Meditatia - solutie pentru perioada de tranzitie spirituala

   Mintea poate încearca într-una să rezolve problemele, dar nu le poate rezolva. Fiecare solutie va aduce cu ea mult mai multe probleme. Acesta este motivul pentru care filozofia a esuat complet. Filozofia este cel mai mare esec din lume si a dus la o irosire uriasă a inteligentei omenesti, o irosire aproape incalculabilă, deoarece oamenii cu cea mai mare inteligentă s-au ocupat toată viata cu problemele filozofice. De la Aristotel la Wittgenstein, mii de oameni sclipitori si-au irosit toată sclipirea pentru simplul motiv că încercau să rezolve probleme luate separat, în loc să meargă la rădăcina tuturor problemelor în ansamblu.
   Mintea e singura problemă. Asa se face că filozofia vine cu multe solutii, cu multe concluzii, dar nicio concluzie nu e concluzivă. Imediat răsar mult mai multe probleme. Nici măcar o singură problemă nu a fost rezolvată prin demers filozofic, dar filozofia încă merge pe drumul ei, afundându-se tot mai mult si mai mult în desert. Ea nu poate ajunge la ocean, drumul ei e în mod fundamental gresit. Prin asta se deosebeste religia de ea. Religie înseamnă să nu încerci să rezolvi problemele luate separat, ci să privesti la rădăcina tuturor problemelor si s-o tai pe aceasta. Asta e ceea ce numim meditatie: meditatie este tăierea rădăcinii. Meditatia nu e o solutie pentru nicio problemă anume, ea nu rezolvă nimic. Ea nu face decât să te ajute să te debarasezi de minte, de cea care dă nastere problemelor. Ea nu face decât să te ajute să aluneci din minte asa cum sarpele iese din pielea veche.
   Odată ce ai înteles că nu esti mintea ta, marea transcendentă a avut loc. Dintr-o dată toate problemele devin insignifiante, încet, încet ele se evaporă. Rămâi cu o pace adâncă, o mare tăcere se înstăpâneste. Tăcerea aceasta este solutia, pacea aceasta este răspunsul, răspunsul tuturor răspunsurilor. Acesta e miracolul religiei sau miracolul meditatiei, ca să fim mai exacti: anume că fără să rezolve nici o singură problemă ea rezolvă toate problemele, dintr-o singură lovitură. E un salt brusc, un salt cuantic.
   Iar în tine sentimentul îsi face deja aparitia. Spui: '' Dacă mă gândesc că am o problemă, atunci chiar o am.'' În momentul în care te gândesti, îi dai nastere; iar odată ce ti-a apărut, începi să cauti solutii. Si cine e entitatea care va căuta solutii, si unde la va căuta? Mintea e cea care va căuta solutii, si le va căuta în minte. Vezi absurditatea situatiei? E ca si cum te-ai trage în sus de snurul pantofilor, ca să te înalti de la pământ; e cu neputintă. Da, mintea va fabrica multe solutii, dar acestea nu vor fi decât superficiale. Chestiunea fundamentală va rămâne neatinsă si multe altele vor apărea, iar procesul continuă...ad infinitum.
   ...
    Si-ti va fi putin mai greu. Deoarece acesta este momentul de tranzitie. Te vei simti foarte vulnerabil, te vei simti aproape scindat, căci nu vei fi în noapte, nu vei fi în zi. Vei fi undeva între ele, pe drum. Doar un mic fragment din tine va începe să vorbească limbajul viitorului, limbajul zilei, iar tu vei constata că e ca si cum ai devenit două persoane.
     Perioada aceasta de tranzitie e cea mai dificilă perioadă pentru fiecare om care meditează - începe să se prăbusească. Dacă te duci la un psiholog, îti va spune: ''Asta e o cădere nervoasă''. Iar dacă în mintea ta intră ideea că e o cădere nervoasă, atunci normal că asa va fi. Dar nu e o cădere, este o înăltare, dar psihologia nu are încă idee despre înăltări. Ea va încerca să te împingă înapoi în pielea veche pe care ai lăsat-o în urmă sau esti pe cale să o lasi în urmă. Dar asta nu se poate face, e imposibil. 

   Astfel că psihologia, cu diversele ei scoli de psihanaliză, psihosinteză, gestalt si asa mai departe...toate acestea bâjbâie în întuneric din cauză că încă nu sunt constiente de faptul că un om se poate înălta mai presus de minte. Sunt psihologi ca B.F. Skinner sau Delgado care cred că omul nu e decât un comportament. E un alt mod de a spune că omul nu e decât fizică, chimie, fiziologie. Stiinta e capabilă să explice totul, nu mai e nevoie de nimic altceva, omul e un corp si nimic mai mult. 

