Vointă, iubire si abandonare

Omul nu trebuie să se teamă de nimic câtă vreme vointa lui este bună, si nici să se mâhnească atunci când nu poate s-o arate prin faptele sale; el nu trebuie să creadă că s-a îndepărtat de virtute câtă vreme găseste în sine o adevărată vointă, căci întreaga virtute si tot binele se află în vointă. Nimic nu te va tulbura dacă vointa ta este dreaptă si adevărată: nici iubirea, nici umilinta, nici virtutea. Însă ceea ce tu vrei cu întreaga ta putere si vointă, tu posezi deja, si nici Dumnezeu, si nici o creatură nu-ti poate lua ceea ce ai, câtă vreme vointa ta este cu adevărat si întru totul divină si folosită în prezent. Prin urmare, nu spune: „ Eu as dori binele...”, ceea ce ar fi pentru viitor, ci: „ Eu vreau binele acum”. Or, ia aminte bine: dacă vreau să am un lucru, chiar dacă acesta se află la mare depărtare, îl am într-adevăr, îl am mai bine decât lucrul aflat pe genunchii mei, dar pe care nu-l vreau. Într-adevăr, cu ajutorul vointei eu pot totul. Pot să ispăsesc pentru toti oamenii, să hrănesc toti sărmanii, să împlinesc lucrările tuturor oamenilor si tot ceea ce se poate închipui. Dacă nu vointa este ceea ce îmi lipseste, ci doar putinta de a făptui, într-adevăr, în fata lui Dumnezeu  eu am împlinit deja toate astea, si nimeni nu mi le poate răpi sau pune la îndoială nici măcar o singură clipă; căci a voi să faci si a fi făcut este acelasi lucru în fata lui Dumnezeu. Tot astfel, dacă as vrea să am tot atâta vointă cât omenirea întreagă si dacă dorinta ar fi tot atât de mare, as poseda cu adevărat această vointă, căci ceea ce vreau să am, am. La fel: dacă as vrea să am atâta iubire câtă există în toti oamenii ca să-l slăvesc la fel de mult pe Dumnezeu, sau fac orice altceva, dacă vointa mea ar fi cu adevărat totală, as putea să am. Or, tu te-ai bucura nespus să afli când vointa ta este o vointă dreaptă. Vointa este desăvârsită si dreaptă atunci când este în întregime dezinteresată, despuiată de eul tău si modelată după vointa lui Dumnezeu. Dacă este astfel, atunci ea este dreaptă si adevărată, si cu dorinta aceasta poti să dobândesti totul, iubirea sau orice vei vrea. Tu întrebi: „ Cum as putea să posed iubirea, dacă nu o simt, dacă nu îi simt prezenta, asa cum se manifestă la atâtia oameni care săvârsesc fapte mari, care au în ei o adâncă evlavie si ceva măret, lucruri care mie îmi sunt străine?” Să luăm aminte că iubirea are două însusiri: una este esenta iubirii, cealaltă este lucrarea iubirii, manifestarea iubirii. Lăcasul iubirii se află doar în vointă: cel care are o vointă mai mare, are de asemenea o iubire mai mare. Dar cine are mai multă iubire, nimeni nu poate să stie; ea se ascunde în suflet pentru că Dumnezeu este ascuns în adâncul sufletului.

Iată si cealaltă însusire: manifestarea iubirii, lucrarea iubirii. Ea devine vizibilă sub forma înflăcărării, cucerniciei, fericirii; si totusi, uneori, nu iubirea este cea care zămisleste toată această dulceată, ci natura; ea poate fi produsă de o atingere a cerului sau de simturi, si cei care o încearcă mai mult nu sunt neapărat si cei mai buni. Chiar dacă vine de la Dumnezeu, Domnul nostru o dăruieste doar anumitor oameni, ca să-i atragă, să-i încurajeze sau să-i facă să dobândească o mai mare detasare fată de ceilalti. Dar se întâmplă adeseori ca acesti oameni, după ce au căpătat mai multă iubire, să nu mai încerce un simtământ la fel de mare, iar iubirea lor să se ivească cu adevărat doar atunci când, trecând printr-o astfel de încercare, reusesc totusi să-si păstreze credinta deplină si neâncetată în Dumnezeu.

