Meditatia - solutie pentru perioada de tranzitie spirituala

   Mintea poate încearca într-una să rezolve problemele, dar nu le poate rezolva. Fiecare solutie va aduce cu ea mult mai multe probleme. Acesta este motivul pentru care filozofia a esuat complet. Filozofia este cel mai mare esec din lume si a dus la o irosire uriasă a inteligentei omenesti, o irosire aproape incalculabilă, deoarece oamenii cu cea mai mare inteligentă s-au ocupat toată viata cu problemele filozofice. De la Aristotel la Wittgenstein, mii de oameni sclipitori si-au irosit toată sclipirea pentru simplul motiv că încercau să rezolve probleme luate separat, în loc să meargă la rădăcina tuturor problemelor în ansamblu.
   Mintea e singura problemă. Asa se face că filozofia vine cu multe solutii, cu multe concluzii, dar nicio concluzie nu e concluzivă. Imediat răsar mult mai multe probleme. Nici măcar o singură problemă nu a fost rezolvată prin demers filozofic, dar filozofia încă merge pe drumul ei, afundându-se tot mai mult si mai mult în desert. Ea nu poate ajunge la ocean, drumul ei e în mod fundamental gresit. Prin asta se deosebeste religia de ea. Religie înseamnă să nu încerci să rezolvi problemele luate separat, ci să privesti la rădăcina tuturor problemelor si s-o tai pe aceasta. Asta e ceea ce numim meditatie: meditatie este tăierea rădăcinii. Meditatia nu e o solutie pentru nicio problemă anume, ea nu rezolvă nimic. Ea nu face decât să te ajute să te debarasezi de minte, de cea care dă nastere problemelor. Ea nu face decât să te ajute să aluneci din minte asa cum sarpele iese din pielea veche.
   Odată ce ai înteles că nu esti mintea ta, marea transcendentă a avut loc. Dintr-o dată toate problemele devin insignifiante, încet, încet ele se evaporă. Rămâi cu o pace adâncă, o mare tăcere se înstăpâneste. Tăcerea aceasta este solutia, pacea aceasta este răspunsul, răspunsul tuturor răspunsurilor. Acesta e miracolul religiei sau miracolul meditatiei, ca să fim mai exacti: anume că fără să rezolve nici o singură problemă ea rezolvă toate problemele, dintr-o singură lovitură. E un salt brusc, un salt cuantic.
   Iar în tine sentimentul îsi face deja aparitia. Spui: '' Dacă mă gândesc că am o problemă, atunci chiar o am.'' În momentul în care te gândesti, îi dai nastere; iar odată ce ti-a apărut, începi să cauti solutii. Si cine e entitatea care va căuta solutii, si unde la va căuta? Mintea e cea care va căuta solutii, si le va căuta în minte. Vezi absurditatea situatiei? E ca si cum te-ai trage în sus de snurul pantofilor, ca să te înalti de la pământ; e cu neputintă. Da, mintea va fabrica multe solutii, dar acestea nu vor fi decât superficiale. Chestiunea fundamentală va rămâne neatinsă si multe altele vor apărea, iar procesul continuă...ad infinitum.
   ...
    Si-ti va fi putin mai greu. Deoarece acesta este momentul de tranzitie. Te vei simti foarte vulnerabil, te vei simti aproape scindat, căci nu vei fi în noapte, nu vei fi în zi. Vei fi undeva între ele, pe drum. Doar un mic fragment din tine va începe să vorbească limbajul viitorului, limbajul zilei, iar tu vei constata că e ca si cum ai devenit două persoane.
     Perioada aceasta de tranzitie e cea mai dificilă perioadă pentru fiecare om care meditează - începe să se prăbusească. Dacă te duci la un psiholog, îti va spune: ''Asta e o cădere nervoasă''. Iar dacă în mintea ta intră ideea că e o cădere nervoasă, atunci normal că asa va fi. Dar nu e o cădere, este o înăltare, dar psihologia nu are încă idee despre înăltări. Ea va încerca să te împingă înapoi în pielea veche pe care ai lăsat-o în urmă sau esti pe cale să o lasi în urmă. Dar asta nu se poate face, e imposibil. 

