miercuri, 14 august 2013

Capcanele materialismului spiritual

Conştienţa ta îşi are sursa în unitate, iar în loc să cauţi în afara ta, mergi la Sursă şi înţelege cine eşti.
A căuta este un cuvânt ce se aplică adesea căii spirituale şi mulţi oameni se numesc cu mândrie căutători. Problema este că actul căutării, în sine, porneşte de la o presupunere falsă. Actul de căutare este blestemat, deoarece reprezintă o vânătoare care te duce în afara ta, nu contează că este Dumnezeu sau bani. Căutarea productiv este atunci când laşi la o parte presupunerea de a câştiga un premiu. Începi de la tine însuşi, deoarece Sinele tău este cel care conţine toate răspunsurile.
Pentru materialismul spiritual, avem următoarele capcane:
- Să ştii încotro mergi.
- Să te lupţi ca să ajungi acolo.
- Să foloseşti harta altcuiva.
- Să lucrezi pentru a deveni mai bun.
- Să-ţi stabileşti un orar.
- Să nu aştepţi o minune.
Un căutător adevărat evită aceste capcane şi le aplică pe următoarele:
Să nu ştii încotro mergi. Evoluţia spirituală este spontană, iar întâmplările importante au loc pe neaşteptate, la fel ca şi cele mărunte. Un singur cuvânt îţi poate deschide inima, iar o singură privire îţi poate spune cine eşti cu adevărat. Trezirea nu se întâmplă după un plan. Tot ce poţi să-ţi imaginezi dinainte sunt doar imagini, iar imaginile nu sunt niciodată aceleaşi, deci, lucru cu obiectivul.
Nu te lupta să ajungi acolo. Dacă la capătul drumului ar exista vreo răsplată spirituală, cum ar fi un vas cu aur sau cheia raiului, cu toţii am munci din greu pentru această recompensă. Nu primeşti un Cec, ci devii altă persoană, acelaşi lucru este adevărat şi pentru dezvoltarea spirituală, lucru ce se întâmplă în planul conştienţei, mai degrabă decât pe tărâmul fizic.
Nu urma harta altcuiva. Au fost timpuri când eram sigur că meditaţia profundă cu o mantră specială practicată continuu este cheia de a ajunge iluminare. Este nevoie de precauţie, căci dacă urmezi harta altcuiva s-ar putea să intri într-un mod fix de gândire, dar ele nu sunt acelaşi lucru cu libertatea. Trebuie adunate învăţături din toate direcţiile şi să le consideri adevărate, doar pe acelea ce duc la progresul propriu, dar să rămâi deschis la schimbările care se petrec în tine. Nu face din asta un proiect de autoperfecţionare. Autoperfecţionarea este ceva real, dar oamenii rămân blocaţi în locuri din care pot să înveţe să iasă. Unii oameni simt că se îmbunătăţesc extraordinar atunci când li se lărgeşte conştienţa, însă este nevoie să fii foarte puternic, pentru a te confrunta cu multe obstacole şi provocări ce te aşteaptă pe Cale. Conştienţa lărgită vine ca un preţ, acela de a-ţi abandona limitările şi pentru oricine ce se simte o victimă, aceste limitări sunt adeseori atât de rezistente încât evoluţia este foarte lentă. Este de înţeles să cauţi ajutor la nivelul la care a apărut problema.
Nu-ţi stabili termene. Sunt mulţi oameni care au renunţat la spiritualitate, pentru că nu-şi atingeau obiectivele suficient de repede. Cel mai bun mod de a evita o dezamăgire este să nu-ţi stabileşti de la început nici un termen, deşi multora li se pare că acest lucru e greu de făcut, fără să-şi piardă motivaţia. Fără îndoială disciplina are de-a face cu a-ţi aminti să meditezi regulat, să te ţii de cursuri, să citeşti cărţi care te inspiră şi să-ţi păstrezi scopul viu. Pentru a ajunge la o viaţă spirituală este nevoie să te dedici, în acest mod e mai puţin
probabil să cazi pradă dezamăgirii.
Nu aştepta o minune. Nu contează cum defineşti miracolul, extazul permanent şi veşnic. Miracolul înseamnă să-l laşi pe Dumnezeu să facă tot, el separă lumea supranaturală de această lume, aducând speranţa că într-o zi această lume supranaturală îşi va face prezenţa.
Dacă poţi să eviţi capcanele materialismului spiritual, eşti mai puţin tentat să alergi după un obiectiv anume şi imposibil. Cele mai spiritualizate personalităţi din istorie nu au fost nici ele totalmente bune, dar au fost totalmente fiinţe umane, deci, au accepta şi au iertat şi nu au judecat. Oamenii trebuie să accepte pentru totdeauna că avem o viaţă căreia fiecare dintre noi este liber să-i dea o formă, prin alegerile ce le face.
Singurul lucru care va fi întotdeauna pur şi neprihănit este propria conştienţă după ce o înţelegi. Conştienţa oferă o alternativă dincolo de conflict. Trebuie să existe altcineva care priveşte, deci, există un observator care este conştient. Acest observator tăcut este cea mai simplă versiune a noastră, adică aceea care pur
şi simplu este. Ca să te recâştigi pe tine însuţi, trebuie să ajungi cât mai aproape de zero cu putinţă (observatorul tăcut). În esenţa sa, realitatea este existenţa pură, deci, întâlneşte-te pe tine însuţi acolo şi atunci vei fi capabil să creezi orice să existe.  Deepak Chopra - Secretul vietii

miercuri, 7 august 2013

În fiecare defect se află ascunsă o comoară

Un bărbat din India avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băt, si le căra pe după gât. Un vas era crăpat, iar celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: bărbatul aducea doar un vas si jumătate de apă. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit! După 2 ani de asa zisă nereusită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi bărbatului lângă izvor: “ - Mă simt atât de rusinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!” Bărbatul a zâmbit. “ - Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am stiut defectul tău si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospătează casa.” 
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile si defectele, împreună, ne fac viata mai interesantă si ne răsplătesc mai mult! Este bine să luăm fiecare persoană asa cum este si să căutăm ce este bun în ea. 
Deci, nu uitati să mirositi florile de pe partea voastră de drum!