   Există câtiva oameni care se străduiesc să treacă putin dincolo de asta, dar cad în capcanele subtile ale mintii. Apoi încep să se gândească că psihologia nu e decât minte. Freud, Adler, Jung, toti sunt de părere că psihologia nu e decât o preocupare fată de minte, o cercetare a mintii. 

   Cuvântul psihologie e un cuvânt frumos: el vine de la psyche, iar psyche înseamnă sufletul. Dar niciun psiholog nu e de acord cu ideea de suflet. De fapt, nu au dreptul să-si denumească gândirea prin cuvântul psihologie; folosesc un cuvânt gresit, un cuvânt mult prea mare. Cu totii cred, fie în corp, fie în minte, acestea două nefiind de fapt chiar două lucruri separate. Mintecorp reprezintă un singur fenomen. De fapt, n-ar trebui să folosim cuvântul si între cele două. Mintecorp ar trebui să fie un singur cuvânt, deoarece nu există o diferentă atât de mare încât să folosesti cuvântul si. Nu e nevoie nici măcar e o cratimă, nici măcar atâta spatiu nu există. Corpul este minte privită din afară, mintea este corpul privit din interior. Sau spus altfel, corpul este expresia exterioară a mintii, iar mintea este expresia interioară a aceluiasi fenomen - în două dimensiuni diferite, atâta tot. 

   Până când nu le transcenzi pe amândouă, nu ai să stii niciodată nimic despre înăltare. Iar omul e într-o stare de prăbusire pretutindeni în lume din cauza acestei idei stupide că omul nu e decât corp sau decât minte sau, în cel mai bun caz, ambele. O înăltare e posibilă, dacă în tine există mai mult spatiu asa încât să poti lăsa mintea deoparte si totusi să continui să fii. Dar când pielea întregului trecut, a tuturor amintirilor e lăsată să cadă, există momente, momente foarte delicate în care nu esti nicăieri. Nu mai esti nici cel vechi, nici cel nou, esti pur si simplu în tunelul nasterii. E dureros, pentru că identitatea veche dispare, iar cea nouă nu si-a făcut încă aparitia. Te poti înspăimânta foarte tare, de aici necesitatea maestrului. Functia unui maestru este să te ajute în astfel de momente critice. Socrate obisnuia să spună că functia unui maestru este aceea a unei moase, iar eu sunt întru totul de acord cu el. Trebuie să îl ajute pe copil să iasă din pântecul în care a trăit timp de nouă luni...si a trăit într-un confort imens. De fapt, el va căuta acelasi confort toată viata lui. Nu avea responsabilităti, griji, probleme. Totul îi venea de-a gata; existenta avea grijă de absolut totul. Aceleasi energii necunoscute curgeau mereu de la mamă la copil. Mama făcea totul, iar copilul nu făcea decât să plutească în pântec. 

     ...
   Întreaga căutare după Dumnezeu este în esentă căutarea după pântecul mamei. Iar cel care meditează intră realmente în pântecul lui Dumnezeu.
    ...

   Dacă te duci la un psihanalist, acesta va încerca să te readucă la vechea ta identitate. În asta constă functia psihologiei occidentale: să-i ajute pe oameni să se readapteze, pentru că nu se mai adaptează întru totul la ceea ce a fost viata lor până acum. Si, desigur, atunci când nu te mai adaptezi la felul în care e mintea ta, nu te mai adaptezi nici la societate, fiindcă mintea ta e parte a mintii colective a societătii respective. Nu te mai adaptezi la religia ta, la ideologia ta politică. Descoperi că, pur si simplu, pretutindeni esti, într-un fel, dezrădăcinat. Si o mare frică pune stăpânire pe tine: nu mai faci parte din mintea colectivă, esti singur si tânjesti după a face parte dintr-o multime ca să poti simti putină căldură, putin confort lăuntric, să te poti simti din nou pe un teren familiar.
   Asta face psihologia în occident. Întreaga ei activitate e împotriva religiei. Religia încearcă să-ti dea o identitate nouă, o nouă nastere, iar psihologia îti redă vechea identitate. Ea te împinge fortat în pielea pe care sarpele a lepădat-o. Lucrul acesta nu va putea fi niciodată posibil întru totul, fiindcă pielea nu va mai putea fi din nou pielea ta. Poti trăi cu ea, dar ea va atârna în jurul tău; va fi o povară, nu va mai face parte din tine.

