Într-o după-amiază dogoritoare, Iisus a poposit sub un pom într-o
grădină. Era foarte cald, iar el obosit, asa că a dormit la umbra unui
pom. Nici măcar nu stia cui apartinea casa, grădina sau pomul. Era
grădina Magdalenei, o foarte frumoasă prostituată a acelor vremuri. Magdalena s-a uitat pe fereastră si a văzut omul acesta frumos care dormea sub pom. Nu mai văzuse niciodată un bărbat atât de frumos. Tot asa cum există o frumusete a
corpului, există si o frumusete a sufletului. Frumusetea corpului e
adesea văzută, dar frumusetea sufletului rareori e văzută. Dar când
apare frumusetea sufletului, până si cel mai urât corp devine floarea
cea mai frumoasă. Văzuse multi oameni frumosi fiindcă la usa ei era
mereu o multime adunată - adeseori îi era greu chiar si să se strecoare
printre ei si să intre în casă. Magdalena a fost atrasă spre pomul acela
ca de un magnet. Iisus tocmai se pregătea să se ridice si să plece;
îsi încheiase odihna. Magdalena i-a zis: ''Vrei să-mi faci hatârul de a
intra la mine în casă ca să te odihnesti?''
Iisus i-a spus: '' Mi-am încheiat acum odihna, sub pomul tău. Acum e
timpul să plec. Dar dacă se întâmplă să mai trec pe aici si să fiu
obosit, cu sigurantă mă voi odihni în casa ta''. Magdalena s-a simtit
rănită. Printi de seamă fuseseră întorsi de la usa ei, iar acum când
invita un cersetor de pe stradă să se odihnească în casa ei, el refuza.
Lucrul acesta i-a rănit sentimentele astfel că i-a zis: '' Nu, nu
primesc refuzul. Trebuie să intri - nici măcar atâta lucru nu faci ca
să-mi arăti iubirea ta? Nu vrei să intri si să te odihnesti un răstimp
în casa mea?''
Iisus i-a zis: ''
Prin însăsi invitatia ta ti-am intrat deja în casă, căci unde altundeva
îti este casa, dacă nu în sentimentele inimii?'' Si dacă mă întrebi:
''Nici măcar atâta iubire nu vrei să-mi arăti?'', eu îti voi spune că
poate vei fi întâlnit multi oameni care ti-au spus '' Te iubesc'', dar
niciunul dintre ei nu te-a iubit, fiindcă în adâncul lor iubeau
altceva.. Si te pot asigura că eu sunt de fapt unul dintre putinii care
te pot iubi si chiar te iubesc - fiindcă numai cineva în a cărui inimă a
răsărit iubirea poate iubi.''
Lao Tzu a fost fără îndoială unul dintre cei mai întelepti oameni care au existat vreodată. Împăratul Chinei l-a rugat foarte umil să devină seful Curtii sale Supreme, deoarece nimeni nu putea să ghideze legile tării sale mai bine decât el. A încercat să-l convingă pe împărat:
- Nu sunt omul potrivit.
Dar împăratul a insistat, iar Lao Tzu a spus:
- Dacă nu mă asculti... Doar o zi la Curte, si vei fi convins că nu sunt omul potrivit, fiindcă sistemul este gresit. Din umilitate nu am spus adevărul. Ori eu pot exista, ori legile tale si ordinea si societatea ta pot exista. Deci, hai să încercăm...
În prima zi, a fost adus la tribunal un hot care furase aproape jumătate din bogătiile celui mai înstărit om din capitală. Lao Tzu a ascultat cazul si apoi a spus că hotul si bogatul trebuie să fie trimisi amândoi câte sase luni la închisoare. Bogatul a spus:
- Ce spui? Eu sunt victima, eu am fost jefuit - ce fel de justitie este asta, că mă condamnati la închisoare pentru acelasi timp ca si pe hot?
Lao Tzu a răspuns:
- Sunt cu sigurantă nedrept fată de hot. Tu ar trebui să stai mai mult închis, fiindcă ai strâns asa de multi bani pentru tine însuti, ai lipsit de bani asa multi oameni. Pentru ce? Lăcomia ta creează acesti hoti. Esti responsabil. Prima crimă este a ta.
