miercuri, 29 aprilie 2015

În fata lui Dumnezeu suntem toti precum nebunii

    A  fost odată  un împărat.   În  fiecare zi el avea obiceiul  să  dispară  într-o  încăpere  din mijlocul palatului  său.  Împăratul  tinea  mereu  la  el  cheia  de  la camera  respectivă, iar când  se ducea  în cameră încuia usa pe dinăuntru. Încăperea aceea avea o singură usă si nicio fereastră. Din douăzeci si patru de ore, el petrecea în camera respectivă cel putin o oră. 
     Nici măcar sotiile lui nu stiau nimic despre acea încăpere, fiindcă el nu vorbise niciodată nimănui despre ea. Dacă întreba cineva, el zâmbea si tăcea si nu dădea nimănui cheia. Toti cei din jur erau surprinsi de acest lucru si curiozitatea lor crestea cu fiecare zi: ,, Ce face el acolo?’’ Nu stia nimeni. Stătea o oră în camera aceea încuiată, apoi iesea în tăcere si punea cheia în buzunar, iar în ziua următoare făcea iar acelasi lucru. În cele din urmă curiozitatea oamenilor a întrecut orice limită si ei au conspirat ca să afle ce făcea împăratul. Ministrii lui, nevestele lui, fiii lui, fiicele lui au luat cu totii parte la conspiratie. 
    Într-o noapte au făcut o gaură în zid, ca să poată vedea ce făcea el când intra data viitoare acolo. A doua zi, când împăratul a intrat, cu totii s-au uitat pe furis prin gaură, unul câte unul. Dar cel care punea ochiul în dreptul găurii se dădea imediat în lături si spunea: ,, Ce tot face? Ce tot face?’’ Dar nimeni nu putea spune ce făcea el.
Împăratul intrase si-si dăduse jos toate hainele. Apoi si-a întins bratele către cer si a zis: ,,O, Doamne! Persoana care purta hainele astea nu sunt eu. Ea nu reprezintă realitatea mea – aceasta e realitatea mea.’’ Si începea să sară si să urle si să strige insulte si să se poarte ca un nebun.
    Oricine se uita prin gaură se dădea imediat la o parte, socat si zicea: ,,Ce face împăratul nostru? Noi credeam că poate face yoga sau spune rugăciuni. Dar asa ceva! Ce face?’’
    Si îi zicea împăratul lui Dumnezeu: ,,Persoana tăcută si cu aspect pasnic care stătea îmbrăcată în fata ta e absolut falsă. Bărbatul acela era un om cultivat. L-am făurit în tot felul acesta prin eforturile mele. În realitate, eu sunt asa cum mă vezi acum. Asta e realitatea mea, asta e nuditatea mea si asta e nebunia mea. Dacă îmi accepti realitatea, atunci e totul bine – fiindcă eu pot să-i păcălesc pe oameni, dar cum te pot păcăli pe tine? Purtând haine, le pot arăta oamenilor că nu sunt gol, însă tu stii foarte bine că sunt gol. Cum te-as putea păcăli pe tine? Le pot arăta oamenilor că sunt tăcut si beatific, dar tu mă cunosti în adâncul fiintei mele. Cum te pot păcăli pe tine? În fata ta nu sunt decât un nebun.’’