   Un tată îi spunea fiului său, un copil mic: ''Nimic nu e imposibil în lume. Napoleon asa a spus: nu e nimic imposibil în lume.''
   Copilul i-a răspuns: ''Stai, să-ti arăt eu ceva. Un lucru este imposibil, l-am încercat eu. '' A fugit la baie, de unde s-a întors cu un tub cu pastă de dinti pe care l-a apăsat. Din el a iesit pasta, iar el i-a zis tatălui său:''Acum bag-o la loc în tub! Dacă poti să faci asta, o să cred că Napoleon are dreptate.''

   E aproape imposibil să pui pasta înapoi în tub, dar totusi lucrul acesta ar putea fi făcut. Nu e nevoie decât de un mic mecanism stiintific care s-o tragă înapoi. Însă omul nu mai poate fi readus în vechea piele. Cel mult va putea să poarte pielea ca pe haine, dar hainele nu sunt piele.
   Functia unui maestru este aceea de a te ajuta să te familiarizezi cu noul teritoriu în care ai sărit deja si să uiti cu totul de cel vechi.

[ Osho - Îndreptar spiritual ]

Capcanele materialismului spiritual

Conştienţa ta îşi are sursa în unitate, iar în loc să cauţi în afara ta, mergi la Sursă şi înţelege cine eşti.

A căuta este un cuvânt ce se aplică adesea căii spirituale şi mulţi oameni se numesc cu mândrie căutători. Problema este că actul căutării, în sine, porneşte de la o presupunere falsă. Actul de căutare este blestemat, deoarece reprezintă o vânătoare care te duce în afara ta, nu contează că este Dumnezeu sau bani. Căutarea productiv este atunci când laşi la o parte presupunerea de a câştiga un premiu. Începi de la tine însuşi, deoarece Sinele tău este cel care conţine toate răspunsurile.

Pentru materialismul spiritual, avem următoarele capcane:

- Să ştii încotro mergi.

- Să te lupţi ca să ajungi acolo.

- Să foloseşti harta altcuiva.

- Să lucrezi pentru a deveni mai bun.

- Să-ţi stabileşti un orar.

- Să nu aştepţi o minune.

Un căutător adevărat evită aceste capcane şi le aplică pe următoarele:

Să nu ştii încotro mergi. Evoluţia spirituală este spontană, iar întâmplările importante au loc pe neaşteptate, la fel ca şi cele mărunte. Un singur cuvânt îţi poate deschide inima, iar o singură privire îţi poate spune cine eşti cu adevărat. Trezirea nu se întâmplă după un plan. Tot ce poţi să-ţi imaginezi dinainte sunt doar imagini, iar imaginile nu sunt niciodată aceleaşi, deci, lucru cu obiectivul.

Nu te lupta să ajungi acolo. Dacă la capătul drumului ar exista vreo răsplată spirituală, cum ar fi un vas cu aur sau cheia raiului, cu toţii am munci din greu pentru această recompensă. Nu primeşti un Cec, ci devii altă persoană, acelaşi lucru este adevărat şi pentru dezvoltarea spirituală, lucru ce se întâmplă în planul conştienţei, mai degrabă decât pe tărâmul fizic.

Nu urma harta altcuiva. Au fost timpuri când eram sigur că meditaţia profundă cu o mantră specială practicată continuu este cheia de a ajunge iluminare. Este nevoie de precauţie, căci dacă urmezi harta altcuiva s-ar putea să intri într-un mod fix de gândire, dar ele nu sunt acelaşi lucru cu libertatea. Trebuie adunate învăţături din toate direcţiile şi să le consideri adevărate, doar pe acelea ce duc la progresul propriu, dar să rămâi deschis la schimbările care se petrec în tine. Nu face din asta un proiect de autoperfecţionare. Autoperfecţionarea este ceva real, dar oamenii rămân blocaţi în locuri din care pot să înveţe să iasă. Unii oameni simt că se îmbunătăţesc extraordinar atunci când li se lărgeşte conştienţa, însă este nevoie să fii foarte puternic, pentru a te confrunta cu multe obstacole şi provocări ce te aşteaptă pe Cale. Conştienţa lărgită vine ca un preţ, acela de a-ţi abandona limitările şi pentru oricine ce se simte o victimă, aceste limitări sunt adeseori atât de rezistente încât evoluţia este foarte lentă. Este de înţeles să cauţi ajutor la nivelul la care a apărut problema.