sâmbătă, 3 august 2013

Cunoastere si întelepciune

Cunoaşterea este cea care ne face să credem că nu suntem perfecţi. Orice tip de cunoaştere am avea, aceasta nu este reală decât dintr-o anumită perspectivă a percepţiei. Dacă schimbăm unghiul de percepție, cunoaşterea se schimbă. De aceea, dacă pornim numai de la cunoaşterea noastră, noi nu avem cum să ne descoperim pe sine, iar acesta este scopul oricărui om, indiferent dacă îşi dă seama sau nu: să se cunoască pe sine, să fie el însuși, să îşi trăiască propria sa viaţă, nu viaţa Parazitului – viaţa pentru care a fost programat.
Cunoaşterea nu ne poate conduce la descoperirea de sine; numai înţelepciunea poate face acest lucru. Există o mare diferenţă între cunoaştere şi înţelepciune. Noi folosim cunoaşterea pentru a comunica unii cu ceilalţi, pentru a cădea de acord asupra lucrurilor pe care le percepem. Cunoaşterea este singurul instrument pe care îl avem la dispoziţie pentru a comunica, întrucât oamenii nu mai ştiu să comunice de la suflet la suflet. De aceea, este foarte important felul în care ne folosim de cunoaşterea noastră, căci noi avem tendința să devenim sclavii ei şi să ne pierdem astfel libertatea.
Înţelepciunea nu are nimic de-a face cu cunoaşterea; ea reprezintă în schimb premisa libertăţii interioare. Omul înţelept este liber să îşi folosească mintea şi să îşi controleze viaţa aşa cum doreşte. O minte sănătoasă nu este afectată de Parazit; ea este la fel de liberă cum era înainte de domesticire. Prin vindecarea minţii şi eliberarea de Vis, omul nu îşi redescoperă inocenţa de dinainte, ci devine un înţelept. El redevine la fel ca un copil, dar cu o mare diferenţă: copilul este încă inocent, şi de aceea poate cădea cu uşurinţă în capcana suferinţei şi a nefericirii. Cel care îşi transcende Visul este un înţelept; el nu mai poate cădea, căci acum el cunoaște, deţine cunoaşterea supremă, inclusiv pe cea a Visului.
Pentru a deveni un înțelept nu este nevoie să acumulaţi cunoaştere. Orice om poate deveni un înțelept, absolut oricine. După atingerea înțelepciunii, viaţa devine mult mai simplă, căci omul devine cel care este cu adevărat. Este foarte greu să fii altcineva decât tu însuţi, să încerci să te convingi pe tine şi pe cei din jur că ești altcineva decât ești. Impostura presupune o cheltuială enormă de energie. A fi cel care ești cu adevărat nu presupune nici un efort.
Înțeleptul nu se mai folosește de toate imaginile pe care şi le-a creat de-a lungul timpului; el nu mai pretinde că este altcineva decât este în realitate. El se acceptă pe sine aşa cum este, iar acceptarea de sine se traduce inclusiv prin acceptarea celor din jur aşa cum sunt. Cel înțelept nu mai încearcă să-i schimbe pe ceilalţi sau să le impună punctul lui de vedere. El respectă convingerile lor, aşa cum sunt ele. Îşi acceptă corpul, cu toate instinctele lui. Nu este nimic rău în a avea un trup animalic. Toţi oamenii sunt simultan şi animale, iar animalele au instincte. Din cauza inteligenţei lor, oamenii învaţă să îşi reprime instinctele; ei nu mai ascultă de vocea inimii lor. De aceea, ei se opun corpului şi îi reprimă nevoile, negând chiar că ele ar exista. Acest mod de viaţă este departe de a fi înțelept. Înțeleptul îşi respectă corpul fizic, la fel cum îşi respectă mintea şi sufletul. Viaţa lui este controlată de inimă, nu de minte. El nu îşi mai pune singur piedici, nu îşi mai refuză singur fericirea sau iubirea. Nu se mai simte vinovat de nimic, nu mai emite judecăţi stupide despre sine sau despre cei din jur. Începând din clipa atingerii stării de înţelepciune, toate convingerile care conduc la nefericire, la luptă, care fac viaţa să fie atât de dificilă, dispar pur şi simplu.
Renunțați la toate acele idei care vă fac să credeţi că sunteţi cine nu sunteţi şi fiţi cel care sunteţi cu adevărat. Abandonaţi-vă naturii dumneavoastră, şi nu veţi mai cunoaște suferinţa. Când omul se abandonează adevăratului său eu, el se abandonează în faţa Vieţii, în faţa lui Dumnezeu. După abandonarea egoului, lupta dispare, dispare şi rezistenţa, deci şi suferinţa.
Înțeleptul merge întotdeauna pe calea cea mai simplă, aceea de a fi el însuși. Suferința nu înseamnă altceva decât opunere a unei rezistenţe în faţa lui Dumnezeu. Cu cât veţi opune mai multa rezistenţă, cu atât mai mult veţi suferi. Este cât se poate de simplu.
Imaginaţi-vă că v-aţi trezit brusc de sub magia Visului şi că v-aţi vindecat complet. Nu mai aveţi nici un fel de răni, deci nici otravă emoţională. Imaginaţi-vă libertatea pe care o puteţi experimenta.   Don Miguel Ruiz - Arta de a iubi

