să se afle în închisoare si să fie liber. Dar el poate de asemenea să fie liber în exterior si totodată limitat interior, captiv al ideilor si aspiratiilor false.

Libertatea nu vine din afară, ci emană din interior, din spiritul adevărului, din divinul existent în om. În sânul acestei libertăti, el se poate analiza, judeca, poate recunoaste ce anume din el este lumină si ce e întuneric si, prin aceasta, se poate abtine cu bună stiintă de la tot ce nu e întelept. 

Calea libertătii este luminată de nobletea sufletului, de credintă si de compasiunea unei inimi caritabile. Omul liber întelege limbajul naturii vii, o ascultă si i se supune; el primeste totul cu bucurie, nu se teme nici de sărăcie, nici de boli, nici de suferintă, fiindcă stie că prin ele va învăta ceva util si că ele ascund viitoarele lucruri bune din viata lui.

Orice fiintă aspiră la libertate; totusi trebuie să cunoastem mijloacele de-a o dobândi, să stim de unde provine. Nu, desigur, din exterior, ci prin efortul constient, asiduu asupra ta însuti, desăvârsindu-te, cultivând toate posibilitătile binelui, frumosului, sănătătii existente în om. Libertatea si răbdarea merg mână în mână. Doar cel ce e răbdător e liber, si doar omul liber poate fi răbdător. 

Fiinta care este încă sclava păcatului si a minciunii trebuie, pentru a se elibera, să se nască din nou în adevăr. „Noua nastere” înseamnă ruptura legăturilor care împiedică purificarea, dezvoltarea noastră corectă si ascensiunea noastră spre perfectiune. Lanturile destinului, ale necesitătii impuse de bătrâna karmă trebuie rupte. Noua nastere este restabilirea legăturii primordiale a omului cu Dumnezeu. Pentru a fi liber, omul trebuie să reînnoade si să mentină cu sfintenie această legătură cu Creatorul său; cu oricare altă fiintă el trebuie să întretină relatii întelepte, pure si echilibrate. 

Veti cunoaste adevărul si el vă va face liberi. Nu sunt cu adevărat liberi decât cei ce iubesc adevărul, care trăiesc în el si pentru el. Când omul rezistă dorintei nechibzuite de-a mânca sau de-a bea mai mult decât trebuie, el este liber. Când, ispitit să bage mâna în portofelul altuia, se abtine, este liber. Dar când cedează si îsi satisface toate dorintele, el încetează să mai fie. Omul liber cunoaste si aplică regulile nutritiei sănătoase si controlate; el stie să respire profund, calm si ritmic; el vrea să-l slujească pe Dumnezeu si îl slujeste cu bucurie. 

Liber este cel ce îsi poate reface viata si care apoi îsi ajută aproapele să si-o amelioreze si el. Fiinta liberă e puternică, ea poate suporta dificultătile, suferintele, ofensele. Fricosii si cei slabi nu sunt liberi fiindcă sunt supusi unor influente străine dăunătoare, iar curajul si forta le lipsesc.