Nu-ţi stabili termene. Sunt mulţi oameni care au renunţat la spiritualitate, pentru că nu-şi atingeau obiectivele suficient de repede. Cel mai bun mod de a evita o dezamăgire este să nu-ţi stabileşti de la început nici un termen, deşi multora li se pare că acest lucru e greu de făcut, fără să-şi piardă motivaţia. Fără îndoială disciplina are de-a face cu a-ţi aminti să meditezi regulat, să te ţii de cursuri, să citeşti cărţi care te inspiră şi să-ţi păstrezi scopul viu. Pentru a ajunge la o viaţă spirituală este nevoie să te dedici, în acest mod e mai puţin

probabil să cazi pradă dezamăgirii.

Nu aştepta o minune. Nu contează cum defineşti miracolul, extazul permanent şi veşnic. Miracolul înseamnă să-l laşi pe Dumnezeu să facă tot, el separă lumea supranaturală de această lume, aducând speranţa că într-o zi această lume supranaturală îşi va face prezenţa.

Dacă poţi să eviţi capcanele materialismului spiritual, eşti mai puţin tentat să alergi după un obiectiv anume şi imposibil. Cele mai spiritualizate personalităţi din istorie nu au fost nici ele totalmente bune, dar au fost totalmente fiinţe umane, deci, au accepta şi au iertat şi nu au judecat. Oamenii trebuie să accepte pentru totdeauna că avem o viaţă căreia fiecare dintre noi este liber să-i dea o formă, prin alegerile ce le face.

Singurul lucru care va fi întotdeauna pur şi neprihănit este propria conştienţă după ce o înţelegi. Conştienţa oferă o alternativă dincolo de conflict. Trebuie să existe altcineva care priveşte, deci, există un observator care este conştient. Acest observator tăcut este cea mai simplă versiune a noastră, adică aceea care pur

şi simplu este. Ca să te recâştigi pe tine însuţi, trebuie să ajungi cât mai aproape de zero cu putinţă (observatorul tăcut). În esenţa sa, realitatea este existenţa pură, deci, întâlneşte-te pe tine însuţi acolo şi atunci vei fi capabil să creezi orice să existe.  Deepak Chopra - Secretul vietii