Logica lui Lao Tzu este foarte clară. Dacă sunt prea multi săraci si doar putini bogati, nu poti să opresti hotii, nu poti opri furturile. Singurul mod în care le poti opri este să ai o societate în care fiecare are destui bani pentru a-si îndeplini nevoile si nimeni nu acumulează banii inutil, doar din lăcomie.
Bogatul spus:
- Înainte să mă închideti, vreau să vorbesc cu împăratul, fiindcă acest lucru nu este conform Constitutiei, nu este conform legii tării.
- Aceasta este greseala Constitutiei si a legii tării. Nu sunt responsabil de ea. Du-te si vorbeste cu împăratul, a spus Lao Tzu.
Bogatul s-a dus la împărat si i-a spus:
- Ascultă, acest om trebuie dat imediat afară din functie; este periculos. Astăzi eu voi fi închis, mâine tu vei fi închis. Dacă vrei să te salvezi, acest om trebuie să fie dat afară; este extraordinar de periculos. Si foarte rational. Ceea ce spune este adevărat, pot întelege - dar ne va distruge!
Împăratul a înteles perfect:
- Dacă acest bogat este un criminal, atunci eu sunt cel mai mare criminal din tară. Lao Tzu nu va ezita să mă închidă!
Lao Tzu a fost dat imediat afară. El a spus:
- Am încercat să îti spun înainte; tu îmi irosesti timpul inutil. Ti-am spus că nu sunt omul potrivit. Realitatea este că societatea ta, legislatia ta si Constitutia ta nu sunt corecte. Îti trebuie oameni incorecti pentru a conduce acest sistem incorect.
Hristos înseamnă pentru mine aceste sapte cuvinte si aceasta este întreaga sa alchimie. Primul: catalitic; al doilea: catalepsie; al treilea: catharsis; al patrulea: catastrofă; al cincilea: cruce; al saselea: conversie; al saptelea: constiinta hristică. Aceasta este întreaga lui alchimie, cum obisnuia el să transforme oamenii. Opera lui era diferită de a lui Buddha, metodologia lui este diferită; diferită de cea a lui Krishna, diferită de cea a lui Mohammed. El este un Maestru unic.
Primul: catalitic. Opera lui Iisus este cea a unui agent catalitic. El doreste ca oamenii să fie în contact cu el, ceea ce hindusii numesc Satsang. Iisus nu dă metode oamenilor, aceasta nu este calea lui. Calea lui Patanjali este de a crea dispozitive, metode; aceasta este si calea lui Gurdjieff - de a crea metode si dispozitive astfel încât oamenii să poată să înceapă să crească. Calea lui Iisus este cea a Satsang-ului. El transformă oamenii doar prin atingerea lui. El cucereste oamenii, îi înconjoară. Energia lui începe să danseze în jurul lor. Metodologia lui Iisus este de a face oamenii să pulseze prin pulsul lui, de a-i magnetiza pe oameni prin magnetismul lui; a fi cu ei. Si cel mai bun mod de a fi cu ei este atunci când ei sunt foarte, foarte relaxati. De aceea Iisus era întotdeauna gata să meargă la oameni, să bea cu ei, să mănânce cu ei pentru că acestea sunt cele mai relaxante momente din viata oamenilor. El mergea la oameni pentru a mânca cu ei sau pentru a bea cu ei si acesta era momentul în care el urmărea să le îmbibe fiinta cu fiinta lui. Aceasta era puterea sa catalitică, magnetică. Agentul catalitic înseamnă că nu ti se face nimic, dar ceva ti se petrece. Doar prezenta, însăsi prezenta lui te provoacă, te inspiră si ceva începe să crească în tine. Exact cum spun oamenii de stiintă, dacă doresti să faci apă este nevoie de hidrogen si oxigen; dar ele nu se pot întâlni decât dacă electricitatea este prezentă ca agent catalitic. Ea nu pătrunde în ele, rămâne la distantă, dar tocmai prezenta ei le ajută să se întâlnească. Aceasta este foarte miraculos. Un agent catalitic este ceva foarte miraculos. Acesta este adevăratul miracol al lui Iisus. Taoistii au un cuvânt pentru el, îl numesc Wei-Wu-Wei, actiune fără actiune. Maestrul nu îti Face nimic, el nu interferează cu fiinta ta, ci pur si simplu Este acolo.
