luni, 18 iunie 2012

Bucuria Fiintării

Nefericirea sau negativitatea reprezintă o boală pe planeta noastră. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea în plan interior. Este prezentă pretutindeni, nu doar în cazul oamenilor care nu au îndeajuns, ci chiar mai mult în cazul celor care au mai mult decât suficient. Surprinzător? Nu. Cei cu stare se identifică si mai profund cu forma, se pierd mai mult în continut,  cad mai usor în capcana egoului. Oamenii cred că fericirea lor depinde de ceea ce se întâmplă, adică depinde de formă. Ei nu realizează că întâmplarea reprezintă lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbării. În viziunea lor, momentul prezent este ori tulburat de ceva ce s-a întâmplat si n-ar trebui să se întâmple, ori incomplet - pentru că ceva ce ar fi trebuit să se întâmple, nu s-a întâmplat. În acest fel, ei ratează perfectiunea mai profundă inerentă vietii însesi, o perfectiune ce întotdeauna există deja, dincolo de ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă, dincolo de formă. Acceptati momentul prezent si găsiti perfectiunea aceea mai adâncă decât orice formă si neatinsă de timp. Bucuria Fiintării, care este singura fericire adevărată, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, averi, realizări, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se întâmplă. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodată. Ea izvorăste din dimensiunea fără de formă din interiorul vostru, din constiinta însăsi. Dacă nu rămâneti fără cuvinte atunci când priviti spatiul într-o noapte senină înseamnă că nu vă uitati cu adevărat, nu sunteti total constienti de vastitatea a ceea ce este acolo. Probabil că vă uitati doar la obiecte si, eventual, căutati să le numiti. Dacă v-ati simtit vreodată coplesiti în timp ce priveati spatiul, dacă ati simtit chiar un respect profund în fata acestui mister de neînteles, înseamnă că pentru o clipă ati anulat dorinta de a explica, de a eticheta si ati devenit constienti nu doar de obiectele din spatiu, ci si de profunzimea infinită a spatiului însăsi. Si mai înseamnă că ati devenit suficient de linistiti în interior pentru a observa vastitatea în care există aceste nenumărate lumi. Sentimentul coplesitor nu este dat de faptul că există miliarde de lumi acolo, afară, ci de adâncimea care le contine pe toate. Desigur, nu puteti vedea spatiul, nici nu-l puteti auzi, atinge sau mirosi, atunci cum de puteti sti că există? Această întrebare ce pare logică contine deja în ea o eroare fundamentală. Esenta spatiului este neantul, asadar el nu „există” în sensul normal al cuvântului. Doar lucrurile - formele există. Chiar si faptul de a-l numi spatiu poate induce în eroare: numindu-l, îl transformati într-un obiect. Să formulăm ideea astfel: în voi există ceva care are o afinitate cu spatiul, de aceea puteti fi constienti de el. Constienti de el? Nici exprimarea aceasta nu este în totalitate adevărată, căci cum puteti fi constienti de spatiu, dacă nu există nimic de care să fiti constienti? Răspunsul este simplu si în acelasi timp profund. Atunci când sunteti constienti de spatiu, nu sunteti în realitate constienti de nimic, în afară de constiinta însăsi - spatiul interior al constiintei. Prin voi, universul devine constient de el însusi! Când ochii nu găsesc nimic de văzut, acel nimic este perceput ca spatiu. Când urechile nu găsesc nimic de auzit, acel nimic este perceput ca liniste. Când simturile, menite să perceapă forma, întâlnesc absenta formei, constiinta fără de formă care se află în spatele perceptiei si face posibilă orice perceptie si orice experientă nu mai este eclipsată de formă. Atunci când contemplati profunzimea nepătrunsă a spatiului sau ascultati linistea din primele ore ale diminetii, chiar înainte de răsărit, ceva din voi rezonează cu ele ca si cum le-ar recunoaste. Atunci simtiti profunzimea vastă a spatiului ca pe propria voastră profunzime si stiti că linistea nepretuită lipsită de formă reprezintă ceea ce sunteti voi, dar la un nivel mai profund decât oricare dintre lucrurile care formează continutul vietii voastre. Ceea ce vedeti, auziti, simtiti, atingeti sau gânditi este jumătate de realitate, ca să spunem asa. Este forma. În învătăturile lui Iisus este denumită, simplu, „lumea”, iar cealaltă dimensiune este „împărătia cerurilor” sau „viata vesnică”. Boala colectivă a umanitătii este aceea că oamenii sunt atât de absorbiti de ceea ce se întâmplă, atât de hipnotizati de lumea formelor fluctuante, atât de captivi de continutul vietii lor încât au uitat esenta, cea care este dincolo de formă, dincolo de gândire. Sunt atât de devorati de timp, încât au uitat eternitatea, care este originea lor, casa lor, destinul lor. Eternitatea este realitatea vie a ceea ce sunteti. Deveniti constient de respiratia voastră. Constientizarea respiratiei îndepărtează atentia de la gândire si creează spatiu. Aceasta este una din modalitătile de a da nastere constiintei. Respiratia nu este ceva ce faceti voi, ci ceva ce se întâmplă si ai căror martori deveniti voi. Respiratia se întâmplă de la sine. Inteligenta din interiorul corpului este cea care face aceasta. Tot ce aveti voi de făcut este să urmăriti cum se întâmplă.
- Eckhart Tolle - 