Or, chiar dacă aceasta ar fi o iubire deplină si totală, nu înseamnă că ea este si cea mai bună, si iată cum se judecă acest lucru. Uneori, trebuie să abandonăm din iubire astfel de stări încântătoare pentru ceva mai bun sau pentru a săvârsi o lucrare de iubire spirituală sau materială, când aceasta se dovedeste necesară.

Dacă cineva se află într-o stare de beatitudine, ca aceea a sfântului Pavel, si stie că un bolnav asteaptă să-i aducă putină supă, eu socot că mai degrabă ar trebui să iasă din starea aceea si să împlinească nădejdea bolnavului cu cea mai mare iubire.

Omul nu trebuie să-si închipuie că, în acest fel, este lipsit de har, căci ceea ce omul părăseste de bunăvoie din iubire, primeste îndărăt mai vârtos, asa cum a spus Hristos:„ Cel ce se lipseste de ceva pentru mine, va primi însutit”! 

Într-adevăr, ceea ce omul abandonează sau renuntă pentru Dumnezeu - chiar dacă el doreste cu tărie să simtă mângâiere si râvnă, dacă face tot ceea ce poate în acest scop si Dumnezeu nu i le dă, dacă el se împacă si se lipseste de bunăvoie pentru Dumnezeu - le va regăsi într-adevăr în Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu i-ar da în deplină stăpânire tot binele de care el s-a lipsit, la care a renuntat de bunăvoie pentru Dumnezeu; îl va regăsi însutit. Căci ceea ce îi este plăcut omului - dar care se lipseste si la care renuntă de bunăvoie pentru Dumnezeu, fie în trupul, fie în spiritul său - este regăsit în întregime în Dumnezeu, căci omul trebuie să se învoiască să renunte bucuros la orice pentru Dumnezeu, adică să renunte din iubire. Că uneori trebuie să abandonăm din iubire astfel de simtăminte, este ceea ce ne arată si sfântul Pavel, care era plin de iubire atunci când spunea: „ Am dorit să fiu despărtit de Hristos din iubire pentru fratii mei”.   - Meister Eckhart - 

Procesul de trezire al constiintei

„Este suficientă o străfulgerare pentru a iniţia procesul de trezire, iar acesta este ireversibil!”  - Eckhart Tolle -

Trebuie să fim conştienţi de faptul că această călătorie spirituală pe care o parcurgem în această viaţă este o continuare a tuturor călătoriilor spirituale pe care le-am parcurs de-a lungul existenţelor noastre anterioare, fiind mai mult sau mai puţin conştienţi de acest lucru.

În zilele noastre cei mai mulţi oameni sunt preocupaţi de cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor fizice şi a aspectelor materiale cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi, dar sunt aproape complet ignoranţi în ceea ce priveşte propria fiinţă şi potenţialul benefic extraordinar ce este adormit în ei înşişi. Pentru ei, lumea în care trăiesc şi există este cea exterioară, ceea ce se vede şi ne înconjoară. Dacă ar fi să-i întrebăm cine sunt, ei ar începe să se descrie prin numele lor, prin ocupaţia, forma sau starea în care se găsesc în acea perioadă a vieţii, prin ce au fost sau vor să devină, sau prin diferite aspecte neesenţiale cu care se identifică mintea lor. Alţii, interesaţi într-o anumită măsură de aspectele spirituale, vor spune că sunt spirit divin sau suflet nemuritor, sau se vor descrie folosind alte concepte mai mult sau mai puţin interesante sau spirituale, pe care mintea lor le-a adoptat şi cu care au ajuns să se identifice, fără însă a le cunoaşte în profunzime.

