sâmbătă, 3 august 2013

Cunoastere si întelepciune

Cunoaşterea este cea care ne face să credem că nu suntem perfecţi. Orice tip de cunoaştere am avea, aceasta nu este reală decât dintr-o anumită perspectivă a percepţiei. Dacă schimbăm unghiul de percepție, cunoaşterea se schimbă. De aceea, dacă pornim numai de la cunoaşterea noastră, noi nu avem cum să ne descoperim pe sine, iar acesta este scopul oricărui om, indiferent dacă îşi dă seama sau nu: să se cunoască pe sine, să fie el însuși, să îşi trăiască propria sa viaţă, nu viaţa Parazitului – viaţa pentru care a fost programat.
Cunoaşterea nu ne poate conduce la descoperirea de sine; numai înţelepciunea poate face acest lucru. Există o mare diferenţă între cunoaştere şi înţelepciune. Noi folosim cunoaşterea pentru a comunica unii cu ceilalţi, pentru a cădea de acord asupra lucrurilor pe care le percepem. Cunoaşterea este singurul instrument pe care îl avem la dispoziţie pentru a comunica, întrucât oamenii nu mai ştiu să comunice de la suflet la suflet. De aceea, este foarte important felul în care ne folosim de cunoaşterea noastră, căci noi avem tendința să devenim sclavii ei şi să ne pierdem astfel libertatea.
Înţelepciunea nu are nimic de-a face cu cunoaşterea; ea reprezintă în schimb premisa libertăţii interioare. Omul înţelept este liber să îşi folosească mintea şi să îşi controleze viaţa aşa cum doreşte. O minte sănătoasă nu este afectată de Parazit; ea este la fel de liberă cum era înainte de domesticire. Prin vindecarea minţii şi eliberarea de Vis, omul nu îşi redescoperă inocenţa de dinainte, ci devine un înţelept. El redevine la fel ca un copil, dar cu o mare diferenţă: copilul este încă inocent, şi de aceea poate cădea cu uşurinţă în capcana suferinţei şi a nefericirii. Cel care îşi transcende Visul este un înţelept; el nu mai poate cădea, căci acum el cunoaște, deţine cunoaşterea supremă, inclusiv pe cea a Visului.
Pentru a deveni un înțelept nu este nevoie să acumulaţi cunoaştere. Orice om poate deveni un înțelept, absolut oricine. După atingerea înțelepciunii, viaţa devine mult mai simplă, căci omul devine cel care este cu adevărat. Este foarte greu să fii altcineva decât tu însuţi, să încerci să te convingi pe tine şi pe cei din jur că ești altcineva decât ești. Impostura presupune o cheltuială enormă de energie. A fi cel care ești cu adevărat nu presupune nici un efort.
Înțeleptul nu se mai folosește de toate imaginile pe care şi le-a creat de-a lungul timpului; el nu mai pretinde că este altcineva decât este în realitate. El se acceptă pe sine aşa cum este, iar acceptarea de sine se traduce inclusiv prin acceptarea celor din jur aşa cum sunt. Cel înțelept nu mai încearcă să-i schimbe pe ceilalţi sau să le impună punctul lui de vedere. El respectă convingerile lor, aşa cum sunt ele. Îşi acceptă corpul, cu toate instinctele lui. Nu este nimic rău în a avea un trup animalic. Toţi oamenii sunt simultan şi animale, iar animalele au instincte. Din cauza inteligenţei lor, oamenii învaţă să îşi reprime instinctele; ei nu mai ascultă de vocea inimii lor. De aceea, ei se opun corpului şi îi reprimă nevoile, negând chiar că ele ar exista. Acest mod de viaţă este departe de a fi înțelept. Înțeleptul îşi respectă corpul fizic, la fel cum îşi respectă mintea şi sufletul. Viaţa lui este controlată de inimă, nu de minte. El nu îşi mai pune singur piedici, nu îşi mai refuză singur fericirea sau iubirea. Nu se mai simte vinovat de nimic, nu mai emite judecăţi stupide despre sine sau despre cei din jur. Începând din clipa atingerii stării de înţelepciune, toate convingerile care conduc la nefericire, la luptă, care fac viaţa să fie atât de dificilă, dispar pur şi simplu.
Renunțați la toate acele idei care vă fac să credeţi că sunteţi cine nu sunteţi şi fiţi cel care sunteţi cu adevărat. Abandonaţi-vă naturii dumneavoastră, şi nu veţi mai cunoaște suferinţa. Când omul se abandonează adevăratului său eu, el se abandonează în faţa Vieţii, în faţa lui Dumnezeu. După abandonarea egoului, lupta dispare, dispare şi rezistenţa, deci şi suferinţa.
Înțeleptul merge întotdeauna pe calea cea mai simplă, aceea de a fi el însuși. Suferința nu înseamnă altceva decât opunere a unei rezistenţe în faţa lui Dumnezeu. Cu cât veţi opune mai multa rezistenţă, cu atât mai mult veţi suferi. Este cât se poate de simplu.
Imaginaţi-vă că v-aţi trezit brusc de sub magia Visului şi că v-aţi vindecat complet. Nu mai aveţi nici un fel de răni, deci nici otravă emoţională. Imaginaţi-vă libertatea pe care o puteţi experimenta.   Don Miguel Ruiz - Arta de a iubi

2 comentarii:

  1. "Un om simplu este cel care uita de sine si care pur si simplu traieste. El nu se lauda si nu se dispretuieste. El este pur si simplu ceea ce este, in mod firesc, fara ocolisuri, fara straduinte, fara analize, fara planuri, fara prea multa glorie, fara afectare, fara rusine. De aceea cred ca simplitatea este mai mult decat o virtute, este un mod de a fi."

    Frumos! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunat, asa este. :) Societatea nu vrea să fim noi însine, doreste să fim în afara noastră. Masca ne seacă de energie.

      Ștergere