Meditatia - solutie pentru perioada de tranzitie spirituala

   Mintea poate încearca într-una să rezolve problemele, dar nu le poate rezolva. Fiecare solutie va aduce cu ea mult mai multe probleme. Acesta este motivul pentru care filozofia a esuat complet. Filozofia este cel mai mare esec din lume si a dus la o irosire uriasă a inteligentei omenesti, o irosire aproape incalculabilă, deoarece oamenii cu cea mai mare inteligentă s-au ocupat toată viata cu problemele filozofice. De la Aristotel la Wittgenstein, mii de oameni sclipitori si-au irosit toată sclipirea pentru simplul motiv că încercau să rezolve probleme luate separat, în loc să meargă la rădăcina tuturor problemelor în ansamblu.
   Mintea e singura problemă. Asa se face că filozofia vine cu multe solutii, cu multe concluzii, dar nicio concluzie nu e concluzivă. Imediat răsar mult mai multe probleme. Nici măcar o singură problemă nu a fost rezolvată prin demers filozofic, dar filozofia încă merge pe drumul ei, afundându-se tot mai mult si mai mult în desert. Ea nu poate ajunge la ocean, drumul ei e în mod fundamental gresit. Prin asta se deosebeste religia de ea. Religie înseamnă să nu încerci să rezolvi problemele luate separat, ci să privesti la rădăcina tuturor problemelor si s-o tai pe aceasta. Asta e ceea ce numim meditatie: meditatie este tăierea rădăcinii. Meditatia nu e o solutie pentru nicio problemă anume, ea nu rezolvă nimic. Ea nu face decât să te ajute să te debarasezi de minte, de cea care dă nastere problemelor. Ea nu face decât să te ajute să aluneci din minte asa cum sarpele iese din pielea veche.
   Odată ce ai înteles că nu esti mintea ta, marea transcendentă a avut loc. Dintr-o dată toate problemele devin insignifiante, încet, încet ele se evaporă. Rămâi cu o pace adâncă, o mare tăcere se înstăpâneste. Tăcerea aceasta este solutia, pacea aceasta este răspunsul, răspunsul tuturor răspunsurilor. Acesta e miracolul religiei sau miracolul meditatiei, ca să fim mai exacti: anume că fără să rezolve nici o singură problemă ea rezolvă toate problemele, dintr-o singură lovitură. E un salt brusc, un salt cuantic.
   Iar în tine sentimentul îsi face deja aparitia. Spui: '' Dacă mă gândesc că am o problemă, atunci chiar o am.'' În momentul în care te gândesti, îi dai nastere; iar odată ce ti-a apărut, începi să cauti solutii. Si cine e entitatea care va căuta solutii, si unde la va căuta? Mintea e cea care va căuta solutii, si le va căuta în minte. Vezi absurditatea situatiei? E ca si cum te-ai trage în sus de snurul pantofilor, ca să te înalti de la pământ; e cu neputintă. Da, mintea va fabrica multe solutii, dar acestea nu vor fi decât superficiale. Chestiunea fundamentală va rămâne neatinsă si multe altele vor apărea, iar procesul continuă...ad infinitum.
   ...
    Si-ti va fi putin mai greu. Deoarece acesta este momentul de tranzitie. Te vei simti foarte vulnerabil, te vei simti aproape scindat, căci nu vei fi în noapte, nu vei fi în zi. Vei fi undeva între ele, pe drum. Doar un mic fragment din tine va începe să vorbească limbajul viitorului, limbajul zilei, iar tu vei constata că e ca si cum ai devenit două persoane.
     Perioada aceasta de tranzitie e cea mai dificilă perioadă pentru fiecare om care meditează - începe să se prăbusească. Dacă te duci la un psiholog, îti va spune: ''Asta e o cădere nervoasă''. Iar dacă în mintea ta intră ideea că e o cădere nervoasă, atunci normal că asa va fi. Dar nu e o cădere, este o înăltare, dar psihologia nu are încă idee despre înăltări. Ea va încerca să te împingă înapoi în pielea veche pe care ai lăsat-o în urmă sau esti pe cale să o lasi în urmă. Dar asta nu se poate face, e imposibil. 

   Astfel că psihologia, cu diversele ei scoli de psihanaliză, psihosinteză, gestalt si asa mai departe...toate acestea bâjbâie în întuneric din cauză că încă nu sunt constiente de faptul că un om se poate înălta mai presus de minte. Sunt psihologi ca B.F. Skinner sau Delgado care cred că omul nu e decât un comportament. E un alt mod de a spune că omul nu e decât fizică, chimie, fiziologie. Stiinta e capabilă să explice totul, nu mai e nevoie de nimic altceva, omul e un corp si nimic mai mult. 