joi, 25 aprilie 2013

Iubirea - starea de neutralitate

Adevărul este că orice gând prosperă. Fiecare gând pe care-l gândesti îsi aduce aportul de energie, pozitivă sau negativă, la situatia existentă. Gândurile negative prosperă aidoma celor pozitive. Întrucât ai un amestec de gânduri pozitive si negative, situatia ta exterioară le reflectă pe ambele. Cu toate acestea, nu vei reusi să-ti gonesti gândurile negative, focalizându-te pe cele pozitive. De fapt, cu cât te concentrezi mai mult pe gândurile pozitive, cu atât mai multă putere conferi gândurilor tale negative. Acesta este un paradox din care nu se poate iesi. 
Iată de ce poti să renunti la practica afirmatiilor pozitive. Ele sunt pur si simplu un hocus-pocus. Nu mai încerca să-ti schimbi gândurile negative, ci fii doar constient de ele. Fii constient de emotiile atasate de ele si lasa-ti constiinta să te ducă dintr-o parte într-alta. Când îti urmăresti gândurile, devii constient că o parte a ta vrea un rezultat si altă parte vrea altul. Simti că trebuie să alegi între aceste două părti, iar asta îti produce  tensiune si conflict. Când mintea ta se află într-o stare conflictuală, nu iesi din ea alegând între două pozitii opuse.  Asta nu va face decât să instaleze un conflict si mai intens. Iesi din starea de conflict, acceptând ambele pozitii. Cu alte cuvinte, accepti si gândurile pozitive, cât si pe cele negative, fără a le face pe unele mai bune decât pe celelalte. Acesta este un gest de iubire. Iubirea transcede întotdeauna orice fel de dualism. Iubirea nu se declară niciodată de partea cuiva. Ea acceptă întotdeauna validitatea ambelor părti. Crezi să trebuie să alegi între corect si gresit. Dar esti tu sau oricine altcineva capabil să hotărască ce este corect si ce este gresit? De îndată ce crezi să stii, ai pierdut firul adevărului. Asa că nu încerca să alegi. Tu nu stii ce e adevărat si ce este fals. Nu te situa de o parte si nu o respinge pe cealaltă. Acceptă-le pe amândouă, sau pe niciuna.
Fii neutru si vei da piept cu viata în conditiile puse de ea. Până ce nu vei ajunge în această stare de neutralitate, vei continua să impui propriul tău fel de a vedea lucrurile asupra a ceea ce se întâmplă în viata ta si întotdeauna vei avea senzatia lipsurilor sau a pedepsei, deoarece nu-ti cunosti propria valoare. 
- Paul Ferrini -

joi, 11 aprilie 2013

Gânduri despre bine si rău


EGALITATEA
Dumnezeu nu este Dumnezeul egalităţii, ci al dragostei. Egalitatea ar înlătură toată dreptatea şi toată dragostea, ar înlătură toată moralitatea. Oare soţul îşi iubeşte soţia din pricina egalităţii ? Mama îşi iubeşte oare copilul din pricina egalităţii? Prietenul îşi iubeşte oare prietenul din pricina egalităţii ? Inegalitatea este temelia dreptăţii şi reazemul (sprijinul) dragostei. Câtă vreme dăinuieşte dragostea, nimeni nu se gândeşte la egalitate. Câtă vreme domneşte dreptatea, nimeni nu vorbeşte despre egalitate. Când se pierde dragostea, oamenii vorbesc despre dreptate şi gândesc la egalitate. Când, odată cu dragostea, piere şi dreptatea, oamenii vorbesc despre egalitate şi se gândesc la imoralitate. Adică, când morala piere, imoralitatea îi ia locul. Din mormântul dragostei răsare dreptatea, din mormântul dreptăţii răsare egalitatea.

CERCETAREA
Cercetarea ucide dragostea. De aceea ştiinţa este aşa de rece. Şi de aceea nici nu se vorbeşte despre frumuseţea ştiinţei, ci numai de folosul ştiinţei. Omul îndrăgostit nu întreabă nici de neamul, nici de vârsta, nici de averea iubitei sale. Şi sufletul înduhovnicit, adică sufletul arzând de dragoste pentru Dumnezeu, cu mare neplăcere se lasă în cercetarea lui Dumnezeu. Dragostea alungă intelectul ca pe-o iscoadă nefolositoare. Dar, în schimb, uneşte trei raze la un loc: mintea, inima şi sufletul, şi le aprinde într’o singură flacără.

FELURITELE BUNURI
Dacă crezi în Dumnezeu şi gândeşti că bunurile simţurilor şi ale firii sânt singurele bunuri pe care Dumnezeu le dă omului, atunci cugeţi foarte jos despre Dumnezeu. Toate bunurile simţurilor şi ale firii se sfârşesc cu amărăciune. Iar Dumnezeu nu este un vânător care momeşte cu dulceţuri fiarele în groapă. Bunurile firii şi ale simţurilor sânt daruri de mâna a doua ale lui Dumnezeu. Darurile lui Dumnezeu de mâna întâi, pe care Dumnezeul le dă nemijlocit, sânt darurile duhovniceşti. Dumnezeu le dă oamenilor bunurile firii şi ale simţurilor cu un singur rost: ca să-şi aducă aminte de bunurile mai înalte, mai dulci şi mai trainice. Cu adevărat, fără de minte va fi cel ce nu înţelege acest lucru, şi nefericit cel ce nu-şi însuşeşte acest lucru. Bunurile firii şi ale simţurilor, împreună cu tot cosmosul, sânt doar o poftire la ospăţul împăratului, prin vestirea bucatelor şi a darurilor, a cântărilor şi a jocurilor. Fericit este cel ce se bucură de poftire şi se grăbeşte să-i răspundă. Fericit cel ce socoteşte poftirea, poftire. Dar vai de acela, de două ori vai de acela care va socoti poftirea împăratului drept adevărat ospăţ, şi lăudânduse şi bucurându-se nebuneşte de ea, uită să mai răspundă poftirii împăratului.