Tocmai de aceea, asistăm la o situaţie paradoxală - fiinţele umane sunt capabile să călătorească în spaţiul cosmic, dar ignoră ceea ce se află în profunzimea fiinţei lor, sau se scufundă în cele mai adânci oceane, dar nu reuşesc să plonjeze în ele însele, rămânând insensibile la comorile ce zac în străfundurile sufletului. Identificându-se complet cu personalitatea egotică limitată, efemeră, nici nu bănuiesc cine sunt în realitate ele însele, care este natura lor esenţială. Din această perspectivă, putem spune că cele mai multe fiinţe umane, chiar aflate în stare de veghe, sunt profund adormite.

Egoul ne dă iluzia că avem o anumită personalitate, că suntem limitaţi de timp şi spaţiu, deşi tot el ne împinge să acţionăm ca şi cum am avea la dispoziţie tot timpul din lume şi ne face să credem că nimic nu poate sta în calea împlinirii dorinţelor noastre lumeşti. În mod obişnuit, egoul este cel care gândeşte, vorbeşte, el îşi însuşeşte trăirile şi acţiunile noastre şi tocmai de aceea este absolut necesar să-i cunoaştem mecanismele de funcţionare, pentru a nu mai cădea iar şi iar în capcana identificării cu el, considerându-l adevărata noastră natură.

Atunci când începem să observăm starea de inconştienţă ce ne caracterizează, starea de adormire în care ne aflăm, cea care ne face să realizăm această observare este chiar conştiinţa noastră, ce va determina gradat procesul de trezire spirituală. Tot ceea ce trebuie să facem atunci este să lăsăm lumina conştiinţei să ne pătrundă întreaga fiinţă. Astfel, vom realiza că de fapt noi suntem una cu acea lumină, vom începe să căutăm adevăratul sens al existenţei noastre şi vom descoperi adevăruri spirituale divine. Treptat, omul vechi se va transforma într-un om nou ce va pune bazele unei umanităţi înţelepte. Ceea ce veţi percepe va fi diferit, va fi într-o lumină mai bună şi va scoate din voi tot ceea ce este mai bun.

- Eckhart Tolle -

Pemite-ti să fii tu însuti

Totusi, ce înseamnă iubirea de sine? În experienta mea, este ceva mai profund decât îndemnurile promovate de vreun guru care proclamă: „ Crezi în tine, esti fantastic si da, oamenii te plac!”

Iubirea de sine este un lucru mult mai sacru si misterios. Este o strălucire interioară, o atmosferă de căldură care începe treptat să te inunde pe măsură ce înveti să-ti spui da tie însuti. Cel mai bun lucru pe care-l poti să face din iubire de sine este să-ti permiti să fii. Să fii ce? Tu însuti, bineînteles. Este definitia iubirii de sine pe care o propun eu: să-ti permiti să fii fiinta care esti. Esti constient de fiinta pe care o reprezinti, fiinta care vrea să trăiască în tine, prin tine, ca tine? Dacă esti cinstit, vei recunoaste că abia dacă cunosti această dimensiune profundă din fiinta ta. Fiinta pe care o reprezinti nu e ceva la care să stai să te gândesti. Este dincolo de orice gând. Fiinta pe care o reprezinti nu poate fi găsită decât aici, în nucleul experientei tale de viată din acest moment. Restul nu e decât amintire sau proiectie mentală. Cine ai fost tu ieri, anul trecut sau în copilărie, adolescentă, tinerete sunt doar amintiri. Nici una dintre aceste persoane nu este cine sau ce esti tu. Dacă tii în memorie o imagine sau un concept despre ceea ce esti, îti bagi sufletul într-o cuscă si nu-ti permiti să trăiesti liber si expansiv. Ce se întâmplă când îti permiti să fii prezent, chiar aici în acest moment, fără să te bazezi pe vreo imagine familiară sau credintă stocată pe „hard disk”-ul memoriei, care să-ti spună cine esti? La început, ai putea avea un sentiment de dezorientare. Dacă te poti relaxa pur si simplu în acest sentiment pentru o clipă, fără să te lasi coplesit de frică, ai putea avea un moment în care să te simti pe tine însuti ca pe o prezentă vie, o fiintă misterioasă, impenetrabilă, deschisă, trează, si gata să răspundă curentelor schimbătoare ale fiecărei clipe. Lasă-te să fii acea fiintă, chiar dacă doar pentru o clipă la început, aici si acum. Acest lucru îti va permite să te relaxezi si să te conectezi cu tine însuti, oferindu-ti un gust proaspăt si imediat al demnitătii si valorii tale inerente. Momente minunate ca acestea fac posibilă fericirea de-a fi în viată, de-a fi fiinta care esti. Cu cât gusti mai mult din această stare de conectare, cu atât mai mult ea dă nastere unei străluciri interioare, care este experienta imediată a iubirii de sine. 