Pacea lui Dumnezeu

Atâta timp cât nu sunteti constient de Fiintă, nu veti întelege realitatea altor persoane, pentru că nu ati descoperit-o pe a dvs. Mintea va aproba sau va respinge forma lor, care nu includ numai corpul, ci si mintea lor. Relatiile autentice devin posibile numai atunci când există constiinta Fiintei. Venind din Fiintă veti percepe corpul si mintea altei persoane ca pe un ecran în spatele căruia puteti simti realitatea ei adevărată, asa cum o simtiti pe a dvs. Asa că, atunci când vă veti confrunta cu suferinta sau cu comportamentul inconstient al altei persoane, rămâneti prezent si în contact cu Fiinta si astfel veti putea privi dincolo de formă, simtind Fiinta pură si strălucitoare a celuilalt prin propria Fiinta. La acest nivel, orice suferintă este recunoscută ca iluzorie. La nivelul formei, vă împărtăsiti din moartea si efemerul existentei. La nivelul Fiintei, împărtăsiti viata eternă, strălucitoare. Acestea sunt cele două aspecte ale compasiunii. În compasiune, sentimentele aparent opuse, ca tristetea si  bucuria, se contopesc într-un singur sentiment si se transformă într-o pace interioară profundă. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Este unul dintre cele mai nobile sentimente de care sunt capabili oamenii si are o mare putere de vindecare si transformare. Când sunteti complet prezent si oamenii din jur manifestă comportamente inconstiente, nu mai simtiti nevoia de a reactiona la ele, asa că nu le mai acordati niciun fel de realitate. La acest nivel profund, compasiunea devine vindecare în sensul cel mai amplu. În această stare, influenta dvs. vindecătoare se bazează în primul rând nu pe realizarea unui anumit lucru, ci pe simpla existentă. Toti cei cu care veti veni în contact vor fi atinsi de prezenta dvs. si influentati de pacea pe care o iradiati la nivel subliminal indiferent dacă sunt constienti de acest lucru sau nu. Pacea dvs. interioară este atât de vastă si de profundă, încât tot ceea ce nu este pace dispare în ea de parcă nici nu ar fi existat. Acest lucru rupe ciclul karmic de actiune si reactie. Animalele, copacii si florile vor simti pacea dvs. si vor răspunde la ea. Veti învăta pe altii numai existând, arătându-le pacea lui Dumnezeu. Deveniti „lumina lumii”, o emanatie a constiintei pure, si astfel eliminati suferinta la nivelul cauzei. Eliminati inconstienta din lume. Asta nu înseamnă că nu îi puteti învăta pe altii si prin ceea ce faceti - de exemplu, arătându-le cum să scape de identificarea cu mintea, cum să-si recunoască tiparele inconstiente. Dar cel care sunteti este întotdeauna o lectie mult mai importantă si cu o putere de transformare mult mai mare decât ceea ce spuneti, chiar mai importantă decât ceea ce faceti. Când un om flămând vă va cere o bucată de pâine si aveti una, îi veti da si lui. Dar în  timp ce îi dati pâinea, chiar dacă interactiunea este foarte scurtă, ceea ce contează în realitate este împărtăsirea Fiintei, pentru care pâinea este doar un simbol. Prin ea are loc o vindecare profundă. În acel moment nu mai există un om care dă si unul care primeste, ei sunt una. Fără o profundă schimbare interioară la nivelul constiintei umane, suferinta lumii este un put fără fund. Nu uitati: asa cum nu puteti lupta cu întunericul, tot asa nu puteti lupta cu inconstienta. Încercând, polurile opuse se vor întâlni si se vor înrădăcina si mai adânc. Vă veti identifica cu una dintre polarităti, veti crea un „dusman” si astfel veti fi cufundat din nou în inconstientă. Cresteti nivelul constiintei împrăstiind informatii sau cel mult practicând rezistenta pasivă. Dar asigurati-vă că nu aveti nicio rezistentă interioară, niciun pic de ură, niciun pic de negativism. „ Iubiti-vă dusmanii!,” a spus Iisus, lucru care, desigur, înseamnă „ să nu aveti dusmani”. Rămâneti treaz si foarte, foarte prezent. Punctul dvs. central trebuie să rămână nivelul cauzei, scopul dvs. principal să fie explicarea dezvoltării spirituale, iar pacea, cel mai pretios Dar făcut lumii. 

- Eckhart Tolle - 

Eckhart Tolle - Paznicii Fiintelor

„Animalele sunt mai aproape de Dumnezeu decât oamenii. Sunt mai aproape de sursă. Oamenii sunt mai pierduti în formele mentale. Fiinta lor le este mai obscură, nedeslusită, datorită învelisului de ego si a structurii mentale. Eu numesc animalele „paznicii fiintelor”, mai ales animalele care trăiesc alături de oameni. Pentru multi oameni, prin acest contact cu animalele, ei ating nivelul de fiintă. Este în destinul nostru să nu ne întoarcem la nivelul animalelor de unde am venit, ci să ne întoarcem la fiintă, trecând dincolo de gândire. Animalele sunt la un nivel anterior ratiunii. Ele nu s-au pierdut în gânduri. Noi ne ridicăm deasupra gândirii si apoi ne întâlnim din nou cu animalele, acolo unde si noi si ele suntem în non-gândire. Există o conexiune adâncă. Constiinta animalelor începe să se schimbe si ea, atunci când interactionează cu un om care a trecut dincolo de gândire. Nu numai animalele ne sprijină, si noi le ajutăm pe ele. Bineînteles că animalelor le place să fie aproape de oameni, mai ales atunci când acestia trec prin procesul de schimbare în constiintă.”