   Există câtiva oameni care se străduiesc să treacă putin dincolo de asta, dar cad în capcanele subtile ale mintii. Apoi încep să se gândească că psihologia nu e decât minte. Freud, Adler, Jung, toti sunt de părere că psihologia nu e decât o preocupare fată de minte, o cercetare a mintii. 

   Cuvântul psihologie e un cuvânt frumos: el vine de la psyche, iar psyche înseamnă sufletul. Dar niciun psiholog nu e de acord cu ideea de suflet. De fapt, nu au dreptul să-si denumească gândirea prin cuvântul psihologie; folosesc un cuvânt gresit, un cuvânt mult prea mare. Cu totii cred, fie în corp, fie în minte, acestea două nefiind de fapt chiar două lucruri separate. Mintecorp reprezintă un singur fenomen. De fapt, n-ar trebui să folosim cuvântul si între cele două. Mintecorp ar trebui să fie un singur cuvânt, deoarece nu există o diferentă atât de mare încât să folosesti cuvântul si. Nu e nevoie nici măcar e o cratimă, nici măcar atâta spatiu nu există. Corpul este minte privită din afară, mintea este corpul privit din interior. Sau spus altfel, corpul este expresia exterioară a mintii, iar mintea este expresia interioară a aceluiasi fenomen - în două dimensiuni diferite, atâta tot. 

   Până când nu le transcenzi pe amândouă, nu ai să stii niciodată nimic despre înăltare. Iar omul e într-o stare de prăbusire pretutindeni în lume din cauza acestei idei stupide că omul nu e decât corp sau decât minte sau, în cel mai bun caz, ambele. O înăltare e posibilă, dacă în tine există mai mult spatiu asa încât să poti lăsa mintea deoparte si totusi să continui să fii. Dar când pielea întregului trecut, a tuturor amintirilor e lăsată să cadă, există momente, momente foarte delicate în care nu esti nicăieri. Nu mai esti nici cel vechi, nici cel nou, esti pur si simplu în tunelul nasterii. E dureros, pentru că identitatea veche dispare, iar cea nouă nu si-a făcut încă aparitia. Te poti înspăimânta foarte tare, de aici necesitatea maestrului. Functia unui maestru este să te ajute în astfel de momente critice. Socrate obisnuia să spună că functia unui maestru este aceea a unei moase, iar eu sunt întru totul de acord cu el. Trebuie să îl ajute pe copil să iasă din pântecul în care a trăit timp de nouă luni...si a trăit într-un confort imens. De fapt, el va căuta acelasi confort toată viata lui. Nu avea responsabilităti, griji, probleme. Totul îi venea de-a gata; existenta avea grijă de absolut totul. Aceleasi energii necunoscute curgeau mereu de la mamă la copil. Mama făcea totul, iar copilul nu făcea decât să plutească în pântec. 

     ...
   Întreaga căutare după Dumnezeu este în esentă căutarea după pântecul mamei. Iar cel care meditează intră realmente în pântecul lui Dumnezeu.
    ...

   Dacă te duci la un psihanalist, acesta va încerca să te readucă la vechea ta identitate. În asta constă functia psihologiei occidentale: să-i ajute pe oameni să se readapteze, pentru că nu se mai adaptează întru totul la ceea ce a fost viata lor până acum. Si, desigur, atunci când nu te mai adaptezi la felul în care e mintea ta, nu te mai adaptezi nici la societate, fiindcă mintea ta e parte a mintii colective a societătii respective. Nu te mai adaptezi la religia ta, la ideologia ta politică. Descoperi că, pur si simplu, pretutindeni esti, într-un fel, dezrădăcinat. Si o mare frică pune stăpânire pe tine: nu mai faci parte din mintea colectivă, esti singur si tânjesti după a face parte dintr-o multime ca să poti simti putină căldură, putin confort lăuntric, să te poti simti din nou pe un teren familiar.
   Asta face psihologia în occident. Întreaga ei activitate e împotriva religiei. Religia încearcă să-ti dea o identitate nouă, o nouă nastere, iar psihologia îti redă vechea identitate. Ea te împinge fortat în pielea pe care sarpele a lepădat-o. Lucrul acesta nu va putea fi niciodată posibil întru totul, fiindcă pielea nu va mai putea fi din nou pielea ta. Poti trăi cu ea, dar ea va atârna în jurul tău; va fi o povară, nu va mai face parte din tine.