LUPTA PENTRU EXISTENTĂ
Să nu crezi în marea iluzie care se numeşte „lupta pentru existenţă.” Această vorbă are înţeles numai dacă înseamnă luptă pentru Dumnezeu, altfel e lipsită de înţeles. Iar pentru cel ce şi-a găsit viaţa în Dumnezeu, nu mai este nici o luptă pentru existenţă. Dumnezeu nu este în nici o luptă cu nimeni. Singură prezenţa lui Dumnezeu aduce biruinţa lui Dumnezeu. Lupta pentru a fi, în înţelesul obişnuit al cuvântului, înseamnă lupta pentru menţinerea cât mai lungă a trupului aici, pe pământ. Aceasta, deci, nu este o luptă pentru viaţă, ci o luptă pentru trup. Că această sintagmă este iluzorie se poate vedea limpede din faptul că oamenii care nu au cunoscut-o, n’au trăit nici mai puţin cu trupul, şi nici mai nefericiţi decât cei care au trăit urmându-o. Ci chiar dimpotrivă! Viaţa nu se răpeşte, viaţa se dă de bunăvoie de către Dătătorul de viaţă. Cine răpeşte viaţa, aceluia i se ia viaţa de la el. Închipuieşte-ţi că oalele pline cu untdelemn ar începe să se lupte între ele pentru a vedea care vor rămâne şi care vor pieri. Ce va face olarul? Mai întâi va goli untdelemnul din oale, deoarece untdelemnul este mai de preţ decât oalele, şi va privi apoi un timp lupta hazlie a oalelor goale, iar în cele din urmă le va sparge pe toate şi va face altele noi. De la cei ce se luptă pentru viaţă, necugetând la Dumnezeu ca la izvorul vieţii, Dumnezeu îşi retrage viaţa şi pe ei îi lasă ca pe oalele goale.

ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU
Tot ce ai pierdut pentru Dumnezeu, ai păstrat; tot ce ai păstrat pentru tine, ai pierdut. Tot ce ai dat în numele lui Dumnezeu, ai dat cu dobândă; tot ce ai dat în numele măririi şi deşertăciunii tale, ai aruncat în apă. Tot ce ai primit de la oameni ca de la Dumnezeu, ţi-a adus bucurie; tot ce ai primit de la oameni ca de la oameni, ţi-a adus griji.

O LUME MAI  BUNĂ
Dumnezeu este marele bogat care joacă în această lume rolul marelui sărac. El îngăduie tuturor făpturilor sale să se îmbogăţească cu ceea ce vor şi astfel să pară mai bogate ca El. Însă oamenii duhovniceşti, al căror duh este treaz spre vederea lumilor mai înalte şi mai bune, se simt săraci, cu toată bogăţia acestei lumi, şi ştiu fără îndoială că îi aşteaptă o bogăţie mai de preţ şi mai trainică în acele lumi mai înalte şi mai bune, unde Dumnezeu se vădeşte a fi marele bogat. Ziditorul este atât de milostiv şi de oameni iubitor încât, dacă nu ar fi zidit dintru început o lume mai bună decât aceasta, ar zidit-o acum doar din pricina dorinţei fierbinţi a milioanelor de făpturi omeneşti care au plătit şi plătesc preţul acelei lumi. Iar duhurile cele mai înalte, cei mai înflăcăraţi iubitori de Dumnezeu nu râvnesc după nici o lume zidită, ci după Cel ce zideşte lumile.
- Sf. Nicolae Velimirovici -






