Adevărul Muntelui

A fost odată un munte al cărui vârf se ascundea dincolo de nori; în jurul lui se întindeau câmpii vaste si văi după văi. În căutarea acestui vârf de munte oamenii se adunau din cele patru colturi ale lumii; oameni de nationalităti si temperamente diferite veneau acolo spre a descoperi Adevărul pe care-l continea muntele. Unii veneau să studieze flora si fauna coastelor, altii veneau să studieze stiintific straturile lui, înăltimea, circumferinta si umbra proiectată. Altii veneau să-l adore, să se bucure, să-l glorifice si să-i poarte amintirile în inimile lor. Unii veneau să-l picteze, altii să-l fotografieze, altii să ia mici bulgări de pământ sau pietre de munte, altii să săvârsească ceremonii în jurul lui, iar altii veneau si nu auzeau decât propriul lor ecou, propriul lor râs sau plâns. Altii veneau dorind cunoastere si dorind ca muntele să le dea solutii tuturor neajunsurilor lor. Vârful muntelui era însă dincolo de nori, aproape de cer si putini au fost cei care s-au urcat până în vârf si au avut de acolo deplina priveliste a tuturor văilor si câmpiilor, a tuturor popoarelor si raselor. 

   La fel este si Adevărul. Trebuie să fie puternic omul care vrea să urce în vârful muntelui, care vrea să înteleagă Adevărul în toată goliciunea lui, în toată perfectiunea lui. El trebuie să aibă o inimă tare si o minte tare ca să prindă si să mentină Adevărul si ochii tari, ca să poată suporta viziunea, să poată privi în fată gloria acestui Adevăr. Oamenii care vin să adore o imagine, să adore stâncile muntelui, zăresc numai o parte din el, si apoi se întorc acasă satisfăcuti de mica lor întelegere, de mica lor cunoastere, de mica lor întelepciune. Dar câtă vreme ei nu au întregul Adevăr, absolutul Adevăr, în toată profunzimea lui, în toată simplitatea lui, ei nu sunt Adevărul. Partea nu face întregul; un singur aspect al Adevărului nu dă deplina întelegere a Adevărului întreg. 

   Eu doresc să vă dau întregul Adevăr, acel Adevăr care sălăsluieste în mine si pe care eu am învătat, în curs de secole, de-a lungul mai multor vieti, să-l cuceresc si să-l stabilesc adânc în inima mea. Înainte de a putea accepta acest Adevăr în mod deplin, înainte de a-l putea întelege în toată goliciunea lui, în toată simplitatea lui, trebuie să dobânditi puritatea mintii si linistea inimii. Voi toti doriti solutii imediate pentru umbrele trecătoare ale suferintelor voastre, pentru umbrele trecătoare ale bucuriilor voastre si pentru că solutia nu este niciodată exterioară, ci tine numai de propria voastră întelegere, de propria voastră cunoastere, de propria voastră întelepciune, sunteti deceptionati. Pentru că nu sunteti în stare să întelegeti Adevărul în deplinătatea lui, există nedumerire, există confuzie, există întrebări, există îndoieli. Voi vreti ca toate lucrurile voastre, toate mâhnirile voastre, tot ce ati acumulat de secole, să fie măturat de licărirea de o clipă a Adevărului.

   Cum puteti tine râul curat, pur, fără murdărie, dacă izvorul însusi este pângărit? Trebuie asadar să vă întoarceti la izvor si acolo să începeti din nou; să începeti din nou să urcati acele povârnisuri pe care le-ati mai urcat. Reclamă însă renuntare completă, traversarea unor mari dureri, mari plăceri si extaze, dacă voiti să ajungeti la acel vârf de munte care-si tine fruntea deasupra norilor întelegerii omenesti. Dacă nu aveti o minte pură si o inimă curată, dacă nu aveti o minte care să posede întelegere si o inimă iubitoare si afectuoasă, atunci orice autoritate, orice cunostintă ati avea, din cărti sau de la oameni, se vor ofili ca frunzele toamnei. 

   Cei care vor să urce înăltimile întelegerii, ale Adevărului în întreaga lui plenitudine, în întreaga lui măretie si simplitate, trebuie să-si tină inima si mintea curate, perfecte si tari. Si pentru a face aceasta trebuie să vegheati si să vă examinati, să vă criticati singuri si necontenit să vă schimbati. 