Peter Deunov - Secretul celor trei lumi 

Vointă, iubire si abandonare

Omul nu trebuie să se teamă de nimic câtă vreme vointa lui este bună, si nici să se mâhnească atunci când nu poate s-o arate prin faptele sale; el nu trebuie să creadă că s-a îndepărtat de virtute câtă vreme găseste în sine o adevărată vointă, căci întreaga virtute si tot binele se află în vointă. Nimic nu te va tulbura dacă vointa ta este dreaptă si adevărată: nici iubirea, nici umilinta, nici virtutea. Însă ceea ce tu vrei cu întreaga ta putere si vointă, tu posezi deja, si nici Dumnezeu, si nici o creatură nu-ti poate lua ceea ce ai, câtă vreme vointa ta este cu adevărat si întru totul divină si folosită în prezent. Prin urmare, nu spune: „ Eu as dori binele...”, ceea ce ar fi pentru viitor, ci: „ Eu vreau binele acum”. Or, ia aminte bine: dacă vreau să am un lucru, chiar dacă acesta se află la mare depărtare, îl am într-adevăr, îl am mai bine decât lucrul aflat pe genunchii mei, dar pe care nu-l vreau. Într-adevăr, cu ajutorul vointei eu pot totul. Pot să ispăsesc pentru toti oamenii, să hrănesc toti sărmanii, să împlinesc lucrările tuturor oamenilor si tot ceea ce se poate închipui. Dacă nu vointa este ceea ce îmi lipseste, ci doar putinta de a făptui, într-adevăr, în fata lui Dumnezeu  eu am împlinit deja toate astea, si nimeni nu mi le poate răpi sau pune la îndoială nici măcar o singură clipă; căci a voi să faci si a fi făcut este acelasi lucru în fata lui Dumnezeu. Tot astfel, dacă as vrea să am tot atâta vointă cât omenirea întreagă si dacă dorinta ar fi tot atât de mare, as poseda cu adevărat această vointă, căci ceea ce vreau să am, am. La fel: dacă as vrea să am atâta iubire câtă există în toti oamenii ca să-l slăvesc la fel de mult pe Dumnezeu, sau fac orice altceva, dacă vointa mea ar fi cu adevărat totală, as putea să am. Or, tu te-ai bucura nespus să afli când vointa ta este o vointă dreaptă. Vointa este desăvârsită si dreaptă atunci când este în întregime dezinteresată, despuiată de eul tău si modelată după vointa lui Dumnezeu. Dacă este astfel, atunci ea este dreaptă si adevărată, si cu dorinta aceasta poti să dobândesti totul, iubirea sau orice vei vrea. Tu întrebi: „ Cum as putea să posed iubirea, dacă nu o simt, dacă nu îi simt prezenta, asa cum se manifestă la atâtia oameni care săvârsesc fapte mari, care au în ei o adâncă evlavie si ceva măret, lucruri care mie îmi sunt străine?” Să luăm aminte că iubirea are două însusiri: una este esenta iubirii, cealaltă este lucrarea iubirii, manifestarea iubirii. Lăcasul iubirii se află doar în vointă: cel care are o vointă mai mare, are de asemenea o iubire mai mare. Dar cine are mai multă iubire, nimeni nu poate să stie; ea se ascunde în suflet pentru că Dumnezeu este ascuns în adâncul sufletului.

Iată si cealaltă însusire: manifestarea iubirii, lucrarea iubirii. Ea devine vizibilă sub forma înflăcărării, cucerniciei, fericirii; si totusi, uneori, nu iubirea este cea care zămisleste toată această dulceată, ci natura; ea poate fi produsă de o atingere a cerului sau de simturi, si cei care o încearcă mai mult nu sunt neapărat si cei mai buni. Chiar dacă vine de la Dumnezeu, Domnul nostru o dăruieste doar anumitor oameni, ca să-i atragă, să-i încurajeze sau să-i facă să dobândească o mai mare detasare fată de ceilalti. Dar se întâmplă adeseori ca acesti oameni, după ce au căpătat mai multă iubire, să nu mai încerce un simtământ la fel de mare, iar iubirea lor să se ivească cu adevărat doar atunci când, trecând printr-o astfel de încercare, reusesc totusi să-si păstreze credinta deplină si neâncetată în Dumnezeu.

Or, chiar dacă aceasta ar fi o iubire deplină si totală, nu înseamnă că ea este si cea mai bună, si iată cum se judecă acest lucru. Uneori, trebuie să abandonăm din iubire astfel de stări încântătoare pentru ceva mai bun sau pentru a săvârsi o lucrare de iubire spirituală sau materială, când aceasta se dovedeste necesară.

Dacă cineva se află într-o stare de beatitudine, ca aceea a sfântului Pavel, si stie că un bolnav asteaptă să-i aducă putină supă, eu socot că mai degrabă ar trebui să iasă din starea aceea si să împlinească nădejdea bolnavului cu cea mai mare iubire.

Omul nu trebuie să-si închipuie că, în acest fel, este lipsit de har, căci ceea ce omul părăseste de bunăvoie din iubire, primeste îndărăt mai vârtos, asa cum a spus Hristos:„ Cel ce se lipseste de ceva pentru mine, va primi însutit”! 