luni, 1 aprilie 2013

Sensul abandonării

Pentru unii oameni, abandonarea poate avea conotatii negative, implicând înfrângerea, renuntarea, esecul de a face fată dificultătilor vietii, letargia s.a.m.d. Adevărata abandonare, totusi, este un lucru diferit. Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la exterior nu puteti întreprinde nimic pentru a schimba situatia. Nu înseamnă să accepti pasiv orice situatie în care esti implicat si să nu faci nimic în această privintă. Nici nu înseamnă să nu-ti mai faci planuri sau să nu întreprinzi actiuni pozitive. 
Singurul loc în care puteti simti cursul vietii este Clipa de acum, asa că a te abandona înseamnă a accepta momentul prezent neconditionat si fără rezerve. Înseamnă a renunta la orice rezistentă fată de Ceea Ce Este. Acceptarea stării prezente vă eliberează imediat de identificarea cu mintea si astfel vă reconectează cu Fiinta. Rezistenta este mintea. 
În starea de abandonare, întelegeti foarte clar ce trebuie făcut si treceti la fapte, făcând câte un lucru pe rând si concentrându-vă asupra fiecăruia. Învătati de la natură: observati cum se împlineste fiecare lucru si cum se desfăsoară miracolul vietii, fără nemultumire sau nefericire. De aceea a spus Iisus: '' Luati seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc si nici nu torc. ''
Abandonarea nu înseamnă să le permiteti unor persoane inconstiente să vă folosească. Fiind izolati de Fiintă, ei încearcă în mod inconstient să-si tragă energia si puterea de la dvs. Dacă vă opuneti sau vă împotriviti comportamentului inconstient al altor persoane, deveniti si dvs. inconstient. Este perfect posibil să spuneti un ''nu'' ferm si clar unei persoane sau să găsiti iesirea dintr-o situatie păstrându-vă în acelasi timp starea de lipsă de rezistentă internă completă. Lăsati-l să fie un ''nu'' care nu provine dintr-o reactie, liber de orice negativism si care nu mai creează suferintă. Dacă nu vă puteti abandona, faceti ceva imediat: exprimati-vă punctul de vedere sau faceti ceva pentru a schimba situatia - sau iesiti din ea. Asumati-vă responsabilitatea pentru viata dvs. Nu vă poluati Fiinta interioară, frumoasă si strălucitoare si nici Pământul cu negativism. Nu-i dati nefericirii, indiferent de forma ei, un lăcas în interiorul dvs. 
Dacă nu puteti accepta Ceea Ce Este, prin deductie, nu veti putea accepta pe nimeni asa cum este. Îl veti evalua, critica, eticheta, respinge sau veti încerca să îl schimbati. Mai mult, dacă transformati mereu Clipa de acum într-un mijloc pentru atingerea unui scop viitor,  veti transforma fiecare persoană pe care o întâlniti sau cu care intrati în relatie într-un mijloc pentru atingerea unui scop. Relatia si fiinta umană va avea atunci o importantă secundară pentru dvs. sau niciuna. Ceea ce puteti obtine din relatie este pe primul loc - un câstig material, un sentiment de putere, plăcere fizică sau o formă de gratificare a sinelui fals. Până când nu apare abandonarea, rolurile inconstiente constituie cea mai mare parte a interactiunilor umane. În abandonare, nu mai aveti nevoie de apărările si măstile sinelui fals. Deveniti foarte simplu, foarte real. '' Acest lucru este periculos '', spune sinele fals. '' Vei suferi. Vei fi vulnerabil. '' Ceea ce sinele fals nu stie, desigur, este faptul că numai prin renuntarea la rezistentă, devenind '' vulnerabil '', vă puteti descoperi invulnerabilitatea adevărată si esentială.  -Eckhart Tolle 



marți, 19 martie 2013

Hotul strigă hotul - povestire cu tâlc




Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam usoare bucătile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un tăran si le aseză pe cântar. Când colo, ce să vezi ?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecători spunând că tăranul însală lumea si cerând, bineînteles, pedepsirea acestuia. N-au trecut nici două ceasuri si tăranul a fost adus în fata judecătorului, care l-a amenintat:
- Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înseli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.
- Să-mi fie iertat - zise tăranul - dar sunt nevinovat.
- Cum îndrăznesti să minti ? - sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăti de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideti pe acest sarlatan, care a încercat să mă păcălească!
- Asa este, omule ? - spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău ?
- Al meu este, însă, vedeti dumneavoastră, eu nu am prea multi bani.
Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani si pentru greutăti, asa că pun unt pe un brat al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care - zice el - are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am ?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine si, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de g. În locul tăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că însela oamenii, dar mai dorea si să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

duminică, 3 martie 2013

Rugăciune pentru vrăjmasi


Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!   
Sf. Nicolae Velimirovici

marți, 19 februarie 2013

Podul



Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinarea între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte...

Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

"Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta". "Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata".

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care unea cele două gospodării peste râu.

Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: "Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!" Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. "Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata". "Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…"
Ce "meserie" frumoasă, să construieşti "poduri"! Iar dacă nu ne pricepem să construim "poduri", măcar să nu le stricăm pe celelalte construite cu migală de ALŢII...