   E necesar să fiti oameni tari, să fiti oameni cu experientă în întelepciune, înainte de a putea întelege Adevărul în toată măretia lui. Dacă vreti să urcati înăltimile unde se află Adevărul, trebuie să vă supravegheati toate faptele, trebuie să vă supravegheati toate gândurile, trebuie să vă supravegheati toate simtămintele, pentru că ele limitează dacă nu sunt curate, dacă nu sunt pure, dacă nu sunt tari, în raport cu Adevărul. Cine îl poate ajuta pe omul slab să urce creasta muntelui? Numai el singur se poate ajuta, numai el singur îsi poate aduna puterile ca să poată urca. Asadar, cei care doresc Adevărul ce le va distruge toate durerile si necazurile lor trecătoare, toate dorintele lor trecătoare, trebuie să aibă o inimă puternică, curată si pură. Trebuie să aibă întelepciune, experientă, intuitia care călăuzeste. 

   Pentru a dobândi toate aceste lucruri, trebuie să vă îndoiti, trebuie să cercetati fiecare actiune, să examinati fiecare gând ce tresare în voi si să nu fiti multumiti, nici măcar un minut, până nu sunteti multumiti de propriul vostru Adevăr, până când nu ati dobândit acea sigurantă care se naste din marea nesigurantă - nesiguranta scopului vostru, nesiguranta determinării voastre. Căci din această nesigurantă se va naste o sigurantă imensă, puternică si constientă de scopul în sine. 

   Păziti-vă, de asemenea, de autoritate. Autoritatea vă poate sprijini pentru o clipă, însă ea nu este durabilă, nu este permanentă si nu este Adevărul; ea este ca norul care trece pe cerul limpede si senin. Norul trece si voi rămâneti goi, arzând în lumina soarelui dogoritor. Dacă doriti să aveti acea cunoastere care să fie a voastră proprie, care să fie propria voastră creatie, rezultatul propriei voastre experiente, trebuie să coborâti în voi însivă, să vă curătati de toate lucrurile pe care le-ati acumulat, să vă curătati de toate impuritătile cu care v-ati încărcat, si apoi, încetul cu încetul, asa cum soarele răsare dimineata si împrăstie negura cu razele sale, tot asa se va naste în voi puterea, hotărârea si determinarea scopului suprem - acela de a urca în vârful muntelui. Deoarece numai acolo se află suprema mângâiere, pentru că numai ce ati adunat prin propria voastră cunoastere este durabil si permanent, si nimeni, oricine ar fi acela, nu mai poate distruge ceea ce ati creat cu propriile voastre suferinte si dureri. Iar de aici izvorăste dorinta de a trăi nobil; căci cine altul vă poate da dorinta de a trăi nobil în afară de voi însivă? 

   Ce inimă, în afară de cea proprie, poate inspira si îndemna o fiintă omenească să păsească pe calea păcii, pe calea Eliberării si a Fericirii? Altii vă pot doar încuraja sau descuraja, dar numai în voi însivă zace tăria de a păsi, numai în voi însivă zace hotărârea, numai în voi însivă zace întelepciunea. Dacă vreti să realizati acest Adevăr, dacă vreti să deveniti perfecti în cunoasterea acestui Adevăr, trebuie să treceti prin acel proces al renuntării, dând la o parte lucrurile care nu mai au valoare, dând la o parte mica voastră cunoastere, cu scopul de a câstiga o întelepciune si mai mare si asa, când veti ajunge în locul unde nu mai există nici un nor al îndoielii, al mistificatoarei judecăti, acolo unde nici vorbă nu mai poate fi de pervertirea judecătii sau de gânduri false, de emotii false si de iubiri trecătoare, atunci veti fi, cu adevărat, în posesia Adevărului. 

   Astfel, cei care au venit să adore muntele, îl vor adora, îl vor fotografia, vor duce cu ei pământul pe care l-au adunat, vor cerceta zânele si îngerii din jurul muntelui; aceia însă care au urcat până în vârf vor deveni muntele însusi, aceia care au ajuns până la pisc vor cunoaste fericirea de a ajuta, de a dărui si de a elibera pe ceilalti.

   Fiti atenti la ceea ce duceti cu voi, Adevărul întreg sau numai o parte din el. Dacă este numai o parte, lăsati atunci să crească în voi dorinta arzătoare de a atinge vârful muntelui, de a deveni însusi Adevărul. Când veti ajunge în acest stadiu, atunci veti fi în stare să dati acele ape ale vietii care sunt eterne, veti fi în stare să potoliti setea lumii, veti fi voi însivă mângâietorii lumii. Voi toti mergeti cu lumini de candelă; eu însă, pentru că vă port în inima mea, as vrea să vă dau lumina soarelui. 