Într-adevăr, ceea ce omul abandonează sau renuntă pentru Dumnezeu - chiar dacă el doreste cu tărie să simtă mângâiere si râvnă, dacă face tot ceea ce poate în acest scop si Dumnezeu nu i le dă, dacă el se împacă si se lipseste de bunăvoie pentru Dumnezeu - le va regăsi într-adevăr în Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu i-ar da în deplină stăpânire tot binele de care el s-a lipsit, la care a renuntat de bunăvoie pentru Dumnezeu; îl va regăsi însutit. Căci ceea ce îi este plăcut omului - dar care se lipseste si la care renuntă de bunăvoie pentru Dumnezeu, fie în trupul, fie în spiritul său - este regăsit în întregime în Dumnezeu, căci omul trebuie să se învoiască să renunte bucuros la orice pentru Dumnezeu, adică să renunte din iubire. Că uneori trebuie să abandonăm din iubire astfel de simtăminte, este ceea ce ne arată si sfântul Pavel, care era plin de iubire atunci când spunea: „ Am dorit să fiu despărtit de Hristos din iubire pentru fratii mei”.   - Meister Eckhart - 

Povestea mărului

Se făcea, povesteşte un călugăr, că în vis eram un…măr, mic si rotund. Şi la poarta cojii mele a bătut un vierme: - Prea frumosule măr, se linguşea viermele, mă laşi să mă hrănesc şi eu cu sucul tău, căci îmi este tare foame… Şi mărul, în bunătatea lui, l-a lăsat pe vierme să se hrănească din pulpa sa. Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras şi frumos, devorând conţinutul gustosului fruct…şi înmulţindu-se, transforma conţinutul zemos şi dulce într-o masă amorfă, neagră, urât mirositoare, de putregai. 

De seminţe, hrăpăreţul vierme nu putea să se atingă…Acolo scânteia însăşi viaţa mărului… Am ajuns apoi, mai povesteşte călugărul, în mâna unui copil, care văzând că sunt stricat a vrut să mă arunce. Dar chiar în acel moment i-a sclipit o idee: să smulgă seminţele mărului din putregaiul care le înconjura şi să le planteze în pământ. Copilul a avut astfel grijă, ca în fiecare zi să ude cu apă vie seminţele plantate şi să le vorbească mereu, ca şi când ar fi fost nişte fiinţe. Seminţele au încolţit şi adăpate de cuvintele iubitoare ale copilului s-au înălţat, au devenit un frumos pom, care după trei ani a rodit mere frumoase şi curate. 

Copilul a avut grijă ca niciun vierme să nu mai atace roadele copacului crescut cu atâta iubire. ,,M-am trezit din vis”, încheie povestirea sa călugărul, ,,când eram un alt măr, mai mare, mai frumos, mai curat, mai sănătos decât eram prima dată, şi odihneam fericit în mâna unui copil”. 

Arsenie Boca - Texte filocalice

M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu si frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieti.

Cel mai greu păcat, vesnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.

Ascultarea stinge orice frământare si opreste orice initiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în virtuti duhovnicesti.

Chiar când se realizează sfintenia, nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării. 

Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfintii adevărati sunt cei ce nu stiu că sunt sfinti, ce tin mortis că-s păcătosi.

Cei care opresc copiii de la credintă sunt osânditi mai rău ca sinucigasii.

Partea începătorilor este nevointa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum si grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul puterii, căci acolo bat furtuni mari si se rup aripile mintii. 

Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentală a naturii umane.

Sunt multe chipuri de a intra în Împărătia lui Dumnezeu, dar numai o singură usă: Iisus Hristos.

Toti cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un sarpe.

Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Si unul si altul te desface de lumea aceasta. Numai ispitele, necazurile si tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta si să ne ducă la un fel de moarte fată de lume, care-i smerenia deplină si conditia de căpetenie a rugăciunii neîncetate.

Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători; toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. A nu avea gânduri e tot asa de cu neputintă ca si a crede că poti opri vântul, dar, cu orânduire dumnezeiască, vin si vremuri fără furtună.

Si gândurile bune trebuie controlate cu o altă constiintă, mai limpede. Controlul tuturor gândurilor este lege în călugărie. Neântrebat nimic nu e bine, nici ce e bine, pentru că singur nu te poti apăra de săgetile slavei desarte. 

Nu te rusina câtusi de putin să slujesti altora si să apari sărac în lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos.

Lepădarea de lume are două trepte. Întâi de lepădăm de lumea din afară si de tot ce ne-ar putea tine legati de ea. În al doilea rând ne lepădăm si de toate asemănările noastre lăuntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, năravurile si toate slăbiciunile noastre personale. Să desăvârsim lepădarea de lume cu lepădarea de sine. Lepădarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stând, precum poti să n-o ai în adâncul pustiei petrecând.