   Un tată îi spunea fiului său, un copil mic: ''Nimic nu e imposibil în lume. Napoleon asa a spus: nu e nimic imposibil în lume.''
   Copilul i-a răspuns: ''Stai, să-ti arăt eu ceva. Un lucru este imposibil, l-am încercat eu. '' A fugit la baie, de unde s-a întors cu un tub cu pastă de dinti pe care l-a apăsat. Din el a iesit pasta, iar el i-a zis tatălui său:''Acum bag-o la loc în tub! Dacă poti să faci asta, o să cred că Napoleon are dreptate.''

   E aproape imposibil să pui pasta înapoi în tub, dar totusi lucrul acesta ar putea fi făcut. Nu e nevoie decât de un mic mecanism stiintific care s-o tragă înapoi. Însă omul nu mai poate fi readus în vechea piele. Cel mult va putea să poarte pielea ca pe haine, dar hainele nu sunt piele.
   Functia unui maestru este aceea de a te ajuta să te familiarizezi cu noul teritoriu în care ai sărit deja si să uiti cu totul de cel vechi.

[ Osho - Îndreptar spiritual ]

Osho - Nevoi si dorinte

   Există o poveste despre un întelept bătrân pe nume Mencius. Era adept al lui Confucius si a murit foarte, foarte bătrân. Cineva l-a întrebat: ''Dacă ai mai trăi o dată, cum ti-ai începe viata?'' Răspunsul lui Mencius a fost: ''As fi fost mai atent la nevoile mele, si as acorda mai putină atentie dorintelor.''

Nevoile pot fi împlinite, dar dorintele nu. Dorinta e o nevoie care si-a iesit din minti. Nevoile sunt simple, ele vin de la natură. Dorintele sunt foarte complexe, ele nu vin de la natură, si sunt create de minte. Nevoile sunt pe moment, viata e cea care le dă nastere. Dorintele sunt proiectii, ele nu sunt nevoi reale. Ce e dorinta? E miscarea mintii înspre viitor. Nevoile apartin momentului de fată - foamea e o nevoie, iar ea trebuie satisfăcută. Dacă îti este sete, îti este sete aici si acum, trebuie să cauti apă. Trebuie satisfăcută, e o nevoie vitală. Dar dorintele nu sunt asa. Îti doresti să fii presedintele unei tări. Asta nu e o nevoie, ci o ambitie, o proiectie a egoului în viitor. Sau îti doresti raiul - si asta e tot în viitor, sau îl doresti pe Dumnezeu - tot în viitor e si asta. Tineti minte, nevoile sunt întotdeauna aici si acum, ele sunt existentiale. Dorintele nu sunt niciodată aici si acum, ele nu sunt existentiale ci doar mentale, se produc în minte. Si nu pot fi împlinite din cauză că însăsi natura lor e să se îndrepte în continuu spre viitor. Sunt precum linia orizontului, ti se pare că undeva în apropiere, pământul si cerul se unesc; se vede atât de bine locul unde se întâlnesc, încât ai putea să mergi pe jos până acolo. Dar poti să mergi si să tot mergi, la nesfârsit, iar distanta va rămâne aceiasi; vesnic undeva în fata ta,  cerul si pământul se vor uni, însă nu vei ajunge niciodată, e doar o aparentă, e ceea ce hindusii numesc maya: pare, dar nu e asa. Pare atunci când stai la distantă, cu cât te apropii mai mult, cu atât îti dai seama că nu e asa. Orizontul se îndepărtează constant, iar distanta dintre tine si el rămâne aceeasi. Distanta dintre tine si dorinta ta rămâne mereu aceeasi. Cum ai putea-o împlini? Dacă-ti doresti zece mii de rupii, s-ar putea ca într-o zi să le ai, dar până să vină momentul acela, dorinta ta se va fi dus de alte zece mii de ori mai în fată. Ai o mie de rupii, dorinta va cere zece mii. După ce ai zece mii, dorinta va cere o sută de mii. Distanta rămâne aceeasi. Poti să ai o sută de mii, nu se schimbă nimic. Dorinta rămâne aceeasi - de zece ori mai avântată. Nevoile sunt simple, ele pot fi împlinite. Ti-e foame si mănânci; ti-e sete si bei; ti-e somn, te duci la culcare. Dorintele sunt foarte sirete si complexe. Esti frustrat, dar nu din cauza nevoilor. Esti frustrat din cauza dorintelor, iar dacă dorintele îti consumă prea multă energie, nu vei mai fi capabil să-ti mai împlinesti si nevoile, pentru că cine să le împlinească? Tu esti cu mintea în viitor, te gândesti într-una la viitor, mintea ta visează. Cine să vină în întâmpinarea nevoilor obisnuite, de fiecare zi? Tu nu esti prezent, si preferi să rămâi flămând, dar să urmăresti linia orizontului: preferi să-ti amâni împlinirea nevoilor, ca să-ti poti pune toată energia în dorintă. Dar în final constati că dorinta nu e împlinită, iar din cauză că ti-ai neglijat nevoile, sfârsesti prin a ajunge o ruină. Iar timpul pierdut nu mai poate fi recuperat. 