vineri, 24 aprilie 2015

Adevărul Muntelui

A fost odată un munte al cărui vârf se ascundea dincolo de nori; în jurul lui se întindeau câmpii vaste si văi după văi. În căutarea acestui vârf de munte oamenii se adunau din cele patru colturi ale lumii; oameni de nationalităti si temperamente diferite veneau acolo spre a descoperi Adevărul pe care-l continea muntele. Unii veneau să studieze flora si fauna coastelor, altii veneau să studieze stiintific straturile lui, înăltimea, circumferinta si umbra proiectată. Altii veneau să-l adore, să se bucure, să-l glorifice si să-i poarte amintirile în inimile lor. Unii veneau să-l picteze, altii să-l fotografieze, altii să ia mici bulgări de pământ sau pietre de munte, altii să săvârsească ceremonii în jurul lui, iar altii veneau si nu auzeau decât propriul lor ecou, propriul lor râs sau plâns. Altii veneau dorind cunoastere si dorind ca muntele să le dea solutii tuturor neajunsurilor lor. Vârful muntelui era însă dincolo de nori, aproape de cer si putini au fost cei care s-au urcat până în vârf si au avut de acolo deplina priveliste a tuturor văilor si câmpiilor, a tuturor popoarelor si raselor. 
   La fel este si Adevărul. Trebuie să fie puternic omul care vrea să urce în vârful muntelui, care vrea să înteleagă Adevărul în toată goliciunea lui, în toată perfectiunea lui. El trebuie să aibă o inimă tare si o minte tare ca să prindă si să mentină Adevărul si ochii tari, ca să poată suporta viziunea, să poată privi în fată gloria acestui Adevăr. Oamenii care vin să adore o imagine, să adore stâncile muntelui, zăresc numai o parte din el, si apoi se întorc acasă satisfăcuti de mica lor întelegere, de mica lor cunoastere, de mica lor întelepciune. Dar câtă vreme ei nu au întregul Adevăr, absolutul Adevăr, în toată profunzimea lui, în toată simplitatea lui, ei nu sunt Adevărul. Partea nu face întregul; un singur aspect al Adevărului nu dă deplina întelegere a Adevărului întreg. 
   Eu doresc să vă dau întregul Adevăr, acel Adevăr care sălăsluieste în mine si pe care eu am învătat, în curs de secole, de-a lungul mai multor vieti, să-l cuceresc si să-l stabilesc adânc în inima mea. Înainte de a putea accepta acest Adevăr în mod deplin, înainte de a-l putea întelege în toată goliciunea lui, în toată simplitatea lui, trebuie să dobânditi puritatea mintii si linistea inimii. Voi toti doriti solutii imediate pentru umbrele trecătoare ale suferintelor voastre, pentru umbrele trecătoare ale bucuriilor voastre si pentru că solutia nu este niciodată exterioară, ci tine numai de propria voastră întelegere, de propria voastră cunoastere, de propria voastră întelepciune, sunteti deceptionati. Pentru că nu sunteti în stare să întelegeti Adevărul în deplinătatea lui, există nedumerire, există confuzie, există întrebări, există îndoieli. Voi vreti ca toate lucrurile voastre, toate mâhnirile voastre, tot ce ati acumulat de secole, să fie măturat de licărirea de o clipă a Adevărului.
   Cum puteti tine râul curat, pur, fără murdărie, dacă izvorul însusi este pângărit? Trebuie asadar să vă întoarceti la izvor si acolo să începeti din nou; să începeti din nou să urcati acele povârnisuri pe care le-ati mai urcat. Reclamă însă renuntare completă, traversarea unor mari dureri, mari plăceri si extaze, dacă voiti să ajungeti la acel vârf de munte care-si tine fruntea deasupra norilor întelegerii omenesti. Dacă nu aveti o minte pură si o inimă curată, dacă nu aveti o minte care să posede întelegere si o inimă iubitoare si afectuoasă, atunci orice autoritate, orice cunostintă ati avea, din cărti sau de la oameni, se vor ofili ca frunzele toamnei. 
   Cei care vor să urce înăltimile întelegerii, ale Adevărului în întreaga lui plenitudine, în întreaga lui măretie si simplitate, trebuie să-si tină inima si mintea curate, perfecte si tari. Si pentru a face aceasta trebuie să vegheati si să vă examinati, să vă criticati singuri si necontenit să vă schimbati. 
   E necesar să fiti oameni tari, să fiti oameni cu experientă în întelepciune, înainte de a putea întelege Adevărul în toată măretia lui. Dacă vreti să urcati înăltimile unde se află Adevărul, trebuie să vă supravegheati toate faptele, trebuie să vă supravegheati toate gândurile, trebuie să vă supravegheati toate simtămintele, pentru că ele limitează dacă nu sunt curate, dacă nu sunt pure, dacă nu sunt tari, în raport cu Adevărul. Cine îl poate ajuta pe omul slab să urce creasta muntelui? Numai el singur se poate ajuta, numai el singur îsi poate aduna puterile ca să poată urca. Asadar, cei care doresc Adevărul ce le va distruge toate durerile si necazurile lor trecătoare, toate dorintele lor trecătoare, trebuie să aibă o inimă puternică, curată si pură. Trebuie să aibă întelepciune, experientă, intuitia care călăuzeste. 
   Pentru a dobândi toate aceste lucruri, trebuie să vă îndoiti, trebuie să cercetati fiecare actiune, să examinati fiecare gând ce tresare în voi si să nu fiti multumiti, nici măcar un minut, până nu sunteti multumiti de propriul vostru Adevăr, până când nu ati dobândit acea sigurantă care se naste din marea nesigurantă - nesiguranta scopului vostru, nesiguranta determinării voastre. Căci din această nesigurantă se va naste o sigurantă imensă, puternică si constientă de scopul în sine. 
   Păziti-vă, de asemenea, de autoritate. Autoritatea vă poate sprijini pentru o clipă, însă ea nu este durabilă, nu este permanentă si nu este Adevărul; ea este ca norul care trece pe cerul limpede si senin. Norul trece si voi rămâneti goi, arzând în lumina soarelui dogoritor. Dacă doriti să aveti acea cunoastere care să fie a voastră proprie, care să fie propria voastră creatie, rezultatul propriei voastre experiente, trebuie să coborâti în voi însivă, să vă curătati de toate lucrurile pe care le-ati acumulat, să vă curătati de toate impuritătile cu care v-ati încărcat, si apoi, încetul cu încetul, asa cum soarele răsare dimineata si împrăstie negura cu razele sale, tot asa se va naste în voi puterea, hotărârea si determinarea scopului suprem - acela de a urca în vârful muntelui. Deoarece numai acolo se află suprema mângâiere, pentru că numai ce ati adunat prin propria voastră cunoastere este durabil si permanent, si nimeni, oricine ar fi acela, nu mai poate distruge ceea ce ati creat cu propriile voastre suferinte si dureri. Iar de aici izvorăste dorinta de a trăi nobil; căci cine altul vă poate da dorinta de a trăi nobil în afară de voi însivă? 
   Ce inimă, în afară de cea proprie, poate inspira si îndemna o fiintă omenească să păsească pe calea păcii, pe calea Eliberării si a Fericirii? Altii vă pot doar încuraja sau descuraja, dar numai în voi însivă zace tăria de a păsi, numai în voi însivă zace hotărârea, numai în voi însivă zace întelepciunea. Dacă vreti să realizati acest Adevăr, dacă vreti să deveniti perfecti în cunoasterea acestui Adevăr, trebuie să treceti prin acel proces al renuntării, dând la o parte lucrurile care nu mai au valoare, dând la o parte mica voastră cunoastere, cu scopul de a câstiga o întelepciune si mai mare si asa, când veti ajunge în locul unde nu mai există nici un nor al îndoielii, al mistificatoarei judecăti, acolo unde nici vorbă nu mai poate fi de pervertirea judecătii sau de gânduri false, de emotii false si de iubiri trecătoare, atunci veti fi, cu adevărat, în posesia Adevărului. 
   Astfel, cei care au venit să adore muntele, îl vor adora, îl vor fotografia, vor duce cu ei pământul pe care l-au adunat, vor cerceta zânele si îngerii din jurul muntelui; aceia însă care au urcat până în vârf vor deveni muntele însusi, aceia care au ajuns până la pisc vor cunoaste fericirea de a ajuta, de a dărui si de a elibera pe ceilalti.
   Fiti atenti la ceea ce duceti cu voi, Adevărul întreg sau numai o parte din el. Dacă este numai o parte, lăsati atunci să crească în voi dorinta arzătoare de a atinge vârful muntelui, de a deveni însusi Adevărul. Când veti ajunge în acest stadiu, atunci veti fi în stare să dati acele ape ale vietii care sunt eterne, veti fi în stare să potoliti setea lumii, veti fi voi însivă mângâietorii lumii. Voi toti mergeti cu lumini de candelă; eu însă, pentru că vă port în inima mea, as vrea să vă dau lumina soarelui. 
   Cu soarele în inimi si cu fericirea în suflete, puteti crea lucruri care sunt durabile, lucruri care dau celorlalti mângâiere eternă. Pentru acela care a atins Eliberarea, pentru acela care a realizat, care detine Adevărul, nu există durere. Fiindcă în mine existati cu totii, pentru mine nu există separare; fiindcă voi nu mă aveti încă pe mine, există pentru voi separare si durere. Există separare pentru cei care, din cauza îngustei lor întelegeri a Adevărului, nu au cucerit Adevărul, nu au devenit parte integrantă din acest Adevăr. Dacă purtati însă în inima voastră acest Adevăr care este sfârsitul tuturor căutărilor, atunci nu va mai exista nici o separare. 
   În această luptă, în această crâncenă trudă pentru atingerea piscului muntelui, durerea si cu bucuria se împletesc. Oriunde veti merge, dacă aveti acest Adevăr cu voi, nu veti mai fi singuri, nu veti mai fi deprimati si nu veti mai avea nevoie de mângâiere din afară, nu vă va mai fi necesar nici un alt adevăr în afară de acest unic si etern Adevăr. ~ Jiddu Krishnamurti  [Viata Eliberată]

