Iluzia Esecului

ESECUL SUCCESULUI. SUCCESUL ESTE O ILUZIE

În constiinta separării, succesul poate fi definit prin obtinerea sănătătii, bunurilor, pozitiei, etc. Totusi, succesul este doar o parte a monedei, cealaltă fiind esecul. Este jumătatea dicotomiei care va judeca pozitia în viată. Nu poate exista ideea succesului fără ideea esecului. Actuala paradigmă culturală adesea etichetează ca având succes pe cei care se află pe culmile sistemelor noastre institutionale. Liderii politici, directorii corporatiilor, antrepenorii bogati, doctorii si avocatii de top si altii care au câstigat o mare avere si influentă si care în ochii lumii sunt priviti ca modele de succes. Acestia sunt cei din lumea divertismentului care au câstigat o recunoastere extinsă prin filme si televizoare si se află pe culmile scării succesului cultural. În constiinta unitătii, nu există succes sau esec, doar experientă. Nu există clasificari ierahice care să definească o valoare mai mare sau mai mică. Fiecare entitate îsi joacă rolul sau sacru. Persoana care colectează gunoiul de pe stradă are aceasi valoare cu persoana care serveste ca lider a unei natiuni. Indivizii fără casă care cersesc pentru mâncare se află la acelasi nivel ca si liderii celor mai mari corporatii mondiale. Ideea succesului este ideea obtinerii. Chiar prin natura programării mintii, succesul nu este niciodată usor, întotdeauna trebuie câstigat. Când mintea are un tel de obtinut si acesta este realizat, mintea trece apoi la următorul tel. Sau, trăieste în trecut, constant eliminând realizarea trecută pentru a-si satisface ego-ul în mod repetat. Transcendând succesul/esecul, înseamnă a accepta experienta momentului si ce a oferit el. Într-o stare a constiintei unitătii, ''succesul'' poate fi a asculta cântecul unei păsări, a contempla un fir de nisip sau a spăla vasele din bucătărie. În starea unitătii, viata curge si experienta curgerii este împlinirea vietii, în fiecare moment. Niciodată nu este în viitor; este în Aici si Acum. 
În timp ce succesul adesea implică judecarea în relatia cu o altă persoană (cum e câstigul si pierderea), transcenderea succesului revelează cooperarea (unitatea) si nu competitia (separarea). Un meci de fotbal poate fi privit ca o competitie care se sfârseste cu un câstigător si un învins. Aceasta este gândirea constiintei separării. În spatele câstigului si a pierderii există experienta participării, o experientă de a vă oferi energia în cooperare cu echipa voastră si cu cea ''adversă''. Păsiti deasupra luptei, dicotomiei, căci acolo se află unitatea. În unitate, fiecare individ are un rol de jucat, care este potrivit fiecăruia si care sustine colectivul. Acel rol poate sau nu să se potrivească cu definitia standard a succesului sau cu structura sistemelor institutionale ale noastre sau cu asteptările culturale. Ceea ce determină împlinirea unui individ este capacitatea de a vedea valoarea înnăscuta în fiecare moment, nu în sensul că asta va impresiona identitatea sau imaginea cuiva printre ceilalti. Este capacitatea de a păsi pe calea Creatorului, de a trăi vointa divină, de a vă ''cunoaste pe voi însivă''. În cunoasterea de sine noi recunoastem originile constiintei separării conceptelor succesului si ale esecului. Când noi ne mutam în starea unitătii, succesul si esecul sunt văzute ca si mirajele drumului. Nu se află cu adevărat acolo; este o iluzie acceptată pentru a promova un sens fals al identitătii. Unii ar putea observa că foarte mult din progresul nostru de azi se bazează pe lupta individualilor de a avea succes. Asta nu înseamnă că umanul nu ar trebui să se exprime în capacitătile sale creative, căci asta este natura umană. Pictorul va picta; alergătorul va alerga; învătătorul va preda. Si totusi, împlinirea si ''succesul'' pentru fiecare se află în pictură, în alergare, în predare. Se află în trăirea expresiei naturale a vietii, nu în obtinerea capcanelor mintii care sustine un sens fals al sinelui. Judecata înnourează viziunea constiintei unitătii. Succesul se bazează pe a avea si a obtine. Conceptul de a obtine vine din faptul că cineva se vede separat de ceea ce doreste să obtină. Dorinta de a obtine telul, bunurile sau pozitia crează un abis interior, cum ar fi ''nu îl am acum si îl vreau''. Când abisul creat de propria persoană este umplut de către obtinerea telului, există un sens al vindecării sau împlinirii, a abisului umplut. Totusi, în constiinta unitătii, nu există abis, deci nu exista dorintă de umplere a spatiului. Nu există teluri, nici vise, nici dorinte pentru ceea ce încă nu aveti. Există o satisfactie de neînchipuit în moment si pentru ceea ce există în tărâmul experientei actuale. Cum poate o dorintă să obtină mai mult când voi sunteti Tot Ceea Ce Este? Unde separarea crează ideea că cineva este mai putin decât altcineva, unitatea recunoaste realitatea completătii. Renuntând la succes, renuntati si la judecată. Renuntând la judecată, renuntati să mai priviti prin constiinta separării. Renuntând la separare, va mutati în Unitate. 
Si văzând prin unitate, sunteti completi si împliniti. 
Este succesul fără obtinere, victoria fără câstig si realizarea fără luptă. 
Un mesaj de la Scott Rabelais
sursa:http://cornucopiaofconsciousness.blogspot.com/


2 comentarii:

  1. Traind aici si acum, dihotomia esec/succes nu mai exista, nu mai e cu ce sa compari momentul. Nu-l mai poti judeca.

    http://desprecredinta.org/2013/03/prezentul/

    RăspundețiȘtergere