Bucuria Fiintării

Nefericirea sau negativitatea reprezintă o boală pe planeta noastră. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea în plan interior. Este prezentă pretutindeni, nu doar în cazul oamenilor care nu au îndeajuns, ci chiar mai mult în cazul celor care au mai mult decât suficient. Surprinzător? Nu. Cei cu stare se identifică si mai profund cu forma, se pierd mai mult în continut,  cad mai usor în capcana egoului. Oamenii cred că fericirea lor depinde de ceea ce se întâmplă, adică depinde de formă. Ei nu realizează că întâmplarea reprezintă lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbării. În viziunea lor, momentul prezent este ori tulburat de ceva ce s-a întâmplat si n-ar trebui să se întâmple, ori incomplet - pentru că ceva ce ar fi trebuit să se întâmple, nu s-a întâmplat. În acest fel, ei ratează perfectiunea mai profundă inerentă vietii însesi, o perfectiune ce întotdeauna există deja, dincolo de ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă, dincolo de formă. Acceptati momentul prezent si găsiti perfectiunea aceea mai adâncă decât orice formă si neatinsă de timp. Bucuria Fiintării, care este singura fericire adevărată, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, averi, realizări, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se întâmplă. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodată. Ea izvorăste din dimensiunea fără de formă din interiorul vostru, din constiinta însăsi. Dacă nu rămâneti fără cuvinte atunci când priviti spatiul într-o noapte senină înseamnă că nu vă uitati cu adevărat, nu sunteti total constienti de vastitatea a ceea ce este acolo. Probabil că vă uitati doar la obiecte si, eventual, căutati să le numiti. Dacă v-ati simtit vreodată coplesiti în timp ce priveati spatiul, dacă ati simtit chiar un respect profund în fata acestui mister de neînteles, înseamnă că pentru o clipă ati anulat dorinta de a explica, de a eticheta si ati devenit constienti nu doar de obiectele din spatiu, ci si de profunzimea infinită a spatiului însăsi. Si mai înseamnă că ati devenit suficient de linistiti în interior pentru a observa vastitatea în care există aceste nenumărate lumi. Sentimentul coplesitor nu este dat de faptul că există miliarde de lumi acolo, afară, ci de adâncimea care le contine pe toate. Desigur, nu puteti vedea spatiul, nici nu-l puteti auzi, atinge sau mirosi, atunci cum de puteti sti că există? Această întrebare ce pare logică contine deja în ea o eroare fundamentală. Esenta spatiului este neantul, asadar el nu „există” în sensul normal al cuvântului. Doar lucrurile - formele există. Chiar si faptul de a-l numi spatiu poate induce în eroare: numindu-l, îl transformati într-un obiect. Să formulăm ideea astfel: în voi există ceva care are o afinitate cu spatiul, de aceea puteti fi constienti de el. Constienti de el? Nici exprimarea aceasta nu este în totalitate adevărată, căci cum puteti fi constienti de spatiu, dacă nu există nimic de care să fiti constienti? Răspunsul este simplu si în acelasi timp profund. Atunci când sunteti constienti de spatiu, nu sunteti în realitate constienti de nimic, în afară de constiinta însăsi - spatiul interior al constiintei. Prin voi, universul devine constient de el însusi! Când ochii nu găsesc nimic de văzut, acel nimic este perceput ca spatiu. Când urechile nu găsesc nimic de auzit, acel nimic este perceput ca liniste. Când simturile, menite să perceapă forma, întâlnesc absenta formei, constiinta fără de formă care se află în spatele perceptiei si face posibilă orice perceptie si orice experientă nu mai este eclipsată de formă. Atunci când contemplati profunzimea nepătrunsă a spatiului sau ascultati linistea din primele ore ale diminetii, chiar înainte de răsărit, ceva din voi rezonează cu ele ca si cum le-ar recunoaste. Atunci simtiti profunzimea vastă a spatiului ca pe propria voastră profunzime si stiti că linistea nepretuită lipsită de formă reprezintă ceea ce sunteti voi, dar la un nivel mai profund decât oricare dintre lucrurile care formează continutul vietii voastre. Ceea ce vedeti, auziti, simtiti, atingeti sau gânditi este jumătate de realitate, ca să spunem asa. Este forma. În învătăturile lui Iisus este denumită, simplu, „lumea”, iar cealaltă dimensiune este „împărătia cerurilor” sau „viata vesnică”. Boala colectivă a umanitătii este aceea că oamenii sunt atât de absorbiti de ceea ce se întâmplă, atât de hipnotizati de lumea formelor fluctuante, atât de captivi de continutul vietii lor încât au uitat esenta, cea care este dincolo de formă, dincolo de gândire. Sunt atât de devorati de timp, încât au uitat eternitatea, care este originea lor, casa lor, destinul lor. Eternitatea este realitatea vie a ceea ce sunteti. Deveniti constient de respiratia voastră. Constientizarea respiratiei îndepărtează atentia de la gândire si creează spatiu. Aceasta este una din modalitătile de a da nastere constiintei. Respiratia nu este ceva ce faceti voi, ci ceva ce se întâmplă si ai căror martori deveniti voi. Respiratia se întâmplă de la sine. Inteligenta din interiorul corpului este cea care face aceasta. Tot ce aveti voi de făcut este să urmăriti cum se întâmplă.

- Eckhart Tolle -