joi, 14 februarie 2013

Principiile miracolelor

1. Miracolele nu au o ordine a dificultatii. Unul nu e “mai greu” sau “mai mare ” decat altul. Sunt toate la fel. Toate expresiile iubirii sunt maxime.
2. Miracolele ca atare nu conteaza . Singurul lucru ce conteaza e sursa lor , care intrece cu mult orice evaluare.
3. Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevaratul miracol e iubirea care le inspira. In acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.
4. Toate miracolele insemna viata, iar Dumnezeu este Datatorul de viata. Vocea lui te va indruma foarte concret. Ti se va spune tot ce e nevoie sa stii.
5. Miracolele sunt deprinderi si trebuie sa fie involuntare. Nu trebuie sa fie sub control constient. Miracolele selectate constient pot fi dirijate gresit.
6. Miracolele sunt firesti. Cand nu se produc, ceva nu e in regula.
7. Miracolele sunt dreptul fiecaruia , dar mai intai e necesara o purificare.
8. Miracolele vindeca pentru ca suplinesc o lipsa; sunt savarsite de cei ce au temporar mai mult decat cei ce au temporar mai putin.
9. Miracolele sunt un fel de schimb. Ca toate expresiile iubirii, mereu miraculoase in adevaratul sens, schimbul inverseza legile fizice. Ele aduc mai multa iubire celui ce da si celui ce primeste.
10. Utilizarea miracolelor ca spectacole pentru inducerea credintei e o neintelegere a rostului lor.
11. Rugaciunea este mijlocul de propagare al miracolelor. E un mijloc de comunicare al creatului cu Creatorul. Prin rugaciune iubirea se primeste; prin miracole iubirea se exprima..
12. Miracolele sunt ganduri. Gandurile pot exprima nivelul inferior sau trupesc al experientei ori, nivelul superior sau spiritual al acesteia. Unul face fizicul; celalalt creaza spiritualul.
13. Miracolele sunt totodata inceputuri sau sfarsituri, modificand astfel ordinea temporala. Sunt intotdeauna afirmatii ale renasterii, care par sa mearga inapoi, dar defapt merg inainte. Ele desfac trecutul in prezent si elibereaza viitorul.
14. Miracolele stau marturie pentru adevar . Ele sunt convingatoare pentru ca se nasc din convingere. Fara convingere , degenereaza in magie, care nu are minte si este de aceea, distructiva; sau, mai bine spus, utilizarea necreatoare a mintii.
15.Fiecare zi ar trebui inchinata miracolelor. Rostul timpului este sa iti permita sa inveti cum sa folosesti timpul in mod constructiv. El este, asadar, un instrument didactic si un mijloc de a atinge un scop.  Timpul va inceta cand nu va mai fi util la facilitarea invatarii.
16. Miracolele sunt mijloace didactice de a demonstra c e la fel de fericit sa dai, cat si sa primesti. Ele sporesc Simultan puterea celui care da si dau putere celui ce primeste.
17. Miracolele trascend trupul. Sunt treceri subite in invizibil, departe de nivelul trupesc. Iata dece vindeca.
18. Un miracol este un serviciu. E serviciul maxim pe care il poti face altuia. E un mod de a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti.Recunosti simultan valoarea ta si cea a aproapelui tau.
19. Miracolele fac mintile una cu Dumnezeu. Ele depind de cooperare pentru ca Fiimea e suma a tot ce a creat Dumnezeu. Prin urmare, miracolele reflecta legile vesniciei , nu ale timpului.
20. Miracolele retrezesc constienta ca spiritul, nu trupul, e altarul adevarului. Tocmai recunoasterea acestui lucru duce la puterea de vindecare a miracolului.
21. Miracolele sunt semen firesti de iertare. Prin miracole, accepti iertarea lui Dumnezeu acordandu-o altora.
22. Miracolele sunt asociate cu frica numai din cauza convingerii ca intunericul poate ascunde. Tu crezi ca ce nu pot sa vada ochii tai fizici nu exista. Asa ajungi la negarea vederii spirituale.
23. Miracolele rearanjeaza perceptia si asaza toate nivelurile in adevarata perspectiva. Lucrul acesta vindeca pentru ca boala e rezultatul confuziei de niveluri.
24. Miracolele iti dau posibilitatea sa ii vindeci pe bolnavi si sa ii invii pe morti pentru ca tu insuti ai facut boala si moartea, si poti de aceea sa le desfiintezi pe amandoua. Tu esti un miracol, capabil sa creezi dupa chipul si asemanarea Creatorului tau. Restul e propriul tau cosmar si nu exista. Numai creatiile de lumina sunt reale.
25. Miracolele fac parte dintr-un lant de iertari interconectate care, odata incheiat, e ispasirea. Ispasirea functioneaza tot timpul si in toate dimensiunile timpului.
26. Miracolele reprezinta descatusarea de toata frica. A ispasi inseamna a desface. Desfacerea fricii este o parte esentiala a valorii de Ispasire a miracolelor.
27. Un miracol este o binecuvantare universala de la Dumnezeu prin mine la toti fratii mei. E privilegiul celor iertati, sa ierte.
28. Miracolele sunt un mod de-a te elibera de sunb robia fricii. Revelatia induce o stare in care frica a fost deja desfiintata. Asadar, miracolele sunt un mijloc, iar revelatia este un scop.
29. Miracolele il lauda pe Dumnezeu prin tine. Ele Il lauda cinstindu-I creatiile, afirmandu-le perfectiunea. Ele vindeca pentru ca neaga identificarea cu trupul si afirma identitatea cu spiritul.
30. Recunoscand spiritul, miracolele aranjeaza nivelurile perceptiei si le arata aliniate cum trebuie. Aceasta aliniere asaza spiritul in centru, unde poate sa comunice direct.
31. Miracolele trebuie sa inspire recunostinta, nu veneratie. Trebuie sa Ii multumesti lui Dumnezeu pentru ce esti cu adevarat. Copiii lui Dumnezeu sunt sfinti, iar miracolul le cinsteste sfintenia, pe care o pot ascunde, dar niciodata nu o pot pierde.
32. Eu inspir toate miracolele, care sunt de fapt interventii. Ele intervin pentru sfintenia ta si iti fac perceptiile sa fie sfinte. Asezandu-te deasupra legilor fizice, te ridica in sfera ordinii celeste. In aceasta ordine esti perfect.
33. Miracolele te cinstesc pentru ca esti demn de iubire. Ele iti spulbera iluziile de sine si percep lumina care e in tine. Scapandu-te de cosmaruri, ele iti ispasesc astfel greselile. Eliberandu-ti mintea din inchisoarea iluziilor tale, ele iti redau sanatatea mintii.
34. Miracolele repun mintea in deplinatatea ei. Ispasind lipsa, ele stabilesc o protectie perfecta. Puterea spiritului nu lasa loc niciunui lucru din afara.
35. Miracolele sunt expresii de iubire, dar pot sa nu aiba intotdeauna efecte observabile.
36. Miracolele sunt exemple de gandire corecta, aliniandu-ti perceptiile cu adevarul asa cum l-a creat Dumnezeu.
37. Un miracol e o corectie introdusa de mine in gandirea falsa. Actionand ca un catalizator, el descompune perceptia gresita si o reorganizeaza cum trebuie.  Asa ajungi sub principiul Ispasirii, unde perceptia e vindecata. Pana atunci, cunoasterea Ordinii Divine e cu neputinta.
38. Spiritul Sfant e mecanismul miracolelor. El recunoaste atat creatiile lui Dumnezeu, cat si iluziile tale. El separa adevaratul de fals prin capacitatea Lui de-a percepe total, si nu selectiv.
39. Miracolul dizolva greseala pentru ca Spiritul Sfant identifica greseala ca falsa sau ireala. Altfel spus, la perceperea luminii, intunericul dispare automat.
40. Miracolul recunoaste in fiecare un frate de-al tau si de-al meu. E un fel de-a percepe marca universala a lui Dumnezeu.
41. Intregimea e continutul perceptual al miracolelor. Ele corecteaza astfel – sau ispasesc – gresita perceptie a iluziei.
42. O contributie majora a miracolelor este puterea lor de-a te elibera de falsa senzatie a izolarii, a privarii si a lipsei.
43. Miracolele vin dintr-o stare miraculoasa a mintii, sau o stare in care mintea e gata de miracole.
44. Miracolul e expresia unei constientizari launtrice a lui Cristos si a acceptarii Ispasirii sale.
45. Un miracol nu se pierde, niciodata. Poate atinge multi oameni pe care nici nu i-ai intalnit si poate produce schimbari nebanuite in situatii de care nici nu esti constient.
46. Spiritul Sfant e cel mai inalt mijloc de comunicare. Miracolele nu implica acest tip de comunicare, pentru ca ele sunt instrumente de comunicare temporare. Cand vei reveni la forma originara de comunicare cu Dumnezeu prin revelatie directa, nu va mai fi nevoie de miracole.
47. Miracolul este un instrument de invatare ce reduce nevoia de timp. El instituie un interval de timp in afara tiparelor temporale, nesupus legilor obisnuite ale timpului. In acest sens el e atemporal.
48. Miracolul este singurul instrument de control al timpului la dispozitia ta imediata. Numai revelatia il transcende, neavand absolut nimic de-a face cu timpul.
49. Miracolul nu face nicio distinctie de grade intre perceptiile gresite. E un instrument de corectare a perceptiei, eficace intr-un mod total independent atat de gradul, cat si de directia greselii. Iata in ce consta adevarata lui nediscriminare.
50. Miracolul compara creatia cu ce ai facut tu, acceptand ca adevarat ce concorda cu ea si respingand ca fals ce nu concorda.