marți, 5 iunie 2012

Copilul Interior

Daca dorim sa ne transformam in bine, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le facem este vindecarea copilului interior de care am uitat. Mult prea multi oameni isi ignora acest copil interior. Indiferent ce varsta ai, inauntrul tau se afla un copil care are nevoie de iubirea si de acceptarea ta.
Daca esti femeie, indiferent cat de independenta te consideri, tu ai inauntrul tau o fetita foarte delicata, care are nevoie de ajutor. Daca esti barbat, indiferent cat de macho te consideri, tu ai inauntrul tau un baietel care tanjeste dupa afectiune si dupa caldura sufleteasca.
Este de o importanta vitala sa incepem sa acordam atentie copilului nostru interior. Nu este o strategie sanatoasa sa negam faptul ca ranile noastre din copilarie ne-au afectat viata. Aceste rani emotionale ne-au afectat in fiecare zi si ne-au impiedicat sa ne iubim pe noi insine asa cum am fi meritat. Am fost niste parinti abuzivi pentru copilul nostru interior atat timp. Acum e timpul sa incetam.
De cate ori avem o reactie emotionala puternica la ceva sau la cineva si simtim ca ne-a fost apasat un buton interior in jurul caruia s-a strans multa energie negativa in timp, acest lucru inseamna ca sunt atinse rani mai vechi. Copilul interior simte panica si se simte lipsit de speranta, nu adultul.  Si intotdeauna cand ne aflam intr-o astfel de situatie este vital sa validam sentimentele copilului, oricat de irationale si de lipsite de sens i s-ar parea adultului din noi. Sa-i spunem in acele momente copilului ca nu il vom mai parasi niciodata orice s-ar intampla, ca vom fi intotdeauna alaturi de el si ca il vom iubi.
E nevoie sa devenim un parinte iubitor pentru copilul din noi. E nevoie sa invatam sa ne ingrijim ranile din trecut. Putem face acest lucru incercand sa relationam cu acele parti ranite din noi. Putem incerca sa initiem un dialog. Sa vorbim in orice fel putem sa vorbim cu acele parti din noi care au nevoie de iubirea noastra. Cu prima ocazie in care te simti linistit, inchide ochii si vorbeste-i copilului interior.
 La inceput, copilul nu te va crede si pe buna dreptate. Daca au trecut sa zicem 62 de ani de cand nu i-ai mai vorbit, e posibil sa fii nevoit sa repeti de cateva ori acest lucru inainte ca el sa inceapa sa te creada. De aceea, fii perseverent. Spune-ti mereu : “Doresc cu adevarat sa vorbesc cu tine, sa te ingrijesc, sa te iubesc.”  Si incepe sa construiesti increderea.
E nevoie sa il salvam si sa-l hranim cu dragoste pe copilul nostru interior si sa il oprim din a ne mai controla viata de adult. Sa-l dam jos de la volanul vietii nostre. Copiii nu au permis de conducere si nu trebuie sa aiba controlul. In egala masura, nu trebuie sa fie abuzati si abandonati. Cu toate astea, facem exact invers: ne abandonam si ne abuzam copilul interior, il incuiem intr-un loc intunecat din sufletul nostru, dupa care il lasam sa conduca autobuzul vietii noastre,  lasand ranile copilului sa ne influenteze viata. Cum facem asta?
De multe ori ne lasam dominati de sentimentele de neputinta si lipsa de merit pe care le aveam in copilarie, cand cineva ne spunea: “Esti un prost. Nu esti suficient de bun, nu faci nimic ca lumea. Iar ai gresit! ”  Iar durerea de a simti aceste lucruri devine atat de mare incat incepem sa ne cream cai de a fugi de sentimentele noastre.
Modurile in care ne protejam ca adulti de durere sunt alcoolul, mancarea, tigarile, drogurile, relatiile disfunctionale, munca excesiva, obsesiile. Iar jocul merge de obicei asa: ma simt gras, ma judec pentru ca sunt gras, mi-e rusine de mine ca sunt gras, ma pedepsesc pentru ca sunt gras, apoi sufar atat de mult incat trebuie sa gasesc o cale de a ma elibera de durere, asa ca mananc mult, apoi ma judec pentru ca am mancat mult, etc., etc. Acest ciclu al durerii duce la nenumarate abuzuri fata de noi insine si ne perpetueaza sentimentul ca nu suntem demni de dragoste.
Unul din primele lucruri pe care trebuie sa i le spui copilului tau interior atunci cand iei pentru prima oara legatura cu el este sa ii ceri iertare. Spune-i ca iti pare rau ca nu ai mai vorbit cu el in toti acesti ani de cand ai crescut, si cu atat mai mult daca l-ai certat. Spune-i ca doresti sa il recompensezi pentru tot acest timp in care te-ai indepartat de el. Intreaba-l cum il poti face fericit. Intreaba-l ce anume il sperie, cum il poti ajuta si ce anume asteapta de la tine.
Alte metode de a intra in legatura cu copilul interior si de a-i vindeca ranile ne sunt propuse de John Pollard in cartea “Fii propriul tau parinte”. Metoda se numeste self-parenting, si se bazeaza pe monitorizarea dialogului interior, pentru a vedea cand jucam rolul de parinte si cand suntem copii si care este raportul dintre cele doua roluri.Cele doua voci poarta un dialog permanent in interiorul nostru. Parintele interior este vocea care provine din programarea primita de la parinti din momentul nasterii pana la 7 ani. Ca si copii, noi internalizam gandurile si judecatile de valoare ale celorlalti, in mod automat, fara sa le punem sub semnul intrebarii. Le adoptam atitudinea fata de viata ca si cum ar fi a noastra.
Parintele tau interior joaca astazi rolul pe care l-au jucat parintii tai pentru tine. Ceea ce ne poate imbunatati viata este schimbarea felului in care acest parinte interior isi indeplineste rolul. Acest lucru se face progresiv, prin sesiuni zilnice, in care invatam sa iubim, sa sprijinim si sa hranim copilul interior cat putem de mult, pana la stadiul in care acesta ajunge sa fie o personalitate complet pozitiva, plina de energie si dragoste.
Scopul nostru nu trebuie sa fie niciodata sa schimbam Copilul interior! El nu trebuie schimbat, el trebuie doar abordat cu cea mai mare dragoste si grija, pentru a reusi sa devina ceea ce a fost proiectat sa fie.
Copilul tau interior iti afecteaza viata mai mult decat vrei sa admiti. Pentru orice  lucru pe care vrei sa-l obtii in viata ai nevoie de cooperarea copilului tau interior. El este sursa energiei si a entuziasmului. Daca incepi sa faci o treaba din ce in ce mai buna ca parinte interior, copilul tau interior va incepe sa se simta mai bine si sa te ajute mai mult.
Parintele nostru interior va semana intotdeauna cu parintii nostri sau cu cei care ne-au crescut. Daca ai avut o copilarie plina de conflicte si de temeri, acum iti tratezi copilul interior in acelasi fel. Nu e vina ta. Ai avut atat de multa incredere in adultii din jurul tau si ai vrut sa le semeni atat de mult, incat ai devenit ca ei.
Insa acum ai control deplin asupra dialogului tau interior si este cazul sa nu mai dai vina pe ceilalti pentru faptul ca parintele tau interior este abuziv si controlator. Despre cum putem face acest lucru si o despre metoda self-parenting in detaliu, vom vorbi mai mult in articolul urmator.
Pana atunci, aminteste-ti : Tu esti singura persona cu care vei trai pentru totdeauna! Atat timp cat nu vei fi de acord sa iti iubesti singur copilul interior, celorlalti oameni le va fi foarte greu sa te iubeasca. De aceea, accepta-te neconditionat si din toata inima. Va fi cel mai bun lucru pe care il vei face in intreaga ta viata, pentru procesul tau de dezvoltare personala si evolutie spirituala.


