Bucuria Fiintării

Nefericirea sau negativitatea reprezintă o boală pe planeta noastră. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea în plan interior. Este prezentă pretutindeni, nu doar în cazul oamenilor care nu au îndeajuns, ci chiar mai mult în cazul celor care au mai mult decât suficient. Surprinzător? Nu. Cei cu stare se identifică si mai profund cu forma, se pierd mai mult în continut,  cad mai usor în capcana egoului. Oamenii cred că fericirea lor depinde de ceea ce se întâmplă, adică depinde de formă. Ei nu realizează că întâmplarea reprezintă lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbării. În viziunea lor, momentul prezent este ori tulburat de ceva ce s-a întâmplat si n-ar trebui să se întâmple, ori incomplet - pentru că ceva ce ar fi trebuit să se întâmple, nu s-a întâmplat. În acest fel, ei ratează perfectiunea mai profundă inerentă vietii însesi, o perfectiune ce întotdeauna există deja, dincolo de ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă, dincolo de formă. Acceptati momentul prezent si găsiti perfectiunea aceea mai adâncă decât orice formă si neatinsă de timp. Bucuria Fiintării, care este singura fericire adevărată, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, averi, realizări, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se întâmplă. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodată. Ea izvorăste din dimensiunea fără de formă din interiorul vostru, din constiinta însăsi. Dacă nu rămâneti fără cuvinte atunci când priviti spatiul într-o noapte senină înseamnă că nu vă uitati cu adevărat, nu sunteti total constienti de vastitatea a ceea ce este acolo. Probabil că vă uitati doar la obiecte si, eventual, căutati să le numiti. Dacă v-ati simtit vreodată coplesiti în timp ce priveati spatiul, dacă ati simtit chiar un respect profund în fata acestui mister de neînteles, înseamnă că pentru o clipă ati anulat dorinta de a explica, de a eticheta si ati devenit constienti nu doar de obiectele din spatiu, ci si de profunzimea infinită a spatiului însăsi. Si mai înseamnă că ati devenit suficient de linistiti în interior pentru a observa vastitatea în care există aceste nenumărate lumi. Sentimentul coplesitor nu este dat de faptul că există miliarde de lumi acolo, afară, ci de adâncimea care le contine pe toate. Desigur, nu puteti vedea spatiul, nici nu-l puteti auzi, atinge sau mirosi, atunci cum de puteti sti că există? Această întrebare ce pare logică contine deja în ea o eroare fundamentală. Esenta spatiului este neantul, asadar el nu „există” în sensul normal al cuvântului. Doar lucrurile - formele există. Chiar si faptul de a-l numi spatiu poate induce în eroare: numindu-l, îl transformati într-un obiect. Să formulăm ideea astfel: în voi există ceva care are o afinitate cu spatiul, de aceea puteti fi constienti de el. Constienti de el? Nici exprimarea aceasta nu este în totalitate adevărată, căci cum puteti fi constienti de spatiu, dacă nu există nimic de care să fiti constienti? Răspunsul este simplu si în acelasi timp profund. Atunci când sunteti constienti de spatiu, nu sunteti în realitate constienti de nimic, în afară de constiinta însăsi - spatiul interior al constiintei. Prin voi, universul devine constient de el însusi! Când ochii nu găsesc nimic de văzut, acel nimic este perceput ca spatiu. Când urechile nu găsesc nimic de auzit, acel nimic este perceput ca liniste. Când simturile, menite să perceapă forma, întâlnesc absenta formei, constiinta fără de formă care se află în spatele perceptiei si face posibilă orice perceptie si orice experientă nu mai este eclipsată de formă. Atunci când contemplati profunzimea nepătrunsă a spatiului sau ascultati linistea din primele ore ale diminetii, chiar înainte de răsărit, ceva din voi rezonează cu ele ca si cum le-ar recunoaste. Atunci simtiti profunzimea vastă a spatiului ca pe propria voastră profunzime si stiti că linistea nepretuită lipsită de formă reprezintă ceea ce sunteti voi, dar la un nivel mai profund decât oricare dintre lucrurile care formează continutul vietii voastre. Ceea ce vedeti, auziti, simtiti, atingeti sau gânditi este jumătate de realitate, ca să spunem asa. Este forma. În învătăturile lui Iisus este denumită, simplu, „lumea”, iar cealaltă dimensiune este „împărătia cerurilor” sau „viata vesnică”. Boala colectivă a umanitătii este aceea că oamenii sunt atât de absorbiti de ceea ce se întâmplă, atât de hipnotizati de lumea formelor fluctuante, atât de captivi de continutul vietii lor încât au uitat esenta, cea care este dincolo de formă, dincolo de gândire. Sunt atât de devorati de timp, încât au uitat eternitatea, care este originea lor, casa lor, destinul lor. Eternitatea este realitatea vie a ceea ce sunteti. Deveniti constient de respiratia voastră. Constientizarea respiratiei îndepărtează atentia de la gândire si creează spatiu. Aceasta este una din modalitătile de a da nastere constiintei. Respiratia nu este ceva ce faceti voi, ci ceva ce se întâmplă si ai căror martori deveniti voi. Respiratia se întâmplă de la sine. Inteligenta din interiorul corpului este cea care face aceasta. Tot ce aveti voi de făcut este să urmăriti cum se întâmplă.

- Eckhart Tolle -