A-ti spune da înseamnă de asemenea să accepti fiinta  împrăstiată, imperfectă pe care o reprezinti. „ Era simplu să-l iubesti pe Dumnezeu în tot ce era frumos”, a scris Sf. Francisc. Totusi, el a recunoscut că, pentru ca iubirea să fie adevărată, ea trebuie să includă totul, inclusiv întunericul si toată durerea vietii. Astfel că a continuat spunând: „ Lectia întelepciunii mai profunde, totusi, m-a învătat să-l îmbrătisez pe Dumnezeu în toate lucrurile”. Cum să-l îmbrătisezi pe Dumnezeu în toate lucrurile din interiorul tău? Nu numai în ceea ce este frumos, ci si în inima bestiei? După cum a scris învătătorul spiritual german Rudi (Swami Rudrananda): Singurul lucru care poate crea unitate în interiorul tău este capacitatea de a avea o părere mai bună despre tine, pe măsură ce lucrezi zilnic pentru a te deschide mai mult si spui „bine, mă enervez usor”, sau „sunt agresiv”, sau „ador să fac bani”, sau „nu-mi pasă de nimeni altcineva”. Odată ce recunosti că esti toate acestea...vei putea în sfârsit să iei o gură de aer si să le permiti să se deschidă...Eul  tău, prejudecătile si limitările pe care le ai reprezintă materia ta primă. Din materia primă te descompui, cresti si absorbi energia. Dacă o procesezi si o rafinezi pe toată, te poti deschide în mod constient. 

Ceea ce contează cel mai mult este să atingi pentru un moment ce se află acolo, să lasi să existe si să te simti pe tine acolo cu acel lucru, deschis, permitându-ti să fii asa cum esti, desi poate că nu-ti place ce simti. „ Da, pot fi aici cu mine, chiar dacă apare anxietatea...desi există si îndoială de sine...desi există singurătate.” Pe măsură ce te deschizi putin câte putin către orice stare în care te afli, experimentezi direct deschiderea care vede si lasă lucrurile să existe. Observă cum deschiderea este mai mare decât orice altă stare prin care treci. Fii această deschidere, care îti poate sustine trăirile într-un mod blând si delicat. Astfel, intri în contact cu fiinta mai complexă pe care o reprezinti, care nu este prinsă în nici una dintre aceste stări mentale. Mai presus de orice, să nu te identifici cu nici o stare prin care treci, nu le permite să spună ceva despre tine. Când constientizezi „mi-e frică”, asta nu înseamnă că frica te reprezintă, ci este un fel mai simplu de a spune „sunt constient de frica ce se naste în corpul si mintea mea”. Eul care poate cunoaste frica nu este în sine înfricosat. El este fiinta complexă pe care o reprezinti, constientizarea care poate vedea si sustine orice se află în interiorul tău.

O altă etapă în sporirea iubirii de sine este să fii capabil să apreciezi ceea ce-ti apartine numai tie si ceea ce ai de oferit doar tu. Fiecare dintre noi are o contributie specială de adus acestei lumi, mai ales atunci când ne dezvăluim adevărata natură. Fiecare suflet îsi are propriul caracter multifatetat, asemenea unei bijuterii, are „acel ceva” al lui. Desi nimeni nu poate identifica exact acest „dar special”, el este ceea ce iubesc oamenii atunci când te iubesc pe tine. „ Acel ceva” înseamnă exact asa, esti asa în felul tău, iar eu sunt exact asa în felul meu. Suntem cu totii ceea ce suntem, si nu putem fi altfel până la urmă. Este un motiv de bucurie. 