"Puterea este in interiorul tau", Louise Hay, Editura Adevar Divin
"The self-parenting program", Dr. John Pollard III 




duminică, 3 iunie 2012

Întâmpină-ti gândurile cu întelegere

Un gând este inofensiv atât timp cât nu credem în el. Nu gândurile noastre, ci atasamentul fată de gândurile noastre ne provoacă suferinta. A te atasa de un gând înseamnă a crede că este adevărat, fără a-l investiga. 
O credintă este un gând de care ne-am atasat, adesea cu multi ani în urmă. Majoritatea oamenilor cred că sunt ceea ce le spun gândurile lor că sunt.  Într-o zi, am constatat că nu respiram - eram respirată. Am mai observat apoi, spre uimirea mea, că nu gândeam - că, de fapt, eram gândită si că gândirea nu e ceva personal. 
Te trezesti dimineata si îti spui: „ Cred că n-am să gândesc astăzi”? Este prea târziu. Deja gândesti! 

Gândurile apar pur si simplu. Vin din neant si se duc în neant, asemenea norilor ce străbat cerul gol. Ele vin ca să treacă, nu ca să rămână. Nu ne fac nici un rău atât timp cât nu ne atasăm de ele ca si cum ar fi adevărate.
Gândurile sunt asemenea vântului, sau a frunzelor din copaci, sau a stropilor de ploaie care cad. Apar pur si simplu si, interogându-le, ne putem împrieteni cu ele. Te-ai certa cu un strop de ploaie? Stropii de ploaie nu sunt personali, si nici gândurile. Odată ce întâmpini o idee dureroasă cu întelegere, data viitoare când apare, s-ar putea să ti se pară interesantă. Ceea ce obisnuia să fie un cosmar este acum doar interesant. Data viitoare când îsi face aparitia, s-ar putea să o găsesti nostimă. Data viitoare, s-ar putea să nici n-o observi. Aceasta e puterea iubirii fată de ceea ce este.   Katie Byron - Iubeste Ceea Ce Este