   Astfel că psihologia, cu diversele ei scoli de psihanaliză, psihosinteză, gestalt si asa mai departe...toate acestea bâjbâie în întuneric din cauză că încă nu sunt constiente de faptul că un om se poate înălta mai presus de minte. Sunt psihologi ca B.F. Skinner sau Delgado care cred că omul nu e decât un comportament. E un alt mod de a spune că omul nu e decât fizică, chimie, fiziologie. Stiinta e capabilă să explice totul, nu mai e nevoie de nimic altceva, omul e un corp si nimic mai mult. 

   Există câtiva oameni care se străduiesc să treacă putin dincolo de asta, dar cad în capcanele subtile ale mintii. Apoi încep să se gândească că psihologia nu e decât minte. Freud, Adler, Jung, toti sunt de părere că psihologia nu e decât o preocupare fată de minte, o cercetare a mintii. 

   Cuvântul psihologie e un cuvânt frumos: el vine de la psyche, iar psyche înseamnă sufletul. Dar niciun psiholog nu e de acord cu ideea de suflet. De fapt, nu au dreptul să-si denumească gândirea prin cuvântul psihologie; folosesc un cuvânt gresit, un cuvânt mult prea mare. Cu totii cred, fie în corp, fie în minte, acestea două nefiind de fapt chiar două lucruri separate. Mintecorp reprezintă un singur fenomen. De fapt, n-ar trebui să folosim cuvântul si între cele două. Mintecorp ar trebui să fie un singur cuvânt, deoarece nu există o diferentă atât de mare încât să folosesti cuvântul si. Nu e nevoie nici măcar e o cratimă, nici măcar atâta spatiu nu există. Corpul este minte privită din afară, mintea este corpul privit din interior. Sau spus altfel, corpul este expresia exterioară a mintii, iar mintea este expresia interioară a aceluiasi fenomen - în două dimensiuni diferite, atâta tot. 

   Până când nu le transcenzi pe amândouă, nu ai să stii niciodată nimic despre înăltare. Iar omul e într-o stare de prăbusire pretutindeni în lume din cauza acestei idei stupide că omul nu e decât corp sau decât minte sau, în cel mai bun caz, ambele. O înăltare e posibilă, dacă în tine există mai mult spatiu asa încât să poti lăsa mintea deoparte si totusi să continui să fii. Dar când pielea întregului trecut, a tuturor amintirilor e lăsată să cadă, există momente, momente foarte delicate în care nu esti nicăieri. Nu mai esti nici cel vechi, nici cel nou, esti pur si simplu în tunelul nasterii. E dureros, pentru că identitatea veche dispare, iar cea nouă nu si-a făcut încă aparitia. Te poti înspăimânta foarte tare, de aici necesitatea maestrului. Functia unui maestru este să te ajute în astfel de momente critice. Socrate obisnuia să spună că functia unui maestru este aceea a unei moase, iar eu sunt întru totul de acord cu el. Trebuie să îl ajute pe copil să iasă din pântecul în care a trăit timp de nouă luni...si a trăit într-un confort imens. De fapt, el va căuta acelasi confort toată viata lui. Nu avea responsabilităti, griji, probleme. Totul îi venea de-a gata; existenta avea grijă de absolut totul. Aceleasi energii necunoscute curgeau mereu de la mamă la copil. Mama făcea totul, iar copilul nu făcea decât să plutească în pântec. 

     ...
   Întreaga căutare după Dumnezeu este în esentă căutarea după pântecul mamei. Iar cel care meditează intră realmente în pântecul lui Dumnezeu.
    ...

   Dacă te duci la un psihanalist, acesta va încerca să te readucă la vechea ta identitate. În asta constă functia psihologiei occidentale: să-i ajute pe oameni să se readapteze, pentru că nu se mai adaptează întru totul la ceea ce a fost viata lor până acum. Si, desigur, atunci când nu te mai adaptezi la felul în care e mintea ta, nu te mai adaptezi nici la societate, fiindcă mintea ta e parte a mintii colective a societătii respective. Nu te mai adaptezi la religia ta, la ideologia ta politică. Descoperi că, pur si simplu, pretutindeni esti, într-un fel, dezrădăcinat. Si o mare frică pune stăpânire pe tine: nu mai faci parte din mintea colectivă, esti singur si tânjesti după a face parte dintr-o multime ca să poti simti putină căldură, putin confort lăuntric, să te poti simti din nou pe un teren familiar.
   Asta face psihologia în occident. Întreaga ei activitate e împotriva religiei. Religia încearcă să-ti dea o identitate nouă, o nouă nastere, iar psihologia îti redă vechea identitate. Ea te împinge fortat în pielea pe care sarpele a lepădat-o. Lucrul acesta nu va putea fi niciodată posibil întru totul, fiindcă pielea nu va mai putea fi din nou pielea ta. Poti trăi cu ea, dar ea va atârna în jurul tău; va fi o povară, nu va mai face parte din tine.