Al doilea cuvânt este catalepsie - suspendarea vechii tale fiinte. Când esti în contact cu un Hristos, vechea ta fiintă este imediat suspendată tocmai prin socul respectiv; nu poti functiona asa cum obisnuiai să functionezi până acum. Tocmai prezenta lui Hristos este un astfel de soc încât pentru un moment totul este suspendat. Pentru un moment, toate gândurile se opresc, toate sentimentele dispar. Pentru un moment poti să pierzi o bătaie de inimă. De aceea se întâmplă ca în jurul marilor maestrii vezi multi oameni care arată zombi. Ei sunt într-un fel de suspendare. Aceasta se va întâmpla multora. Nu vă fie teamă atunci când se întâmplă; va trece, nu va rămâne, dar aceasta este calea. Aceasta este o stare de necunoastere: nu stii ce este ce, întreaga cunoastere este pierdută, întreaga ta inteligentă s-a dus. Devii idiot. Arăti ca un idiot. Oamenii vor spune că ai fost hipnotizat sau altceva, că nu mai esti vechiul tău eu. Este adevărat. Dar este un fel de soc si e bine, pentru că îti va distruge trecutul, te va face să fii discontinuu cu trecutul si îti va aduce proaspătul, noul. Îti va permite să se petreacă ceva original. Dar înainte se se întâmple ceva original, trecutul trebuie să dispară. Tu esti asemenea unui vas în care a fost otravă mult timp, multi ani, multe vieti. Acum, înainte ca ceva să fie vărsat în el, otrava trebuie aruncată si vasul trebuie curătat, complet curătat. Chiar si dacă rămâne un pic de otravă ea va distruge noul care vine, îl va ucide. Acesta este întelesul complet al stării de sannyasin si de discipol: că trecutul trebuie să fie spălat complet; memoria ta, egoul tău, identitatea ta - toate trebuie să dispară. Când esti doar un vas gol, atunci ceva mai mult este posibil. Aceasta este cea de-a treia stare: catharsis.Când capul este în soc, inima devine liberă, deoarece capul nu permite inimii să fie liberă, el tine inima prizonieră. Si fiecare Maestru te decapitează, îti taie capul fără milă; îti distruge ratiunea, îti distruge logica; te coboară din cap.
Aceasta este cea de-a treia stare: catharsis. Când capul nu mai functionează, controlul lui se pierde si prizonierul este liber. Atunci inima începe să bată din nou - poate după multe, multe vieti. Si timp de mai multe vieti ti-ai reprimat emotiile, sentimentele, lacrimile, iubirile - ele toate te-au înecat. Acesta este catharsis-ul, aparitia inimii. Reprimatul explodează si emotionalul se revarsă - un fel de cutremur de pământ sau un cutremur de inimă, o situatie vulcanică. Esti inundat de inconstient si de irational. De aceea un discipol autentic trece întotdeauna printr-un fel de nebunie lângă un maestru.
Cea de-a patra stare este: catastrofa. Când ratiunea s-a dus si inima înnebuneste apare catastrofa si apoi egoul începe să se rupă în bucăti, pentru că egoul nu este nimic altceva decât control. Controlul capului asupra inimii creează egoul. Când capul nu mai functionează, el este în soc, în catalepsie, iar inima este in catharsis. Egoul dispare pentru că el nu mai este acolo, el nu mai poate fi acolo, controlul a dispărut. Si când egoul dispare arată ca o catastrofă. Totul e pierdut, haosul apare si acum persoana simte că a înnebunit realmente. Nu este doar o nebunie temporară, acum arată ca si cum va rămâne pentru totdeauna. Persoana nu poate privi dincolo de ea. Aceasta este ceea ce misticii crestini numesc noaptea întunecată a sufletului: apare un fel de lipsă de sperantă. Persoana este complet pierdută si pare să nu existe nici o posibilitate de a iesi din ea. Persoana este înecată si se îneacă si puterile care te îneacă sunt atât de mari încât pare să nu existe nici o sperantă să treci dincolo de ele. Malurile nu mai sunt vizibile, esti în mijlocul oceanului.