marți, 12 februarie 2013

Buburuza si licuriciul



A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…
Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.
Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
- Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!”

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Pacea lui Dumnezeu

Atâta timp cât nu sunteti constient de Fiintă, nu veti întelege realitatea altor persoane, pentru că nu ati descoperit-o pe a dvs. Mintea va aproba sau va respinge forma lor, care nu includ numai corpul, ci si mintea lor. Relatiile autentice devin posibile numai atunci când există constiinta Fiintei. Venind din Fiintă veti percepe corpul si mintea altei persoane ca pe un ecran în spatele căruia puteti simti realitatea ei adevărată, asa cum o simtiti pe a dvs. Asa că, atunci când vă veti confrunta cu suferinta sau cu comportamentul inconstient al altei persoane, rămâneti prezent si în contact cu Fiinta si astfel veti putea privi dincolo de formă, simtind Fiinta pură si strălucitoare a celuilalt prin propria Fiinta. La acest nivel, orice suferintă este recunoscută ca iluzorie. La nivelul formei, vă împărtăsiti din moartea si efemerul existentei. La nivelul Fiintei, împărtăsiti viata eternă, strălucitoare. Acestea sunt cele două aspecte ale compasiunii. În compasiune, sentimentele aparent opuse, ca tristetea si  bucuria, se contopesc într-un singur sentiment si se transformă într-o pace interioară profundă. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Este unul dintre cele mai nobile sentimente de care sunt capabili oamenii si are o mare putere de vindecare si transformare. Când sunteti complet prezent si oamenii din jur manifestă comportamente inconstiente, nu mai simtiti nevoia de a reactiona la ele, asa că nu le mai acordati niciun fel de realitate. La acest nivel profund, compasiunea devine vindecare în sensul cel mai amplu. În această stare, influenta dvs. vindecătoare se bazează în primul rând nu pe realizarea unui anumit lucru, ci pe simpla existentă. Toti cei cu care veti veni în contact vor fi atinsi de prezenta dvs. si influentati de pacea pe care o iradiati la nivel subliminal indiferent dacă sunt constienti de acest lucru sau nu. Pacea dvs. interioară este atât de vastă si de profundă, încât tot ceea ce nu este pace dispare în ea de parcă nici nu ar fi existat. Acest lucru rupe ciclul karmic de actiune si reactie. Animalele, copacii si florile vor simti pacea dvs. si vor răspunde la ea. Veti învăta pe altii numai existând, arătându-le pacea lui Dumnezeu. Deveniti „lumina lumii”, o emanatie a constiintei pure, si astfel eliminati suferinta la nivelul cauzei. Eliminati inconstienta din lume. Asta nu înseamnă că nu îi puteti învăta pe altii si prin ceea ce faceti - de exemplu, arătându-le cum să scape de identificarea cu mintea, cum să-si recunoască tiparele inconstiente. Dar cel care sunteti este întotdeauna o lectie mult mai importantă si cu o putere de transformare mult mai mare decât ceea ce spuneti, chiar mai importantă decât ceea ce faceti. Când un om flămând vă va cere o bucată de pâine si aveti una, îi veti da si lui. Dar în  timp ce îi dati pâinea, chiar dacă interactiunea este foarte scurtă, ceea ce contează în realitate este împărtăsirea Fiintei, pentru care pâinea este doar un simbol. Prin ea are loc o vindecare profundă. În acel moment nu mai există un om care dă si unul care primeste, ei sunt una. Fără o profundă schimbare interioară la nivelul constiintei umane, suferinta lumii este un put fără fund. Nu uitati: asa cum nu puteti lupta cu întunericul, tot asa nu puteti lupta cu inconstienta. Încercând, polurile opuse se vor întâlni si se vor înrădăcina si mai adânc. Vă veti identifica cu una dintre polarităti, veti crea un „dusman” si astfel veti fi cufundat din nou în inconstientă. Cresteti nivelul constiintei împrăstiind informatii sau cel mult practicând rezistenta pasivă. Dar asigurati-vă că nu aveti nicio rezistentă interioară, niciun pic de ură, niciun pic de negativism. „ Iubiti-vă dusmanii!,” a spus Iisus, lucru care, desigur, înseamnă „ să nu aveti dusmani”. Rămâneti treaz si foarte, foarte prezent. Punctul dvs. central trebuie să rămână nivelul cauzei, scopul dvs. principal să fie explicarea dezvoltării spirituale, iar pacea, cel mai pretios Dar făcut lumii. 
- Eckhart Tolle - 