Nu-ti deschide inima oricui, dar vorbeste despre treburile tale cu omul întelept si temător de Dumnezeu.

Nu sta în adunarea tinerilor si a oamenilor de lume. Caută pe cei smeriti, pe cei simpli si nu sta de vorbă cu ei decât despre lucrurile ziditoare de suflet. 

Dacă nu esti băgat în seamă de oameni nu te întrista, ci îngrijeste-te să ai o bună vietuire, cu destulă îngrădire, asa cum se cuvine unui slujitor al lui Dumnezeu si unui evlavios monah.

O inimă curată străbate Cerul si iadul. 

Copilul Interior

Daca dorim sa ne transformam in bine, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le facem este vindecarea copilului interior de care am uitat. Mult prea multi oameni isi ignora acest copil interior. Indiferent ce varsta ai, inauntrul tau se afla un copil care are nevoie de iubirea si de acceptarea ta.

Daca esti femeie, indiferent cat de independenta te consideri, tu ai inauntrul tau o fetita foarte delicata, care are nevoie de ajutor. Daca esti barbat, indiferent cat de macho te consideri, tu ai inauntrul tau un baietel care tanjeste dupa afectiune si dupa caldura sufleteasca.

Este de o importanta vitala sa incepem sa acordam atentie copilului nostru interior. Nu este o strategie sanatoasa sa negam faptul ca ranile noastre din copilarie ne-au afectat viata. Aceste rani emotionale ne-au afectat in fiecare zi si ne-au impiedicat sa ne iubim pe noi insine asa cum am fi meritat. Am fost niste parinti abuzivi pentru copilul nostru interior atat timp. Acum e timpul sa incetam.

De cate ori avem o reactie emotionala puternica la ceva sau la cineva si simtim ca ne-a fost apasat un buton interior in jurul caruia s-a strans multa energie negativa in timp, acest lucru inseamna ca sunt atinse rani mai vechi. Copilul interior simte panica si se simte lipsit de speranta, nu adultul.  Si intotdeauna cand ne aflam intr-o astfel de situatie este vital sa validam sentimentele copilului, oricat de irationale si de lipsite de sens i s-ar parea adultului din noi. Sa-i spunem in acele momente copilului ca nu il vom mai parasi niciodata orice s-ar intampla, ca vom fi intotdeauna alaturi de el si ca il vom iubi.

E nevoie sa devenim un parinte iubitor pentru copilul din noi. E nevoie sa invatam sa ne ingrijim ranile din trecut. Putem face acest lucru incercand sa relationam cu acele parti ranite din noi. Putem incerca sa initiem un dialog. Sa vorbim in orice fel putem sa vorbim cu acele parti din noi care au nevoie de iubirea noastra. Cu prima ocazie in care te simti linistit, inchide ochii si vorbeste-i copilului interior.

 La inceput, copilul nu te va crede si pe buna dreptate. Daca au trecut sa zicem 62 de ani de cand nu i-ai mai vorbit, e posibil sa fii nevoit sa repeti de cateva ori acest lucru inainte ca el sa inceapa sa te creada. De aceea, fii perseverent. Spune-ti mereu : “Doresc cu adevarat sa vorbesc cu tine, sa te ingrijesc, sa te iubesc.”  Si incepe sa construiesti increderea.

E nevoie sa il salvam si sa-l hranim cu dragoste pe copilul nostru interior si sa il oprim din a ne mai controla viata de adult. Sa-l dam jos de la volanul vietii nostre. Copiii nu au permis de conducere si nu trebuie sa aiba controlul. In egala masura, nu trebuie sa fie abuzati si abandonati. Cu toate astea, facem exact invers: ne abandonam si ne abuzam copilul interior, il incuiem intr-un loc intunecat din sufletul nostru, dupa care il lasam sa conduca autobuzul vietii noastre,  lasand ranile copilului sa ne influenteze viata. Cum facem asta?

De multe ori ne lasam dominati de sentimentele de neputinta si lipsa de merit pe care le aveam in copilarie, cand cineva ne spunea: “Esti un prost. Nu esti suficient de bun, nu faci nimic ca lumea. Iar ai gresit! ”  Iar durerea de a simti aceste lucruri devine atat de mare incat incepem sa ne cream cai de a fugi de sentimentele noastre.