   Cu soarele în inimi si cu fericirea în suflete, puteti crea lucruri care sunt durabile, lucruri care dau celorlalti mângâiere eternă. Pentru acela care a atins Eliberarea, pentru acela care a realizat, care detine Adevărul, nu există durere. Fiindcă în mine existati cu totii, pentru mine nu există separare; fiindcă voi nu mă aveti încă pe mine, există pentru voi separare si durere. Există separare pentru cei care, din cauza îngustei lor întelegeri a Adevărului, nu au cucerit Adevărul, nu au devenit parte integrantă din acest Adevăr. Dacă purtati însă în inima voastră acest Adevăr care este sfârsitul tuturor căutărilor, atunci nu va mai exista nici o separare. 

   În această luptă, în această crâncenă trudă pentru atingerea piscului muntelui, durerea si cu bucuria se împletesc. Oriunde veti merge, dacă aveti acest Adevăr cu voi, nu veti mai fi singuri, nu veti mai fi deprimati si nu veti mai avea nevoie de mângâiere din afară, nu vă va mai fi necesar nici un alt adevăr în afară de acest unic si etern Adevăr. ~ Jiddu Krishnamurti  [Viata Eliberată]

Limbajul Fiintei

Atunci când devii intim cu cineva, când există un fel de iubire, apare tăcerea si nu mai ai nimic de spus. În realitate, nu e nimic de spus - nimic. Cu străinii sunt multe de spus, cu prietenii nu e nimic de spus. Si tăcerea devine grea, apăsătoare, pentru că nu esti obisnuit cu ea. Nu stii ce muzică e tăcerea. Cunosti doar un singur mod de a comunica, si acela e cu mintea. Nu stii să comunici cu inima, de la inimă la inimă, în tăcere. Nu stii să comunici doar fiind acolo, prin prezenta ta. Cresti, si vechiul model de comunicare nu mai corespunde. Va trebui să găsesti alte moduri de comunicare nonverbale. Cu cât esti mai matur, cu atât ai mai multă nevoie de comunicare nonverbală. Ai nevoie de un limbaj fiindcă nu stii să comunici. Când ajungi să stii să comunici, încetul cu încetul renunti la limbaj, nu mai ai nevoie de el. Limbajul e doar o metodă de scoală primară. Adevărata metodă e tăcerea. Asa că nu adopta o atitudine gresită, altfel te vei opri din crestere. Nimic nu lipseste când limbajul dispare; asta e o idee gresită. Ceva nou a luat fiintă, si vechiul sablon nu mai ajunge ca să-l cuprindă. Cresti, si îmbrăcămintea îti va rămâne scurtă. Cu cât meditezi mai mult, cu atât vei iubi mai mult, iar, în cele din urmă, va veni o clipă când numai tăcerea te va ajuta. Asa că data viitoare când vei fi cu cineva si nu veti comunica prin vorbe, în loc să fii stingher, fii fericit. Rămâi tăcut si lasă tăcerea să comunice. Osho [ Intimitatea - Încrederea în sine si în celălalt]

Capcanele materialismului spiritual

Conştienţa ta îşi are sursa în unitate, iar în loc să cauţi în afara ta, mergi la Sursă şi înţelege cine eşti.

A căuta este un cuvânt ce se aplică adesea căii spirituale şi mulţi oameni se numesc cu mândrie căutători. Problema este că actul căutării, în sine, porneşte de la o presupunere falsă. Actul de căutare este blestemat, deoarece reprezintă o vânătoare care te duce în afara ta, nu contează că este Dumnezeu sau bani. Căutarea productiv este atunci când laşi la o parte presupunerea de a câştiga un premiu. Începi de la tine însuşi, deoarece Sinele tău este cel care conţine toate răspunsurile.

Pentru materialismul spiritual, avem următoarele capcane:

- Să ştii încotro mergi.

- Să te lupţi ca să ajungi acolo.

- Să foloseşti harta altcuiva.

- Să lucrezi pentru a deveni mai bun.

- Să-ţi stabileşti un orar.

- Să nu aştepţi o minune.

Un căutător adevărat evită aceste capcane şi le aplică pe următoarele:

Să nu ştii încotro mergi. Evoluţia spirituală este spontană, iar întâmplările importante au loc pe neaşteptate, la fel ca şi cele mărunte. Un singur cuvânt îţi poate deschide inima, iar o singură privire îţi poate spune cine eşti cu adevărat. Trezirea nu se întâmplă după un plan. Tot ce poţi să-ţi imaginezi dinainte sunt doar imagini, iar imaginile nu sunt niciodată aceleaşi, deci, lucru cu obiectivul.

