Este adevărat, avem dreptul la iubire. Este dreptul nostru din nastere. Dar problema este că o căutăm în locurile nepotrivite - în afara noastră, în relatiile imperfecte cu oamenii „imperfecti” care sunt răniti asemnea nouă. A avea o inimă rănită seamănă mai mult cu a fi rătăcit, pierdut printre norii care blochează temporar accesul spre soarele ce străluceste mereu. Dacă marea iubire este asemeni soarelui, atunci rana noastră este un nor care-i blochează temporar razele. Desi putem petrece o viată întreagă pierduti în nori, asta nu înseamnă că soarele în sine este pierdut sau distrus. Asadar, vindecarea rănii inimii nu necesită repararea vreunui lucru stricat. Vindecarea rănii din iubire, asadar implică, ideea de a ne deschide fată de soare, pentru ca el să facă ceea ce vrea să facă în mod natural: să strălucească asupra noastră. Majoritatea oamenilor religiosi încearcă să remedieze problema lipsei de iubire a umanitătii sfătuindu-ne să iubim cu mai multă generozitate. Calea de a ajunge să fim iubiti spun ei că începe atunci când iubim noi. „Celui care a avut i se va mai da”. „ E bine să dai decât să primesti.” Acest principiu esential al vietii spirituale cu sigurantă contine un adevăr profund. Totusi, mai există un adevăr care-i stă alături: nu putem da ceea ce nu putem primi. La fel cum pământul este mănos datorită capacitătii sale de a primi si absorbi ( lumina soarelui si ploaia ), si noi putem oferi mai departe iubire din abundentă doar dacă putem să o primim, să o absorbim si să ne hrănim cu ea. Dacă nu ne simtim iubiti în noi însine, atunci cum putem vreodată să iubim cu adevărat? Dacă rana noastră ne împiedică să primi iubirea, atunci cât avem de dat? „ Să iubesti înseamnă să răspândesti lumina”, scria Rilke, în timp ce „ să fii iubit înseamnă să te înflăcărezi”. Cine poate spune că a fi înflăcărat e mai putin sfânt decât a răspândi lumină? Si cum putem lumina cu adevărat dacă nu suntem înflăcărati? Asadar, cheia pentru a iubi este să fim mai deschisi către iubire, să o lăsăm să ne pătrundă întru totul, astfel încât să poată trăi si respira în noi. Chiar dacă avem credinta că Dumnezeu este iubire sau că trebuie să ne iubim aproapele, astfel de credinte vor avea un efect slab atâta timp cât „canalul-interior” din noi e închis sau blocat, împiedicând marea iubire să curgă liber în si prin noi. Există un secret despre iubirea umană care este în mod constant trecut cu vederea: să o primesti este mult mai înfricosător si amenintător decât să o oferi. De câte ori în viată nu ati fost capabili să primiti iubirea cuiva sau chiar ati îndepărtat-o? Cu toate că ne proclamăm dorinta de a fi cu adevărat iubiti, ne este deseori teamă de acest lucru, si astfel ne este greu să ne deschidem către iubire si să o lăsăm să ne pătrundă. O modalitate prin care cuplurile gestionează frica de a primi iubire este să se împartă în doi poli - unul dintre parteneri devine cel care cucereste, iar celălalt se distantează. Desi pare că cel care se distantează ar fi cel căruia îi e frică să primească iubirea, de fapt ambele părti aleg controlul în locul receptivitătii. Cuceritorii rămân în control cerând, seducând sau urmărind - ceea ce îi împiedică să se „topească” si să se deschidă. Le este teamă deseori să primească si să răspundă, acesta fiind motivul pentru care preferă să cucerească. Cei care se distantează detin si ei controlul ascunzându-se. În timp ce fiecare se plânge de cealaltă, amândoi fac de fapt acelasi lucru: se implică într-o strategie prin care evită riscul de a se deschide total fată de iubire.
Fie ca toate fiintele să fie fericite si relaxate. Stiind că iubirea ne sustine, sper să găsim sursa nelimitată de bucurie în noi însine si să o împărtim cu lumea din jur. Si mai sper să ne constientizăm adevărata natură ca fiind iubire extatică, radiantă.
John Welwood - Iubiri Perfecte, Relatii Imperfecte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu