miercuri, 14 august 2013

Capcanele materialismului spiritual

Conştienţa ta îşi are sursa în unitate, iar în loc să cauţi în afara ta, mergi la Sursă şi înţelege cine eşti.
A căuta este un cuvânt ce se aplică adesea căii spirituale şi mulţi oameni se numesc cu mândrie căutători. Problema este că actul căutării, în sine, porneşte de la o presupunere falsă. Actul de căutare este blestemat, deoarece reprezintă o vânătoare care te duce în afara ta, nu contează că este Dumnezeu sau bani. Căutarea productiv este atunci când laşi la o parte presupunerea de a câştiga un premiu. Începi de la tine însuşi, deoarece Sinele tău este cel care conţine toate răspunsurile.
Pentru materialismul spiritual, avem următoarele capcane:
- Să ştii încotro mergi.
- Să te lupţi ca să ajungi acolo.
- Să foloseşti harta altcuiva.
- Să lucrezi pentru a deveni mai bun.
- Să-ţi stabileşti un orar.
- Să nu aştepţi o minune.
Un căutător adevărat evită aceste capcane şi le aplică pe următoarele:
Să nu ştii încotro mergi. Evoluţia spirituală este spontană, iar întâmplările importante au loc pe neaşteptate, la fel ca şi cele mărunte. Un singur cuvânt îţi poate deschide inima, iar o singură privire îţi poate spune cine eşti cu adevărat. Trezirea nu se întâmplă după un plan. Tot ce poţi să-ţi imaginezi dinainte sunt doar imagini, iar imaginile nu sunt niciodată aceleaşi, deci, lucru cu obiectivul.
Nu te lupta să ajungi acolo. Dacă la capătul drumului ar exista vreo răsplată spirituală, cum ar fi un vas cu aur sau cheia raiului, cu toţii am munci din greu pentru această recompensă. Nu primeşti un Cec, ci devii altă persoană, acelaşi lucru este adevărat şi pentru dezvoltarea spirituală, lucru ce se întâmplă în planul conştienţei, mai degrabă decât pe tărâmul fizic.
Nu urma harta altcuiva. Au fost timpuri când eram sigur că meditaţia profundă cu o mantră specială practicată continuu este cheia de a ajunge iluminare. Este nevoie de precauţie, căci dacă urmezi harta altcuiva s-ar putea să intri într-un mod fix de gândire, dar ele nu sunt acelaşi lucru cu libertatea. Trebuie adunate învăţături din toate direcţiile şi să le consideri adevărate, doar pe acelea ce duc la progresul propriu, dar să rămâi deschis la schimbările care se petrec în tine. Nu face din asta un proiect de autoperfecţionare. Autoperfecţionarea este ceva real, dar oamenii rămân blocaţi în locuri din care pot să înveţe să iasă. Unii oameni simt că se îmbunătăţesc extraordinar atunci când li se lărgeşte conştienţa, însă este nevoie să fii foarte puternic, pentru a te confrunta cu multe obstacole şi provocări ce te aşteaptă pe Cale. Conştienţa lărgită vine ca un preţ, acela de a-ţi abandona limitările şi pentru oricine ce se simte o victimă, aceste limitări sunt adeseori atât de rezistente încât evoluţia este foarte lentă. Este de înţeles să cauţi ajutor la nivelul la care a apărut problema.
Nu-ţi stabili termene. Sunt mulţi oameni care au renunţat la spiritualitate, pentru că nu-şi atingeau obiectivele suficient de repede. Cel mai bun mod de a evita o dezamăgire este să nu-ţi stabileşti de la început nici un termen, deşi multora li se pare că acest lucru e greu de făcut, fără să-şi piardă motivaţia. Fără îndoială disciplina are de-a face cu a-ţi aminti să meditezi regulat, să te ţii de cursuri, să citeşti cărţi care te inspiră şi să-ţi păstrezi scopul viu. Pentru a ajunge la o viaţă spirituală este nevoie să te dedici, în acest mod e mai puţin
probabil să cazi pradă dezamăgirii.
Nu aştepta o minune. Nu contează cum defineşti miracolul, extazul permanent şi veşnic. Miracolul înseamnă să-l laşi pe Dumnezeu să facă tot, el separă lumea supranaturală de această lume, aducând speranţa că într-o zi această lume supranaturală îşi va face prezenţa.
Dacă poţi să eviţi capcanele materialismului spiritual, eşti mai puţin tentat să alergi după un obiectiv anume şi imposibil. Cele mai spiritualizate personalităţi din istorie nu au fost nici ele totalmente bune, dar au fost totalmente fiinţe umane, deci, au accepta şi au iertat şi nu au judecat. Oamenii trebuie să accepte pentru totdeauna că avem o viaţă căreia fiecare dintre noi este liber să-i dea o formă, prin alegerile ce le face.
Singurul lucru care va fi întotdeauna pur şi neprihănit este propria conştienţă după ce o înţelegi. Conştienţa oferă o alternativă dincolo de conflict. Trebuie să existe altcineva care priveşte, deci, există un observator care este conştient. Acest observator tăcut este cea mai simplă versiune a noastră, adică aceea care pur
şi simplu este. Ca să te recâştigi pe tine însuţi, trebuie să ajungi cât mai aproape de zero cu putinţă (observatorul tăcut). În esenţa sa, realitatea este existenţa pură, deci, întâlneşte-te pe tine însuţi acolo şi atunci vei fi capabil să creezi orice să existe.  Deepak Chopra - Secretul vietii

miercuri, 7 august 2013

În fiecare defect se află ascunsă o comoară

Un bărbat din India avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băt, si le căra pe după gât. Un vas era crăpat, iar celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: bărbatul aducea doar un vas si jumătate de apă. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit! După 2 ani de asa zisă nereusită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi bărbatului lângă izvor: “ - Mă simt atât de rusinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!” Bărbatul a zâmbit. “ - Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am stiut defectul tău si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospătează casa.” 
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile si defectele, împreună, ne fac viata mai interesantă si ne răsplătesc mai mult! Este bine să luăm fiecare persoană asa cum este si să căutăm ce este bun în ea. 
Deci, nu uitati să mirositi florile de pe partea voastră de drum!