Si atunci vine cea de-a cincea: crucea. Egoul moare pe cruce. În cea de-a patra stare, el pur si simplu se dezintegrează, dar continuă să existe în fragmente, atârnând ici si colo. În cea de-a cincea, el moare, egoul moare complet - nici o identificare cu corpul sau mintea, o stare de negare, moarte, vid. Un tremur puternic, teamă...persoana este pe marginea abisului numit Dumnezeu. Acolo l-a găsit Iisus - pe cruce. Iisus spune că toti trebuie să-si poarte crucea pe umeri.
Apoi apare cea de-a sase stare: convertirea. Numai când ai murit, Dumnezeu devine viu în tine. Numai când sământa moare ea devine un copac, numai când râul dispare în ocean el devine una cu oceanul: convertirea. Convertire este un cuvânt frumos, foarte gresit folosit de crestini. Ei cred că dacă cineva este hindus si devine crestin, aceasta este convertirea. Un hindus devenind crestin, aceasta nu este nimic, el pur si simplu si-a schimbat închisoarea cu o alta, un preot pentru un altul, o carte pentru o alta. Dar nu există nici o schimbare reală, nici o transformare. Un crestin poate deveni hindus; hindusii cred că aceasta este convertirea. Aceasta nu este convertire. Convertirea apare numai când egoul moare si Dumnezeu se naste în tine. Convertirea este atunci când omul devine divin, nu când un hindus devine crestin sau când un crestin devine hindus. Doar când omul devine divin, când Iisus devine Hristos, atunci există convertire; când Gautama devine Buddha, atunci există convertire. În cel de-al saselea, Sinele se naste - Sinele suprem, adevăratul tău sine. Pentru prima dată stii cine esti. Muntii sunt din nou munti, râurile sunt din nou râuri, întreaga confuzie a dispărut, claritatea apare. Ochii devin transparenti, poti vedea lucruri, nu mai există prejudecăti, ideologii. Persoana nu mai este nici hindus, nici mahomedan, nici comunist, nici fascist. Persoana pur si simplu este...o puritate a existentei. Aceasta este ceea ce hindusii numesc Satyam, ShivamsiSunderam. Satyam înseamnă adevăr, Shivam înseamnă bun, iar Sunderam înseamnă frumusete. Nu înainte de aceasta. Înainte de aceasta ceea ce tu numesti frumusete nu este nimic altceva decât senzualitate. Ceea ce tu numesti bine nu este nimic altceva decât moralitate conditionată. Ceea ce numesti adevăr nu este nimic altceva decât o corespondentă între tine, afirmatia ta si lucruri. Adevărul înseamnă ceea ce este ascuns în spatele pomilor si muntilor, ascuns în spatele oamenilor, în spatele tuturor. Acest ascuns devine revelat, atunci ajungi la adevăr. Adevăr...si atunci ajungi la Shivam - viata ta devine bună. Nu în sensul de a fi o persoană morală, un fariseu, un puritan, nu; viata ta devine spontan bună. Nu poti face rău! Răul este imposibil pentru că nu te poti gândi la tine însuti ca fiind separati de altii. Nu poti să rănesti pe nimeni pentru că acum a răni pe cineva înseamnă a te răni pe tine însuti. Egoul tău a dispărut. Rănesti pe cineva si esti rănit. Ucizi pe cineva si te ucizi pe tine însuti. Furi de la cineva si furi din propriul tău buzunar. Acum bunătatea este naturală - nu impusă - spontană. Si Sunderam. Numai atunci, când ai aflat ce este si ai devenit spontan poti afla ce este frumusetea. Frumusetea nu este doar o poezie, ea este viziunea adevărului, este viziunea lui Dumnezeu. Dar încă un pas mai departe, este ca si cum esti la mii de mile depărtare de Himalaya dimineata devreme si nu vezi pe cerul senin nici un nor si vârfurile himalayene se află acolo. Acele zăpezi virgine strălucind ca aurul în soarele diminetii...dar tu esti la mii de mile depărtare. Este frumos, te umple de încântare, dar tu esti totusi la distantă.