Nu te lupta să ajungi acolo. Dacă la capătul drumului ar exista vreo răsplată spirituală, cum ar fi un vas cu aur sau cheia raiului, cu toţii am munci din greu pentru această recompensă. Nu primeşti un Cec, ci devii altă persoană, acelaşi lucru este adevărat şi pentru dezvoltarea spirituală, lucru ce se întâmplă în planul conştienţei, mai degrabă decât pe tărâmul fizic.

Nu urma harta altcuiva. Au fost timpuri când eram sigur că meditaţia profundă cu o mantră specială practicată continuu este cheia de a ajunge iluminare. Este nevoie de precauţie, căci dacă urmezi harta altcuiva s-ar putea să intri într-un mod fix de gândire, dar ele nu sunt acelaşi lucru cu libertatea. Trebuie adunate învăţături din toate direcţiile şi să le consideri adevărate, doar pe acelea ce duc la progresul propriu, dar să rămâi deschis la schimbările care se petrec în tine. Nu face din asta un proiect de autoperfecţionare. Autoperfecţionarea este ceva real, dar oamenii rămân blocaţi în locuri din care pot să înveţe să iasă. Unii oameni simt că se îmbunătăţesc extraordinar atunci când li se lărgeşte conştienţa, însă este nevoie să fii foarte puternic, pentru a te confrunta cu multe obstacole şi provocări ce te aşteaptă pe Cale. Conştienţa lărgită vine ca un preţ, acela de a-ţi abandona limitările şi pentru oricine ce se simte o victimă, aceste limitări sunt adeseori atât de rezistente încât evoluţia este foarte lentă. Este de înţeles să cauţi ajutor la nivelul la care a apărut problema.

Nu-ţi stabili termene. Sunt mulţi oameni care au renunţat la spiritualitate, pentru că nu-şi atingeau obiectivele suficient de repede. Cel mai bun mod de a evita o dezamăgire este să nu-ţi stabileşti de la început nici un termen, deşi multora li se pare că acest lucru e greu de făcut, fără să-şi piardă motivaţia. Fără îndoială disciplina are de-a face cu a-ţi aminti să meditezi regulat, să te ţii de cursuri, să citeşti cărţi care te inspiră şi să-ţi păstrezi scopul viu. Pentru a ajunge la o viaţă spirituală este nevoie să te dedici, în acest mod e mai puţin

probabil să cazi pradă dezamăgirii.

Nu aştepta o minune. Nu contează cum defineşti miracolul, extazul permanent şi veşnic. Miracolul înseamnă să-l laşi pe Dumnezeu să facă tot, el separă lumea supranaturală de această lume, aducând speranţa că într-o zi această lume supranaturală îşi va face prezenţa.

Dacă poţi să eviţi capcanele materialismului spiritual, eşti mai puţin tentat să alergi după un obiectiv anume şi imposibil. Cele mai spiritualizate personalităţi din istorie nu au fost nici ele totalmente bune, dar au fost totalmente fiinţe umane, deci, au accepta şi au iertat şi nu au judecat. Oamenii trebuie să accepte pentru totdeauna că avem o viaţă căreia fiecare dintre noi este liber să-i dea o formă, prin alegerile ce le face.

Singurul lucru care va fi întotdeauna pur şi neprihănit este propria conştienţă după ce o înţelegi. Conştienţa oferă o alternativă dincolo de conflict. Trebuie să existe altcineva care priveşte, deci, există un observator care este conştient. Acest observator tăcut este cea mai simplă versiune a noastră, adică aceea care pur

şi simplu este. Ca să te recâştigi pe tine însuţi, trebuie să ajungi cât mai aproape de zero cu putinţă (observatorul tăcut). În esenţa sa, realitatea este existenţa pură, deci, întâlneşte-te pe tine însuţi acolo şi atunci vei fi capabil să creezi orice să existe.  Deepak Chopra - Secretul vietii

În fiecare defect se află ascunsă o comoară

Un bărbat din India avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băt, si le căra pe după gât. Un vas era crăpat, iar celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: bărbatul aducea doar un vas si jumătate de apă. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit! După 2 ani de asa zisă nereusită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi bărbatului lângă izvor: “ - Mă simt atât de rusinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!” Bărbatul a zâmbit. “ - Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am stiut defectul tău si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospătează casa.” 

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile si defectele, împreună, ne fac viata mai interesantă si ne răsplătesc mai mult! Este bine să luăm fiecare persoană asa cum este si să căutăm ce este bun în ea. 

Deci, nu uitati să mirositi florile de pe partea voastră de drum!