sâmbătă, 3 august 2013

Cunoastere si întelepciune

Cunoaşterea este cea care ne face să credem că nu suntem perfecţi. Orice tip de cunoaştere am avea, aceasta nu este reală decât dintr-o anumită perspectivă a percepţiei. Dacă schimbăm unghiul de percepție, cunoaşterea se schimbă. De aceea, dacă pornim numai de la cunoaşterea noastră, noi nu avem cum să ne descoperim pe sine, iar acesta este scopul oricărui om, indiferent dacă îşi dă seama sau nu: să se cunoască pe sine, să fie el însuși, să îşi trăiască propria sa viaţă, nu viaţa Parazitului – viaţa pentru care a fost programat.
Cunoaşterea nu ne poate conduce la descoperirea de sine; numai înţelepciunea poate face acest lucru. Există o mare diferenţă între cunoaştere şi înţelepciune. Noi folosim cunoaşterea pentru a comunica unii cu ceilalţi, pentru a cădea de acord asupra lucrurilor pe care le percepem. Cunoaşterea este singurul instrument pe care îl avem la dispoziţie pentru a comunica, întrucât oamenii nu mai ştiu să comunice de la suflet la suflet. De aceea, este foarte important felul în care ne folosim de cunoaşterea noastră, căci noi avem tendința să devenim sclavii ei şi să ne pierdem astfel libertatea.
Înţelepciunea nu are nimic de-a face cu cunoaşterea; ea reprezintă în schimb premisa libertăţii interioare. Omul înţelept este liber să îşi folosească mintea şi să îşi controleze viaţa aşa cum doreşte. O minte sănătoasă nu este afectată de Parazit; ea este la fel de liberă cum era înainte de domesticire. Prin vindecarea minţii şi eliberarea de Vis, omul nu îşi redescoperă inocenţa de dinainte, ci devine un înţelept. El redevine la fel ca un copil, dar cu o mare diferenţă: copilul este încă inocent, şi de aceea poate cădea cu uşurinţă în capcana suferinţei şi a nefericirii. Cel care îşi transcende Visul este un înţelept; el nu mai poate cădea, căci acum el cunoaște, deţine cunoaşterea supremă, inclusiv pe cea a Visului.
Pentru a deveni un înțelept nu este nevoie să acumulaţi cunoaştere. Orice om poate deveni un înțelept, absolut oricine. După atingerea înțelepciunii, viaţa devine mult mai simplă, căci omul devine cel care este cu adevărat. Este foarte greu să fii altcineva decât tu însuţi, să încerci să te convingi pe tine şi pe cei din jur că ești altcineva decât ești. Impostura presupune o cheltuială enormă de energie. A fi cel care ești cu adevărat nu presupune nici un efort.
Înțeleptul nu se mai folosește de toate imaginile pe care şi le-a creat de-a lungul timpului; el nu mai pretinde că este altcineva decât este în realitate. El se acceptă pe sine aşa cum este, iar acceptarea de sine se traduce inclusiv prin acceptarea celor din jur aşa cum sunt. Cel înțelept nu mai încearcă să-i schimbe pe ceilalţi sau să le impună punctul lui de vedere. El respectă convingerile lor, aşa cum sunt ele. Îşi acceptă corpul, cu toate instinctele lui. Nu este nimic rău în a avea un trup animalic. Toţi oamenii sunt simultan şi animale, iar animalele au instincte. Din cauza inteligenţei lor, oamenii învaţă să îşi reprime instinctele; ei nu mai ascultă de vocea inimii lor. De aceea, ei se opun corpului şi îi reprimă nevoile, negând chiar că ele ar exista. Acest mod de viaţă este departe de a fi înțelept. Înțeleptul îşi respectă corpul fizic, la fel cum îşi respectă mintea şi sufletul. Viaţa lui este controlată de inimă, nu de minte. El nu îşi mai pune singur piedici, nu îşi mai refuză singur fericirea sau iubirea. Nu se mai simte vinovat de nimic, nu mai emite judecăţi stupide despre sine sau despre cei din jur. Începând din clipa atingerii stării de înţelepciune, toate convingerile care conduc la nefericire, la luptă, care fac viaţa să fie atât de dificilă, dispar pur şi simplu.
Renunțați la toate acele idei care vă fac să credeţi că sunteţi cine nu sunteţi şi fiţi cel care sunteţi cu adevărat. Abandonaţi-vă naturii dumneavoastră, şi nu veţi mai cunoaște suferinţa. Când omul se abandonează adevăratului său eu, el se abandonează în faţa Vieţii, în faţa lui Dumnezeu. După abandonarea egoului, lupta dispare, dispare şi rezistenţa, deci şi suferinţa.
Înțeleptul merge întotdeauna pe calea cea mai simplă, aceea de a fi el însuși. Suferința nu înseamnă altceva decât opunere a unei rezistenţe în faţa lui Dumnezeu. Cu cât veţi opune mai multa rezistenţă, cu atât mai mult veţi suferi. Este cât se poate de simplu.
Imaginaţi-vă că v-aţi trezit brusc de sub magia Visului şi că v-aţi vindecat complet. Nu mai aveţi nici un fel de răni, deci nici otravă emoţională. Imaginaţi-vă libertatea pe care o puteţi experimenta.   Don Miguel Ruiz - Arta de a iubi