Si apoi cea de-a saptea stare: constiinta christică. Nu mai esti departe de vârfuri, ai devenit vârfurile! Nu mai esti departe de acele zăpezi virgine, tu esti acele zăpezi. Nu mai vezi razele soarelui reflectate de zăpadă, esti acele raze de soare. Constiinta christică s-a născut: persoana devine una cu Întregul. Persoana devine ceea ce este realmente, ea devine una cu Dumnezeu. Buddha numeste aceasta Nirvana, Hristos o numeste Împărătia lui Dumnezeu. Hindusii o numesc Satchitananda. Acum apare iar o altă trinitate: Sat - existentă, Chit- Constiintă, Ananda - beatitudine.
Fragmente:
Eu însă vă zic vouă… vol. 2 învăţăturile din Noul Testament comentate de Osho
Un fermier sărac dintr-un sat s-a dus la oras să cumpere un ied. Pe când se întorcea cu iedul către satul lui, câtiva dintre derbedeii din oras s-au gândit că dacă reuseau cumva să îi ia iedul, ar fi putut să se desfete cu un adevărat ospăt, la care să invite si câtiva prieteni. Dar cum să pună mâna pe el?
Tăranul analfabet părea să fie un bărbat foarte robust si sănătos, iar derbedeii orasului erau fără vlagă si bolnăviciosi. Ca să ia iedul direct din bratele fermierului ar fi însemnat să ajungă la o luptă care le putea aduce necazuri, asa că trebuia să fie foarte atenti si să-l păcălească cumva. S-au hotărât asupra unui siretlic. Când tăranul era pe cale să iasă din oras, unul dintre cei patru sau cinci derbedei i-a iesit în cale si i-a zis: '' Bună dimineata''.
El a răspuns: ''Bună dimineata''.
Apoi derbedeul s-a uitat în sus si a zis: ''De ce duci câinele ăsta pe umeri?'' - de fapt, el ducea iedul pe umeri - ''De unde ai cumpărat câinele? E un câine pe cinste.''
Fermierul a râs si a zis: ''Esti nebun? Nu e un câine! Am cumpărat un ied.''
Bărbatul i-a zis: ''Nu te duce la tine în sat cărând un câine pe umeri, altminteri oamenii vor crede că ai înnebunit. Tu chiar crezi că ăsta e un ied?'' Si omul si-a văzut de drum. Fermierul a râs si s-a gândit că era foarte ciudat, dar a pipăit picioarele iedului ca să vadă dacă era ied sau câine...A văzut că era într-adevăr un ied si, linistit, si-a continuat drumul.
Pe strada următoare i-a iesit în cale un al doilea huligan. Acesta i-a dat binete si i-a zis: ''Ai cumpărat un câine pe cinste. Si eu vreau să-mi iau un câine. De unde l-ai cumpărat?'' Acum tăranul n-a mai putut să spună cu aceiasi sigurantă de sine că nu era câine, fiindcă acum un al doilea om îi spunea acelasi lucru, iar doi oameni nu se pot însela.
Totusi a râs si a zis: ''Nu e un câine, domnule, e un ied.''
Bărbatul i-a zis: '' Cine ti-a spus că e ied? Se pare că te-a înselat cineva. Ce fel de ied mai e si ăsta?'' Si si-a văzut de drum. Tăranul a dat jos iedul de pe umeri ca să se uite la el, dar era în mod categoric un ied - amândoi bărbatii aceia se înselau. Însă i s-a făcut teamă că poate avea el halucinatii.
Si-a continuat drumul, dar i se strecurase în suflet o temere. În cale i-a iesit al treilea bărbat, care i-a dat binete si i-a zis: ''De unde ai cumpărat câinele ăsta?'' De data asta n-a mai avut curaj să spună că e un ied. I-a răspuns: ''Din oras''. Îi era foarte greu să mai spună că e un ied si a început să-si pună problema că poate n-ar trebui să-l aducă cu el în sat: aruncase banii aiurea si tot satul avea să râdă de el; oamenii aveau să creadă că a înnebunit.
Pe când se gândea el astfel, al patrulea bărbat i-a iesit în cale si i-a zis: ''Ciudat, n-am mai văzut niciodată pe cineva să care pe umeri un câine. Ai impresia că asta e o capră. ''
Tăranul s-a uitat în jur si a văzut că era singur, că nu era nimeni prin preajmă, asa că a lăsat iedul jos si luat-o la goană spre satul lui. Cele cinci rupii se duseseră pe apa sâmbetei, dar măcar nu avea să fie considerat nebun.