John Welwood - Iubiri Perfecte, Relatii Imperfecte

Mesaje de Suflet

Să-ti explic ceva. Părerea ta este că Dumnezeu apare în viată într-un singur mod. Aceasta este o idee foarte periculoasă. Ea te împiedică să-L vezi pe Dumnezeu în deplinătatea Lui. Se spune că dacă nu-L vezi pe Dumnezeu în Tot Ceea Ce Este, pierzi esentialul. Acesta este un mare Adevăr. Dumnezeu este în tristete si în  râs, în amărăciune si bucurie. Există un scop divin în spatele a tot ceea ce se află - si deci o prezentă divină în totul. Dumnezeu este si ce e sus si ce e jos. Si ce e fierbinte si ce e rece. Si stânga si dreapta. Si respectuos si lipsit de respect. Crezi că Dumnezeu nu stie să râdă? Crezi că lui Dumnezeu nu-I place o glumă bună. Nu poti să creezi un lucru - nici un gând, nici un obiect, nici un eveniment, nici o experientă de vreun fel - care să fie în afara planului lui Dumnezeu. Pentru că planul lui Dumnezeu este ca voi să creati orice - totul - absolut orice doriti. Răul este ceea ce voi numiti rău. Chiar si pe el îl iubesc, pentru că, numai prin ceea ce voi numiti rău, puteti cunoaste binele; numai prin ceea ce voi numiti lucrarea diavolului, puteti cunoaste si face lucrarea lui Dumnezeu. Eu nu iubesc ceea ce este fierbinte mai mult decât iubesc ceea ce este rece. Ceea ce este înalt, mai mult decât ceea ce este scund; stânga mai mult decât dreapta. Totul este relativ. Gândesti că Eu dispretuiesc pe unele, în timp ce le iubesc pe altele? Vă spun: Eu nu dispretuiesc nimic. Nimic nu-Mi repugnă. Totul este viata si viata este darul suprem; o comoară de nedescris; sfânta sfintelor. Totul este „de acceptat” în fata lui Dumnezeu, deoarece, cum ar putea Dumnezeu să nu accepte ceea ce există? A respinge un lucru înseamnă a nega faptul că el există. Ideile tale despre corect si gresit sunt doar atât - idei. Ele sunt gândurile tale care dau forma si substanta lui Cine Esti. Ar exista un singur motiv ca să schimbi toate acestea; un singur scop ca să faci o modificare: dacă nu esti multumit ce Cine Esti. Numai tu poti stii dacă esti fericit. Numai tu poti să spui despre tine: „ Aceasta este creatia Mea întru care am binevoit.”

Tu te-ai creat pe tine însuti din experienta altora. Dacă păcatul ar exista, el ar fi acesta: să îti dai voie se devii ceea ce esti, datorită experientei altora. Acesta este„ păcatul” pe care l-ati comis voi. Voi nu asteptati propria voastră experientă, voi acceptati experienta altora ca pe o scriptură, si apoi, când întâlniti pentru prima dată adevărata experientă, voi extindeti ceea ce credeti că stiti deja si asupra acestei noi experiente. Dacă nu ati proceda asa, ati putea avea o experientă complet diferită - una care v-ar putea dovedi că sursa sau învătătorul originar sunt gresite. Adevăr îti spun Eu tie: atâta timp cât îti faci griji în legătură cu ce gândesc altii despre tine, te afli în stăpânirea lor. Numai atunci când nu ai nevoie de nici o aprobare din afară, poti fi propriul tău stăpân. Frica si vinovătia sunt singurii dusmani ai omului. Sentimentul de vinovătie te face ostaticul lui cine nu esti. Adevăr îti spun Eu tie: vinovătia este mana care distruge recolta - otrava care omoară plantele. Prin vinovătie tu nu poti să evoluezi, doar te vestejesti si mori. Nu poti să hotărăsti în mod inteligent ce este mai bine pentru tine, până nu decizi în mod inteligent cine si ce esti. - N.D.Walsch -