vineri, 17 aprilie 2015

Limbajul Fiintei


Atunci când devii intim cu cineva, când există un fel de iubire, apare tăcerea si nu mai ai nimic de spus. În realitate, nu e nimic de spus - nimic. Cu străinii sunt multe de spus, cu prietenii nu e nimic de spus. Si tăcerea devine grea, apăsătoare, pentru că nu esti obisnuit cu ea. Nu stii ce muzică e tăcerea. Cunosti doar un singur mod de a comunica, si acela e cu mintea. Nu stii să comunici cu inima, de la inimă la inimă, în tăcere. Nu stii să comunici doar fiind acolo, prin prezenta ta. Cresti, si vechiul model de comunicare nu mai corespunde. Va trebui să găsesti alte moduri de comunicare nonverbale. Cu cât esti mai matur, cu atât ai mai multă nevoie de comunicare nonverbală. Ai nevoie de un limbaj fiindcă nu stii să comunici. Când ajungi să stii să comunici, încetul cu încetul renunti la limbaj, nu mai ai nevoie de el. Limbajul e doar o metodă de scoală primară. Adevărata metodă e tăcerea. Asa că nu adopta o atitudine gresită, altfel te vei opri din crestere. Nimic nu lipseste când limbajul dispare; asta e o idee gresită. Ceva nou a luat fiintă, si vechiul sablon nu mai ajunge ca să-l cuprindă. Cresti, si îmbrăcămintea îti va rămâne scurtă. Cu cât meditezi mai mult, cu atât vei iubi mai mult, iar, în cele din urmă, va veni o clipă când numai tăcerea te va ajuta. Asa că data viitoare când vei fi cu cineva si nu veti comunica prin vorbe, în loc să fii stingher, fii fericit. Rămâi tăcut si lasă tăcerea să comunice. Osho [ Intimitatea - Încrederea în sine si în celălalt]