Modurile in care ne protejam ca adulti de durere sunt alcoolul, mancarea, tigarile, drogurile, relatiile disfunctionale, munca excesiva, obsesiile. Iar jocul merge de obicei asa: ma simt gras, ma judec pentru ca sunt gras, mi-e rusine de mine ca sunt gras, ma pedepsesc pentru ca sunt gras, apoi sufar atat de mult incat trebuie sa gasesc o cale de a ma elibera de durere, asa ca mananc mult, apoi ma judec pentru ca am mancat mult, etc., etc. Acest ciclu al durerii duce la nenumarate abuzuri fata de noi insine si ne perpetueaza sentimentul ca nu suntem demni de dragoste.

Unul din primele lucruri pe care trebuie sa i le spui copilului tau interior atunci cand iei pentru prima oara legatura cu el este sa ii ceri iertare. Spune-i ca iti pare rau ca nu ai mai vorbit cu el in toti acesti ani de cand ai crescut, si cu atat mai mult daca l-ai certat. Spune-i ca doresti sa il recompensezi pentru tot acest timp in care te-ai indepartat de el. Intreaba-l cum il poti face fericit. Intreaba-l ce anume il sperie, cum il poti ajuta si ce anume asteapta de la tine.

Alte metode de a intra in legatura cu copilul interior si de a-i vindeca ranile ne sunt propuse de John Pollard in cartea “Fii propriul tau parinte”. Metoda se numeste self-parenting, si se bazeaza pe monitorizarea dialogului interior, pentru a vedea cand jucam rolul de parinte si cand suntem copii si care este raportul dintre cele doua roluri.Cele doua voci poarta un dialog permanent in interiorul nostru. Parintele interior este vocea care provine din programarea primita de la parinti din momentul nasterii pana la 7 ani. Ca si copii, noi internalizam gandurile si judecatile de valoare ale celorlalti, in mod automat, fara sa le punem sub semnul intrebarii. Le adoptam atitudinea fata de viata ca si cum ar fi a noastra.

Parintele tau interior joaca astazi rolul pe care l-au jucat parintii tai pentru tine. Ceea ce ne poate imbunatati viata este schimbarea felului in care acest parinte interior isi indeplineste rolul. Acest lucru se face progresiv, prin sesiuni zilnice, in care invatam sa iubim, sa sprijinim si sa hranim copilul interior cat putem de mult, pana la stadiul in care acesta ajunge sa fie o personalitate complet pozitiva, plina de energie si dragoste.

Scopul nostru nu trebuie sa fie niciodata sa schimbam Copilul interior! El nu trebuie schimbat, el trebuie doar abordat cu cea mai mare dragoste si grija, pentru a reusi sa devina ceea ce a fost proiectat sa fie.

Copilul tau interior iti afecteaza viata mai mult decat vrei sa admiti. Pentru orice  lucru pe care vrei sa-l obtii in viata ai nevoie de cooperarea copilului tau interior. El este sursa energiei si a entuziasmului. Daca incepi sa faci o treaba din ce in ce mai buna ca parinte interior, copilul tau interior va incepe sa se simta mai bine si sa te ajute mai mult.

Parintele nostru interior va semana intotdeauna cu parintii nostri sau cu cei care ne-au crescut. Daca ai avut o copilarie plina de conflicte si de temeri, acum iti tratezi copilul interior in acelasi fel. Nu e vina ta. Ai avut atat de multa incredere in adultii din jurul tau si ai vrut sa le semeni atat de mult, incat ai devenit ca ei.

Insa acum ai control deplin asupra dialogului tau interior si este cazul sa nu mai dai vina pe ceilalti pentru faptul ca parintele tau interior este abuziv si controlator. Despre cum putem face acest lucru si o despre metoda self-parenting in detaliu, vom vorbi mai mult in articolul urmator.

Pana atunci, aminteste-ti : Tu esti singura persona cu care vei trai pentru totdeauna! Atat timp cat nu vei fi de acord sa iti iubesti singur copilul interior, celorlalti oameni le va fi foarte greu sa te iubeasca. De aceea, accepta-te neconditionat si din toata inima. Va fi cel mai bun lucru pe care il vei face in intreaga ta viata, pentru procesul tau de dezvoltare personala si evolutie spirituala.

"Puterea este in interiorul tau", Louise Hay, Editura Adevar Divin

"The self-parenting program", Dr. John Pollard III