marți, 1 ianuarie 2013

Prietenie cu Dumnezeu

Ce înseamnă să ai o prietenie cu Dumnezeu? Înseamnă să ai acest gen de întelepciune la îndemână, oricând, oriunde, pretutindeni. Înseamnă să nu-ti mai pui niciodată întrebarea ce să faci, cum să fii, unde să mergi, când să actionezi sau de ce să iubesti. Toate întrebările dispar atunci când ai o prietenie cu Dumnezeu, deoarece Eu îti voi aduce toate răspunsurile. Adevărul este că Eu nu-ti voi aduce absolut nici un răspuns, ci îti voi arăta doar că tu le-ai adus cu tine când ai venit în această viată, că le-ai avut tot timpul cu tine. Îti voi arăta cum să le aduci spre tine, cum să le faci să radieze din fiinta ta înspre spatiul oricărei probleme, oricărei provocări, oricărei dificultăti, astfel încât problemele si dificultătile să nu mai facă parte din viata ta, ci să fie înlocuite de simple experiente. În ochii lumii din afara ta, totul  va apare ca si când, de fapt, nimic nu s-a schimbat. Si, în faptul cotidian, e posibil ca nimic să nu se fi schimbat. E posibil ca tu să fii confruntat în continuare cu aceleasi situatii, în aceleasi conditii. Numai tu vei fi cel care vei simti diferenta. Numai tu vei fi cel care vei observa modificarea. Va fi o experientă a lumii interioare -  dar aceasta va începe să afecteze si lumea ta exterioară. Iar dacă ceilalti e posibil să nu vadă o schimbare în starea ta, ei vor vedea o schimbare în tine. Ei vor fi uimiti de această schimbare. Se vor minuna de ea. Si, în cele din urmă, vor pune întrebări legate de ea. 
Spune-le adevărul. Adevărul îi va face liberi. Spune-le că nimic nu s-a întâmplat în lumea ta exterioară. Că încă te mai dor dintii. Că încă mai ai de plătit  diverse dări. Că încă mai faci multe lucrări ca toti ceilalti. Spune-le că încă trebuie să faci fată unor conditii pe care le-ai descris ca fiind nu chiar perfecte, că încă te confrunti cu toate întâmplările dure si grele din viată. Spune-le că nu s-a schimbat nimic - în afară de experienta ta. Experienta ta include tot ceea ce este „ perceput, înteles si amintit ”. Experienta ta se schimbă atunci când îti amintesti în totalitate Cine Esti Tu cu Adevărat. Când exprimarea  voastră ca individ este atât de glorioasă, altii e posibil să vă numească Dumnezeu, sau Fiul lui Dumnezeu, sau Buddha, sau Cel Iluminat, Maestru, Cel Sfânt - sau chiar Mântuitorul. Si veti fi un mântuitor venit să-i salveze pe toti ceilalti de la uitare, de la a nu-si re-aminti Unimea lor, de la a actiona ca si când ar fi separati unul de celălalt. Îti vei petrece viata actionând ca să pui capăt acestei iluzii de separare. Si  te vei alătura altora care fac aceeasi lucrare. I-ai asteptat pe acesti altii. I-ai asteptat să apară în viata ta, să îi cunosti. Acum v-ati găsit si nu mai esti singur în această lucrare. Aceasta înseamnă a avea o prietenie cu Dumnezeu. Înseamnă a nu mai fi singur. Asa că acum, în timp ce îti vezi de viata ta de zi cu zi, să stii si să întelegi că nimic nu va mai fi vreodată la fel. Prietenia ta cu Mine a schimbat totul. Acum vei fi constient si vei fi constient că esti constient. Vei umbla în starea de trezie. S-ar putea să existe momente în care vei aluneca înapoi în starea de uitare, când îti vei imagina Sinele ca fiind diferit de Cine Esti Tu cu Adevărat. În special în acele momente, foloseste noua noastră prietenie, rosteste-Mi numele si Eu voi fi acolo.Te voi conduce către răspunsurile tale, te voi conduce către întelepciunea ta,  te voi reda înapoi  tie însuti. Si acest lucru îl vei face si tu pentru toti ceilalti. Redă-i pe oameni înapoi lor însisi. Aceasta este sarcina ta, aceasta este misiunea ta, acesta este scopul tău. Si, prin prietenia lor cu tine, ei  vor ajunge să stie că au o prietenie cu Dumnezeu.
N.D.Walsch - Prietenie cu Dumnezeu