   Un tată îi spunea fiului său, un copil mic: ''Nimic nu e imposibil în lume. Napoleon asa a spus: nu e nimic imposibil în lume.''
   Copilul i-a răspuns: ''Stai, să-ti arăt eu ceva. Un lucru este imposibil, l-am încercat eu. '' A fugit la baie, de unde s-a întors cu un tub cu pastă de dinti pe care l-a apăsat. Din el a iesit pasta, iar el i-a zis tatălui său:''Acum bag-o la loc în tub! Dacă poti să faci asta, o să cred că Napoleon are dreptate.''

   E aproape imposibil să pui pasta înapoi în tub, dar totusi lucrul acesta ar putea fi făcut. Nu e nevoie decât de un mic mecanism stiintific care s-o tragă înapoi. Însă omul nu mai poate fi readus în vechea piele. Cel mult va putea să poarte pielea ca pe haine, dar hainele nu sunt piele.
   Functia unui maestru este aceea de a te ajuta să te familiarizezi cu noul teritoriu în care ai sărit deja si să uiti cu totul de cel vechi.

[ Osho - Îndreptar spiritual ]

Egoul si trezirea spirituală

Există multe cazuri de indivizi care au experimentat ivirea acelei noi dimensiuni a constiintei ca rezultat al unei pierderi tragice într-un moment din viata lor. Unii au pierdut tot ce detineau, altii si-au pierdut copiii sau sotia, pozitia socială, reputatia sau capacităti fizice. Ceea ce dăduse sens vietii lor, cele cu care se identificaseră ani de-a rândul le fuseseră luate. Apoi dintr-o dată si în mod inexplicabil, suferinta sau teama mare care puseseră initial stăpânire pe ei au dispărut, lăsând loc unui sentiment sacru de Prezentă, unei păci adânci, unei seninătăti si a unei eliberări complete de frică. Acest fenomen trebuie să-i fi fost familiar Sfântului Pavel, care a folosit expresia „pacea lui Dumnezeu care covârseste orice minte”. Este într-adevăr o pace care nu pare să aibă vreun sens, iar cei care au experimentat-o s-au întrebat: în situatia aceasta, cum de pot să simt o astfel de pace? Răspunsul este simplu, odată ce ai  realizat ce este egoul si cum functionează el. Când formele cu care te-ai identificat, care ti-au dat sentimentul de sine se năruie sau îti sunt luate, rezultatul poate fi o prăbusire a egoului, din moment ce egoul este identificarea cu mintea. Când nu mai rămâne nimic cu care să te identifici, cine esti? Când formele din jurul tău mor sau moartea se apropie, sentimentul Fiintării, acela de Eu Sunt este eliberat din întrepătrunderea cu forma: Spiritul ce fusese închis în materie este eliberat. Realizezi că identitatea ta esentială este fără de formă, o Prezentă atotpătrunzătoare. Realizezi adevărata ta identitate ca fiind constiinta însăsi, si nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase constiinta. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Adevărul ultim privitor la ceea ce esti nu este „sunt aceasta” sau „ sunt cealaltă”, ci „Sunt”. 

Nu toti cei care se confruntă cu o mare pierdere experimentează si trezirea. Există oameni care creează imediat o imagine mentală puternică sau o formă a gândirii în care se văd victime, fie ale circumstantelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu. Se identifică puternic cu această formă mentală si cu emotiile cărora le dă nastere - de ex. furie, resentimente, autocompătimire si asa mai departe - iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificări care s-au prăbusit din cauza pierderii suferite. Cu alte cuvinte, egoul găseste repede o formă nouă. Faptul că această nouă formă este una profund nefericită nu-l interesează prea mult, important pentru el este să aibă o identitate, fie ea bună sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid si impenetrabil decât cel vechi. Eckhart Tolle - Un Pământ Nou