Chuang Tzu e în favoarea nevoilor. Împliniti-le si nu cereti împlinirea dorintelor. Renuntati, pur si simplu, la ideea în sine, fiindcă nu există viitor; nu există decât prezentul. Si cât de frumos e! Când ti-e foame mănânci - nu există  viitor - iar când esti absorbit de ceea ce faci, de faptul simplu de a mânca, acesta devine el însusi un paradis în sine. Asta spune Iisus: nu vă gânditi la ziua de mâine. Priviti la crinii câmpului: ei nu strâng de niciunele, ei nu se gândesc, nu se îngrijorează cu privire la viitor. Ei înfloresc aici si acum. Priviti la crinii în floare - ziua de mâine îsi va purta singură de grijă.

Predarea de sine

   Dacă te predai si accepti ceea ce este si nu mai hrănesti simtirea cu gândurile si povestile tale… atunci întristarea se v-a duce si odată cu ea si egoul – si ti se v-a arata o alta fată a lucrurilor care este pace sau chiar bucurie! Bucuria este aspectul dinamic al păcii! Dar nu te astepta să obtii ceva prin predarea de sine. Tu spui:,,până si această abandonare pare să nu ajute”. Atâta timp cât prin predare tu cauti să obtii un rezultat (ceva anume, un ajutor, alinare) aceasta nu este o predare completă. Este o asteptare. În adevărata predare de sine, nu ceri nimic si nu astepti nimic! Ci simplu, doar îmbrătisezi ceea ce este!  ~ E. Tolle

Iubirea nu cunoaste eu-l

  Într-o după-amiază dogoritoare, Iisus a poposit sub un pom într-o grădină. Era foarte cald, iar el obosit, asa că a dormit la umbra unui pom. Nici măcar nu stia cui apartinea casa, grădina sau pomul. Era grădina Magdalenei, o foarte frumoasă prostituată a acelor vremuri. Magdalena s-a uitat pe fereastră si a văzut omul acesta frumos care dormea sub pom. Nu mai văzuse niciodată un bărbat atât de frumos. Tot asa cum există o frumusete a corpului, există si o frumusete a sufletului. Frumusetea corpului e adesea văzută, dar frumusetea sufletului rareori e văzută. Dar când apare frumusetea sufletului, până si cel mai urât corp devine floarea cea mai frumoasă. Văzuse multi oameni frumosi fiindcă la usa ei era mereu o multime adunată - adeseori îi era greu chiar si să se strecoare printre ei si să intre în casă. Magdalena a fost atrasă spre pomul acela ca de un magnet.  Iisus tocmai se pregătea să se ridice si să plece; îsi încheiase odihna. Magdalena i-a zis: ''Vrei să-mi faci hatârul de a intra la mine în casă ca să te odihnesti?''

   Iisus i-a spus: '' Mi-am încheiat acum odihna, sub pomul tău. Acum e timpul să plec. Dar dacă se întâmplă să mai trec pe aici si să fiu obosit, cu sigurantă mă voi odihni în casa ta''. Magdalena s-a simtit rănită. Printi de seamă fuseseră întorsi de la usa ei, iar acum când invita un cersetor de pe stradă să se odihnească în casa ei, el refuza. Lucrul acesta i-a rănit sentimentele astfel că i-a zis: '' Nu, nu primesc refuzul. Trebuie să intri - nici măcar atâta lucru nu faci ca să-mi arăti iubirea ta? Nu vrei să intri si să te odihnesti un răstimp în casa mea?''

   Iisus i-a zis: '' Prin însăsi invitatia ta ti-am intrat deja în casă, căci unde altundeva îti este casa, dacă nu în sentimentele inimii?'' Si dacă mă întrebi: ''Nici măcar atâta iubire nu vrei să-mi arăti?'', eu îti voi spune că poate vei fi întâlnit multi oameni care ti-au spus '' Te iubesc'', dar niciunul dintre ei nu te-a iubit, fiindcă în adâncul lor iubeau altceva.. Si te pot asigura că eu sunt de fapt unul dintre putinii care te pot iubi si chiar te iubesc - fiindcă numai cineva în a cărui inimă a răsărit iubirea poate iubi.''